Echipa României a revenit de la Campionatul Mondial din Italia

wffc2018_return1

Echipa României, compusă din Fernando Mihăilescu, Adrian Trîmbițaș, Alin Hirișcău, Daniel Suciavă și Raul Tătar, a revenit în țară după participarea la Campionatul Mondial de Pescuit la Muscă Artificială din Italia. Trei zile de competiție la cel mai înalt nivel, 147 de concurenți din 30 de țări, pescuit pe lac alpin de pe mal, standuri a căror bonitate a variat foarte mult, o tragere la sorți care, în cel mai bun caz, nu ne-a avantajat… am avut câteva clasări bune, câștigarea unei manșe de către Daniel Suciavă, aflat la prima sa participare internațională, iar România a ocupat locul 17 în clasamentul final. Le mulțumim celor cinci membri ai echipei pentru reprezentare și pentru eforturile personale de a fi prezenți la acest Mondial.


wffc2018_return3

Câteva impresii după Campionatul Mondial din Italia?


Fernando Mihăilescu: În primul rând standurile au fost complet inegale, nu înțeleg eu exact cum e cu tragerea asta la sorți, cum o fac ei electronic, pe calculator, pe nu știu ce, dar parcă pe unii îi pune exact unde trebuie. Nu știu cum, dar Franța, Italia, Cehia... erau pe sectoarele de no-kill. Noi am nimerit pe standuri foarte proaste, cu puțin pește, toată echipa.

Am mai avut și dezavantajul major că nu ne-am antrenat, au fost 3 băieți care au ajuns cu o zi mai devreme și au fost un pic la pescuit, iar 2 au ajuns exact în ziua în care a început concursul. E foarte complicat dacă te duci pe niște ape noi-nouțe, dacă nu știi exact ce muște merg, ce tehnică să pescuiești, e foarte complicat să obții un loc mai bun. Spre exemplu, canadienii pe care-i cunoaștem bine, pentru că sunt români, au ajuns cu 8 zile înainte de începerea concursului, și-au luat ghid, au plătit o gramadă de bani, că au ieșit în urma noastră e partea a doua, dar marea majoritate a echipelor serioase cam așa au venit, între o săptămână și două săptămâni înainte, iar alții, și mai serioși, au venit de nu știu câte ori în vara asta acolo și chiar și anul trecut s-au antrenat, pentru că se știa locul de desfășurare.

E vorba de industria de pescuit, de pescari profesioniști, marea majoritate dintre cei care au câștigat sunt pescari profesioniști, din asta trăiesc, asta e meseria lor. Sunt monitori de pescuit, au magazine de pescuit, asta e lumea în care trăiesc, zi de zi asta fac, nu au alte businessuri, nu sunt doctori, avocați sau ingineri, ei se ocupă de pescuit la muscă. Cu aceștia nu poți să te bați niciodată. Acum 25 de ani nu prea exista această meserie, cel puțin în Europa, în America exista… iar când mergeam atunci la primele concursuri, lumea nu era profesionistă într-ale pescuitului, cam toată lumea era la un anumit nivel și mai ieșeam și noi pe un loc 6 la Europene, eram mult mai în față. Acum este mai greu, doar așa, să ai un mare noroc, să prinzi niște standuri deosebite, poți să ieși din medie.


Alin Hirișcău: Nici nu știu ce să spun. Sunt cel puțin dezamăgit… sub așteptările pe care le aveam. Mă așteptam ca organizatorii să facă populări, mă așteptam la multe lucruri pe care nu le-au făcut, comparativ cu Europenele, deși acum numărul de echipe a fost dublu.

Nu am cuvinte pentru rezultatele pe care le-am avut… au fost sub așteptări. A fost și puțin nenoroc. Standurile au fost total inegale, 3-4 standuri erau pe zona unde ei populează în fiecare vineri cu pește, 5-10 erau în zone de no-kill, iar restul de 15-20 de sectoare erau în zone unde se permitea orice tip de pescuit și se reținea. A fost ciudat… Am mai pescuit pe râul acela de foarte multe ori până acum și știam că va exista această situație, cu porțiuni unde în 200-300 m prindeai probabil 50 de pești, iar în următorii 50-100 m mai prindeai probabil 2-3 pești. E un râu ciudat, dar asta a fost.

