Open Albac - Finala Campionatului Național - interviu cu dl. Luca Moga

IMG_20140907_144505

În perioada 5-7 septembrie s-a desfășurat
Open-ul Albac, competiție ce a reprezentat totodată și ultima parte a Finalei Campionatului Național de Pescuit la Muscă Artificială AGVPSR. Pe Arieșul Mare s-au reunit 14 pescari ce au concurat în cele 6 manșe programate în zilele de sâmbătă și duminică. Despre open am vorbit cu domnul Luca Moga, organizator și participant.


Cum a fost reuniunea muscarilor de la Albac, câteva cuvinte despre atmosfera generală?

Luca Moga: A fost chiar cu securea de război îngropată. Au existat discuțiile de anul trecut între noi și Raul Tătar, dar, înainte de finalizarea listei cu participanți, am avut o convorbire, deoarece dorea să participe la acest open. Concursul este al AGVPSR-ului, eu am avut doar un rol tehnic, nu aveam un rol de restricționare, ci, dimpotrivă, eram acolo pentru a atrage cât mai mulți participanți, așa că mi-am dat acordul. Atmosfera a fost bună, călduroasă, ne-am îmbrățișat cu toții, ne-am revăzut cu plăcere.


Ce ne puteți spune despre vreme și apă?

Luca Moga: S-a îndurat Bunul Dumnezeu de noi și ne-a oferit niște condiții atmosferice foarte bune, apa a fost limpede. Doar sâmbătă, spre sfârșitul manșei de seară, la un moment dat probabil că a trecut vreo mașină prin apă, iar pe standurile de la 5-6 în jos a venit apă tulbure. Acest lucru nu a împiedicat desfășurarea concursului și nici nu a influențat rezultatele, în 10-15 minute apa devenind bună pentru pescuit. Concursul a fost programat cu 6 manșe, 3 de competiție, 3 de arbitraj, a fost cu arbitraj reciproc, iar evenimentul menționat a avut loc în manșa a 4-a.


Cum este Arieșul, comparativ cu anul trecut?

Luca Moga: Anul trecut a fost destul de bine, anul acesta pot să spun că au fost două lucruri semnificative care au influențat numărul capturilor. Primul care a determinat rezultate mai slabe este acela că nu am avut mijloacele materiale - mă refer la permisul meu de conducere și la posibilități financiare - de a evalua cât mai corect apa. Nu am avut posibilitatea să evaluez tot cursul de apă în așa fel încât să pot alege din mai multe locuri. Constrâns de împrejurări și de timp, am optat după trei zile de evaluări pentru o zonă din aval de Albac. Nu cunosc statisticile la ora asta, dar pot să spun că au fost manșe în care un concurent a prins 19 pești, în altele 18 pești. Nu cred că a fost vreo gherlă, nu a fost practic un stand unde să nu se prindă. Comparativ cu anul trecut, având în vedere că mi s-a întâmplat să pescuiesc pe un stand ce a căzut în aceeași zonă ca în urmă cu un an, atunci am prins 15 pești, iar acum am prins 4, tot în condiții de penultimă manșă. Acesta poate fi considerat un raport semnificativ. Condițiile s-au înrăutățit. Dacă anul trecut a fost o surpriză numărul mare de pești prinși, anul acesta este o surpriză cât de puțini s-au prins.

Totuși, eu sunt mirat de faptul că această apă, care este neîngrijită, braconată și părăsită de toată lumea, se încăpățânează să mai aibă pești și să supraviețuiască. Puținii pești care s-au prins au fost frumoși, multe exemplare au avut peste 25 de cm, captura a fost de 30,2 cm. S-au prins o grămadă de 28 de cm, la un moment dat se discuta la milimetru trofeul pentru cea mai mare captură și în ultima zi Marius Neamț a prins un pește de 30,2 cm, cu care a câștigat premiul pentru cea mai mare captură. Sunt uimit de capacitatea de supraviețuire a peștilor în această apă. Nu știu exact numărul de pești prinși în concurs, dar pot să vă spun că majoritatea covârșitoare sunt lipani, prinzându-se doar 3 păstrăvi. Anul acesta am decis să punctăm și clenii, au fost concurenți care au prins 4-5 cleni într-o manșă, pe lângă lipani sau păstrăvi.


