România al Campionatul European din Slovacia (partea I) - interviu cu dl. Adrian Vlasiu

echipa2

După excelenta prestație a echipei naționale a României la Campionatul European din Slovacia, dl. Adrian Vlasiu ne-a acordat următorul interviu despre cum s-a văzut această ediție din perspectiva sa de căpitan și de competitor cu experiență în cadrul concursurilor internaționale.



Bună ziua, felicitări și bine ați venit! Cum ați caracteriza în câteva cuvinte această ediție a Campionatului European?

Adrian Vlasiu: Bună ziua și bine v-am regăsit. Pot să spun, cu certitudine, că este cel mai reușit campionat la care am participat în ultimii ani. Probabil cel mai bun din ultimii 10 ani. De aceeași părere au fost și ceilalți participanți. Absolut toată lumea a rămas impresionată de numărul mare de pești capturați și de calitatea apelor de concurs. Slovacii nu s-au lăsat deloc mai prejos și au reușit o organizare impecabilă. Deși am un ochi destul de critic când vine vorba de organizare, vă pot spune că această ediție a Campionatului European a ieșit aproape perfect. Poate că vremea nu a ținut cu noi, tot timpul, dar nu au fost nici calamități sau condiții extreme de pescuit. Doresc să felicit pe această cale comitetul organizator al Slovaciei. Au dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că este probabil cea mai bună destinație de pescuit la ora actuală. Hotelul, serviciile, plecările la standuri și arbitrajul au fost la înălțime. Și au reușit toate acestea într-o taxă de participare mult mai mică decât în alte părți... „doar” 900 de euro/concurent.


Echipa României s-a clasat pe locul 6... se putea mai sus, dar se putea și mai jos...

shoco_lipan
Adrian Vlasiu: Echipa României a fost la mare înalțime anul acesta. Într-un fel este rezultatul ultimilor 5 ani de când simt că s-a ascuțit concurența în țară. Mai mult, există deja un nucleu care are la activ câteva participări internaționale și s-a obișnuit cu ritmul și pistele de concurs. Anul acesta echipa a fost mai coagulată ca oricând. Înainte de plecarea la Campionat, mi-am exprimat dorința, în calitate de căpitan, să țintim cât mai sus. De cele mai multe ori România pleca cu ultima speranță la aceste concursuri, plecam cu ideea ultimelor locuri și încercam să urcăm cât mai sus.

Anul acesta România a plecat din pole-position și a reușit să se mențină și să câștige respectul celorlalte nații. Am avut medalia de bronz în mână și am fost mai aproape de podium ca niciodată. Ne lipsesc câteva aspecte ca să fim constant acolo, dar nu e imposibil. Am demonstrat odată pentru totdeauna că avem rețeta și voința necesară, echipamentul și potențialul uman să fim la înălțime și să câștigăm medalii. Majoritatea concurenților ne-au felicitat pentru rezultat și pentru faptul că ne-am ridicat foarte mult ca și nație în aceste concursuri.

E nevoie de susținere financiară din partea unei federații sau a unui forum oficial ca să fim în rând cu țările civilizate. Nu poți emite pretenții de medalii când tu ești, de fapt, într-un concediu plătit din buzunarul propriu.


Tragerea la sorți a avantajat sau a dezavantajat echipa României?

Adrian Vlasiu: Singura variabilă ce ține de noroc, în acest sport, este tragerea la sorți. Încă din primele zile de antrenament am aflat care erau standurile cu bonitate maximă de pe diferitele sectoare de concurs. Astfel ne-am rugat să avem parte măcar de câteva standuri foarte bune. Nu mă înțelegeți greșit, majoritatea standurilor erau foarte bune, dacă socotim după standardele din România. De vis, chiar! Din păcate, la acest concurs nu era îndeajuns un astfel de stand ca să poți lua locuri fruntașe în manșa respectivă. Erau sectoare unde cu 20-30 de pești într-o manșă erai pe ultimele locuri. La ședința căpitanilor, tragerea la sorți s-a desfășurat conform regulamentului. Ceea ce am aflat ulterior, și de aceea e foarte important ca orice căpitan sau manager să cunoască perfect regulamentul competitional FIPS, a fost paragraful 21.2 din regulamentul internațional:

„The beat of each competitor must be determined by the FIPS-Mouche random draw computer program. The random draw is designed to ensure that anglers from the same team will not fish any beat in any sector more than once, nor, if mathematically possible, an adjoining beat.”

...respectiv, dacă un concurent din echipa României a pescuit într-o manșă pe standul 2, este imposibil pentru oricare din ceilalți 4 coechipieri, la venirea pe sectorul respectiv, să pescuiască pe standurile 1, 2 sau 3. Adică nu numai că îți este exclus standul 2, dar și standurile adiacente. Astfel, s-a creat un dezechilibru, pentru că erau sectoare unde standurile 1, 2, 3, 4 erau foarte bune, sau standurile 11, 12, 13, 14. În situația în care unul dintre noi pica exact la mijlocul standurilor bune, excludea posibilitatea ca alți coechipieri să ajungă pe oricare dintre standurile adiacente. Ceea ce s-a și întâmplat, de fapt.