Pe lac a fost foarte dificil, am avut noroc cu cei care erau pe lângă mine, m-am mai inspirat puțin de la ei, dar a fost complicat și pentru mine și pentru colegi. Am prins doar 2 pești, manșa s-a câștigat cu 4 pești, dar, din păcate, cei 2 pești au fost cei mai mici dintre toți cei prinși de către concurenții cu două capturi… din 29 de concurenți, 15 nu au prins nimic. A fost destul de dificil, s-a schimbat vremea, temperatura, presiunea atmosferică, nu știu exact ce a fost, dar în cea de a doua zi a fost destul de dificil pentru toată lumea.


Adrian Trîmbițaș: Dezamăgire… și o incertitudine privind corectitudinea, fair play-ul competiției. Standurile au fost inegale, asta din start. I-am spus unui arbitru acest lucru și mi-a spus, în italiană, că Asta e soarta!... Păi, eu mă duc la pescuit, cu 2000 de euro, ca să văd că Asta e soarta?! Standuri inegale, cred că toți băieții o să vă zică lucrul acesta, cel puțin Alin și Daniel cu care am fost înainte și am pescuit apele de acolo. Este imposibil să concurezi cu cineva de pe zona no-kill, tu prinzând stand pe zona unde nu doar că duci peștele acasă, dar pescuiești cu orice, cu râmă, cu viermuși…

Din partea organizatorilor nu cred că a fost totul corect, tragerile la sorți au fost executate de calculator, eu am înțeles că le face calculatorul, dar tot timpul unele țări au fost avantajate... Eu am pescuit acolo, și înainte de concurs și la antrenamentele oficiale, și cunoșteam zonele, cum e apa, unde sunt peștii și după cum cădeam pe stand știam care sunt șansele.

În plus, am suspiciuni în privința arbitrilor… doar suspiciuni. Unul mi-a spus că știe că standul este prost dar I can help you. Vă spun sincer că mai mult nu am discutat cu el după ce mi-a spus asta, pentru că m-a demoralizat... Eu m-am dus acolo pe puterile mele, eu consider că pescuitul la muscă este un sport pentru gentlemeni, dar se pare că nu toți văd lucrurile la fel.

Era necesar să se alinieze multe astre ca să poți să câștigi o manșă, să ai măcar șanse: trebuia să pescuiești pe zona no-kill, să ai vremea bună ca să mănânce peștele, să nu fi pescuit concurenți buni înaintea ta și să bărbierească standul, iar după aceea trebuia să fii tu bun, să citești apa, să nu te bagi în apă să sperii peștii… e foarte greu.


Daniel Suciavă: Plăcut impresionat de modul de organizare, partea de protocol și partea de reprezentare au fost la superlativ. Fiind primul concurs, nu am un termen de comparație, nu sunt eu mai în măsură să emit niște idei legate de modul de organizare, dar am fost plăcut impresionat de organizatorii italieni.

Așa cum spuneam și la primul interviu, provocarea organizatorilor era egalizarea standurilor, din prisma existenței acelor zone trophy și no-kill, a fost o provocare ce, din punctul meu de vedere, nu au depășit-o chiar atât de bine, în sensul că au fost unele standuri slabe și nu mă așteptam ca la un campionat mondial să apară sincope de genul acesta. Pe Fly Fishing Romania, Mihai Vasilescu a făcut o analiză statistică a standurilor pe care noi am pescuit și a numărului de pești pe care noi i-am prins comparativ cu ceilalți participanți, acolo datele sunt foarte elocvente din punctul meu de vedere.


Raul Tătar: A fost destul de greu. Ideea e că au fost standurile complet inegale... A făcut Mihai Vasilescu o statistică și, acum am văzut, cel puțin cei care au concurat după mine au prins mai puțin. Nu am avut standuri cu pești. Doar în ultima manșă am avut un stand unde s-a prins, într-adevăr, un francez a prins în prima manșă 22, iar eu în ultima am prins 20… cred că m-am descurcat onorabil. Dar nu am avut standuri bune deloc. Standurile au fost plasate pe zone unde era catch&release, zone unde în fiecare vineri populau cu pești și, pe același râu, erau zone în care localnicii duceau tot peștele acasă. Vă dați seama că au fost total inegale. În schimb, apele semănau cu cele ale noastre, nu erau mai grele și nici nu presupuneau alt stil de pescuit, pentru mine nu a fost o surpriză. Dacă aveam standuri bune, puteam să ajungem și noi între primii, fără probleme.

wffc2018_return2

Ce a mers și ce nu a mers?