La ce a mers cel mai bine?

Luca Moga: După câte am înțeles s-au obținut rezultate bune și la uscată, însă majoritatea peștilor a fost prinsă la nimfă. S-a pescuit cu o nimfă neagră cu guler albastru, pattern care îi este atribuit lui Adrian Pop, membru al clubului nostru. Am arbitrat împreună și, fiind aproape de el, am discutat despre o nimfă asemănătoare făcută de Sandro Soldarini. Mi-a spus că aceea are gulerul mov, există diferențe între ele. Toată discuția a pornit de la o ruptură pe care a avut-o Cosmin Roșca, odată cu peștele pierzând și o nimfă de tipul celei despre care v-am vorbit. S-a mai folosit o poloneză cu guler portocaliu, multă lume a pescuit cu acest model și s-a prins bine, cât și o poloneză cu guler verde. Alin Hirișcău, pe care l-am arbitrat în prima manșă, a pescuit cu aceste modele, obținând rezultate foarte bune.


IMG_20140907_144432
Cine a câștigat Open-ul?

Luca Moga: Concursul a fost câștigat de Cosmin Roșca, pe locul al II-lea s-a clasat Adrian Pop, iar locul al III-lea a fost ocupat de Alin Hirișcău. Așa cum v-am spus, premiul pentru cea mai mare captură a revenit lui Marius Neamț, cu un lipan de 30,2 cm. Concursul acesta a fost și etapa finală a Campionatului Național, astfel că la Albac s-a înmânat tricoul roșu: Campion național și purtător al tricoului a devenit Florin Buzaș Cotea, locul al II-lea din cadrul Finalei a revenit lui Adrian Trâmbițaș, iar pe locul al III-lea s-a clasat Adrian Pop.


Concursul de pescuit s-a desfășurat odată cu Târgul de Turism Rural de la Albac...

Luca Moga: Așa este. În anii precedenți mai participam și la evenimentele desfășurate în paralel cu concursul, dar acum fiind din nou și competitor și organizator, am rămas seara la discuții la focul de tabără sau am mai ajutat la calculul statisticilor. Astfel că am asistat doar la focul de artificii. Au avut loc toate manifestările tradiționale de la Târgul de Turism Rural, dar se simt o restriște și o jale financiară. I-am întrebat și pe domnii de la Consiliul Județean, având în vedere că am conlocuit în curtea pensiunii Fely Viss, și mi-au zis că au avut probleme financiare, aceasta fiind cauza pentru care nu am mai fost contactați de ei ca să organizăm împreună concursul. AGVPSR-ul a oferit câștigătorilor Finalei premii în bani.


Ce își propune pentru 2015 Clubul Muscarilor din Baia de Arieș?

Luca Moga: A trecut atât de mult timp peste mine și e greu să mă gândesc la o perspectivă atât de îndelungată cum ar fi 2015... Răspunsul meu ar fi că mai sunt în clubul nostru tineri care doresc să participe și, dacă vom reuși să creăm cadrul organizatoric în Federație până anul viitor, există dorința de a concura în competiții și de a valorifica în cadrul acestora cunoștințele pe care tinerii le-au acumulat. Chiar dacă nu am participat la concursuri, am făcut antrenamente, atât de casting, cât și de pescuit cu muscă artificială, deopotrivă pe lacuri și pe râuri. Sigur că există o dorință de competiție pe care o vom fructifica, dar vedeți că lucrurile sunt influențate și de detalii cotidiene ce au importanța lor.