Daniel Suciavă: De ce ne temeam nu am scăpat, lacul ne-a dat suficiente bătăi de cap, nu doar începătorilor, printre care mă aflu, ci și experimentaților. Cred că dacă obțineam niște rezultate mai bune pe lac eram mai sus în clasamentul final. În schimb, a funcționat echipa, a fost un circuit al informațiilor și al reușitelor care m-a mulțumit, echipa a fost adunată, coezivă, nu au fost nici un fel de probleme.


Raul Tătar: De această dată am avut o echipă unită și ne-am ajutat unii pe ceilalți. Din acest punct de vedere a fost plăcut. Singura problemă este că pe noi ne dezavantajează lacul. Lac alpin nu avem. Anul trecut măcar a fost în concurs un lac populat cu păstrăv curcubeu, mai știam cât de cât de la Câmpul Cetății, dar acum a fost lac alpin, o totală necunoscută. Am reușit să prind un pește în manșa de lac, dar suntem departe de a putea face performanță pe o asemenea apă.


Adrian Trîmbițaș: Am fost o echipă bună, am colaborat absolut tot timpul. Ce nu a mers a fost lacul, eu zic că lipsa de experiență pe lac, aici recunosc. În manșa de lac am văzut că toți dădeau cu șnur plutitor și trăgeau pe deasupra muștele, repede. Nu vedeam ce au pe leader, doar într-un final am observat că folosesc o uscată mică, legată pe 22, și două nimfe mici… dar toți făceau așa, mai puțin câțiva, care nu au avut ce să zică… Experiența pe lac nu am avut-o nici unul.

Pe râu au zis că populează, eu când am intrat pe râu mă așteptam să prind 40-50 de pești, și am prins abia 8. Când s-a terminat am văzut că maximum a fost 16-17. Și pe lac era vorba că se populează, dar s-a populat cu pești mici, iar în concurs s-au prins exemplare mari, cei mici se țineau la suprafață, nu au mușcat. Cine a avut noroc a prins pești pe lac... s-a văzut și în clasamentul final unde se află cine a prins pe lac și cine nu a prins.

Mâncarea, cazarea și organizarea au fost foarte bune, ceremonia de final a fost foarte frumoasă. Totul a fost beton, doar o mică dezamăgire e legată de faptul că țările mai mici, balcanicii, am fost tratați în unele situații diferit, la masă stăteam în altă parte. Dar atmosfera a fost super, ne-am împrietenit cu doi români care lucrau la recepție și alți doi la restaurant.


Alin Hirișcău: A fost bine că, într-o oarecare măsură, am găsit musca, cel puțin musca pe care am folosit-o noi pe râu era similară cu cea a tuturor echipelor, poate era diferită culoarea bilei, poate dubbing-ul utilizat sau o coadă mai lungă, dar, în principiu, majoritatea echipelor au folosit aceeași muscă. Acesta a fost un plus pe care l-am avut, în rest e foarte dificil să mă pronunț. Ce a mers rău, probabil că tragerea la sorți… toată lumea spune că asta zicem de fiecare dată după ce ne întoarcem, dar statisticile arată altceva, că am avut și un oarecare ghinion, unii dintre noi sau chiar toți pe unele dintre standuri. Era mai OK dacă standurile erau echilibrate, iar valoarea concurenților să se vadă prin ceea ce știu și nu printr-o tragere la sorți. Era necesară o populare în vederea echilibrării standurilor, chiar m-a deranjat mult că o parte dintre concurenți aveau standuri pe zone de no-kill și pe zone unde se popula intensiv. Și alți concurenți din alte țări renumite au avut uneori standuri mai proaste, nu spun că au avut întotdeauna standuri mai bune sau mai proaste decât noi, dar se vede și din rezultatele lor că pe unele au prins 1, 2 sau 3 pești.


Fernando Mihăilescu: Nu a mers lacul, foarte prost a mers lacul la noi. În rest, a fost chestie de noroc. După ce s-au făcut niște analize statistice pe standurile pe care am fost noi, am văzut că noi nu am fost mai proști decât alți pescari care s-au perindat pe acolo. Ceea ce a mers, ne-am înțeles foarte bine ca echipă, am colaborat bine, am colaborat din toate punctele de vedere, aici a fost OK.


wffc2018_return5

Dacă s-ar relua competiția cu ceea ce știți acum, ce ați face diferit?

Alin Hirișcău: M-aș antrena probabil mai mult la lac, în rest, din punctul meu de vedere, nu am avut chiar așa mari minusuri pe râu. Și probabil că m-aș antrena mai mult pe un râu cu multă iarbă - nu am pescuit multe râuri din Europa pe care să existe atât de multe plante acvatice. Am avut o problemă pe râul Sarca, pe sectorul 5, unde pur și simplu nu am știut de unde să scot peștii. Erau foarte multe plante, doar câteva canale, acolo am prins 3 pești și am ratat 2. Aceasta a fost singura chestie care m-a pus în dificultate, să înțeleg unde și cum erau. În privința lacului, de multe ori în timpul recuperării șnurului mă uitam cum procedează cei din stânga și din dreapta mea, cum lansează, cum recuperează… am învățat ceva acolo.


Raul Tătar: Nimic. Nu aș face nimic diferit, pentru că eu am scos maximum din ce se putea pe acele standuri. Singura chestie pe care am greșit-o a fost că am legat muștele pe cârlige nepotrivite, în prima manșă am avut niște cârlige destul de groase și am scăpat mulți pești, dar am remediat problema și în manșele următoare am scăpat maximum 3-4 pești. Desigur, la lac am învățat multe, am văzut și abordarea altor concurenți, dar la râu mare lucru nu aș putea să schimb, strategia pe care am aplicat-o a fost OK.


Adrian Trîmbițaș: Doar pe lac aș schimba. Noi am făcut tot posibilul, toți concurenții au dat maximum, dar nu poți să concurezi cu șanse egale pe o zonă unde se reține pește, față de cel care e în zonă no-kill. Și la antrenamentul oficial l-am găsit pe unul care pescuia cu râmă și cu peștele în sacoșă… că nu a știut, că nu a văzut că scrie că e interzis pescuitul... Aici au greșit organizatorii, nu au echilibrat standurile. Iar tragerile la sorți folosind calculatorul ridică semne de întrebare; trebuie să facem o propunere, o adresă către FIPS-Mouche, cel puțin eu o să fac lucrul acesta, chiar dacă tragerea la sorți durează mai mult, să se utilizeze bile, să tragă toată lumea, ca să nu mai avem suspiciuni. Poate că a fost folosit corect calculatorul, dar suspiciuni sunt. În privința arbitrilor nu poți face mare lucru, totdeauna au fost aceste probleme cu arbitrii, dar se pare că sunt și concurenți cărora le place să câștige așa… eu nu pot să fiu așa.

Nu sunt mulțumit de mine, dar am dat tot ce am putut. Eu nu pot să zic că aceasta e valoarea noastră, locul 17, nu cred că aceasta e valoarea noastră, eu continui să cred că trebuie să fim printre primii 10.


Fernando Mihăilescu: Diferit nu aș face cu mult, dar am învățat ceva nou de pe lac, de la echipa Poloniei, cu al cărei căpitan sunt prieten de 25 de ani... după concurs mi-a arătat tehnica de lac care trebuia folosită și cu care au prins și ei și francezii… pentru noi a fost ceva nou. Pe râu nu aș face ceva deosebit, pentru că nu am aflat de la alții că ar fi făcut ceva în plus față de noi. Atâta doar că au avut niște muște mai potrivite pentru apele respective, în general nimfe. Personal am avut o dezamăgire pentru că am ieșit destul de prost, dar efectiv nu am avut ce face, acestea au fost condițiile. Nu am putut să mă lupt cu standurile respective și cel puțin eu nu am fost foarte bine pregătit pentru aceste ape, nu am cunoscut deloc apele. Dacă mă antrenam măcar 3-4 zile, poate că ar fi fost alt rezultat.


Daniel Suciavă: Probabil abordarea lacului ar fi fost alta, după informațiile pe care le-am primit de la ceilalți concurenți, am fi abordat cu alte monturi și imitații, iar pe partea de râu nu cred că ar fi ceva de modificat.

Aș vrea să mulțumesc în primul rând colegilor de echipă și celor care ne-au susținut, pentru că pe toată durata competiției am avut de acasă semnale pozitive, în general pozitive, cu susținerea colegilor din țară, le mulțumesc pentru încrederea care ne-au dat-o. De asemenea, aș vrea să le mulțumesc celor care ne-au ajutat în demersul nostru, aici mă refer la dl. Lucian Văsieș de la Troutline, la AJVPS Mureș, la ROMSILVA care m-a sprijinit în demersul acesta, și tuturor celor care au pus un umăr la deplasarea noastră în Italia, cei care ne-au ajutat cu echipament pe care l-am mai împrumutat, îi am în vedere pe dl. Adrian Pop, dl. Zoltan Nagy, toți cei care au fost alături de noi și care ne-au pus la dispoziție tot ceea ce au avut dânșii disponibil și cu ajutorul cărora am reușit să încropim un material cât de cât pentru participare.

wffc2018_return4