Totuși, consider că tragerea la sorți nu a dezavantajat atât de tare România. Se putea și mai rău. Dar având în vedere calitatea fantastică a pistelor de concurs, pe parcursul a 25 de manșe ale unei echipe, factorul noroc era redus mult către zero. Am avut și standuri foarte bune, dar și standuri mai puțin bune. Problema a fost că atunci când am avut standurile foarte bune, nu am reușit să le valorificăm la maximum, astfel încât să recuperăm din rezultatele standurilor mai slabe.


DSC_0072
În cele trei zile vremea a destul de variabilă...

Adrian Vlasiu: Când am ajuns în Slovacia vremea era perfectă pentru pescuit. Ulterior, au fost precipitații și temperaturile au scăzut. Surprinzător, vremea nu i-a afectat atât de tare pe pești, pe cât i-a afectat pe pescari. Era destul de dificil să stai în costum de la 6 dimineața până pe la 19 seara, să mai ai și apă la bord, afară să fie 15 C, iar apa de 5-6 C să te lovească constant în ficat și rinichi. Efectiv, dupa 3 ore de pescuit ieșeai ruginit. Seara aveam dureri constante de genunchi și articulații. Răceala și oboseala și-au făcut foarte repede apariția, după a doua zi de concurs eram epuizați.


Spuneți-ne câteva cuvinte despre parcursul echipei României în cele trei zile.

Adrian Vlasiu: Înainte de începerea concursului am avut parte de 3 zile pline de pescuit și de legat muște. Nici nu am ajuns bine în Slovacia, că am și mers direct pe râul Poprad la antrenament. Ceea ce a urmat în cele 7-8 ore de pescuit este de neimaginat. După cum am mai spus într-un interviu, râul acela are mai mult lipan decât toată România la un loc. Râul Bela este cel mai frumos râu pe care am pescuit vreodată. Seamănă mult cu râurile smarald din Bosnia, Croația sau Slovenia, dar abundența de pește și dimensiunile lor te fac să crezi că ești în paradisul pescarilor la muscă. N-am întâlnit niciodată lipani mai puternici ca aici. Erau de o frumusețe rară și incredibil de puternici. În condițiile de concurs, pe Bela, cam 1 la 5 era raportul în care reușeai să scoți un lipan de peste 35 de centrimetri. În manșa mea de pe Bela am reușit să scot un lipan de 42,1 cm, cu care l-am speriat și pe arbitru și toată galeria de pe mal.

În zilele premergătoare concursului am avut ocazia să facem niște partide foarte reușite de pescuit și să ne dăm seama care e ponderea păstravilor și a lipanilor în apele de concurs. În final, acest aspect a fost foarte important, pentru că deși aveam informații conform cărora râurile fuseseră populate, ceea ce se întamplă constant la ei, nu știam exact dacă era vorba de păstrăv indigen, curcubeu sau lipan. Erau zone care au fost populate cu păstrăvi indigeni de dimensiuni rezonabile, 25-45 de cm, iar pe majoritatea sectoarelor au fost făcute populări cu lipani. Vă vine sau nu să credeti, DA, cu lipani! Acest fapt a determinat o abordare diferită atât din punctul de vedere al tehnicii, cât și din cel al muștelor folosite.

Pe Vah, în zona Ruzomberok, știam că sunt păstrăvi mari și curcubei de dimensiuni foarte mari, 50-70cm. Am legat muște pentru concurs și eram pregătiți să prindem pești mari, dar strategia s-a dovedit eronată. Deși acești pești existau, erau foarte greu de prins și de adus la măsurătoare. De asemenea, pescuind la streamer, puteai să ai surpriza să înțepi lostrițe de peste un metru lungime sau păstrăvi mari, dar, în final, după zeci de minute de drill, aveai ruptură sau peștele pleca în standurile vecine. Colegul nostru Raul Tătar a pățit acest lucru și ne-a costat în clasament.

Secretul era să găsești bancurile de lipani și să pescuiești elegant și eficient. Pescuitul la uscate a fost asul din mânecă. Deși se putea pescui la nimfă aproape oriunde, ca să ai clasări bune, indiferent de sector și condiții de pescuit, trebuia să știi să pescuiești impecabil la uscate. Asta presupune casting perfect la 15-20 de metrii, cu leader de 4,5 m, înaintaș de 0,08 și CDC de mărimea 20. Dacă nu reușeai să plasezi musca perfect peste un șuvoi, pe malul celălalt, pescuind în apă până la brâu, nu aveai nici o șansă. Musca trebuia prezentată atât de bine încât să aibă o viteză de deplasare mai mică decât viteza de curgere a apei și fără dâră! În Bosnia au fost condiții asemănătoare de pescuit și asta a făcut mereu diferența. Nu poți să ai pretenții de medalie la individual dacă nu ești un pescar complet. Asta presupune să stăpânești 3-4 stiluri de pescuit la nimfă, 2-3 la uscată, streamer, ude, lac etc. Încă o dată s-a văzut importanța casting-ului în pescuitul competițional. De fapt, cu asta începe pescuitul la muscă.

În orice caz, echipa s-a descurcat mai mult decât onorabil. Băieții au avut un parcurs bun și am reușit să facem niște analize obiective pe standuri, după concurs, analize pe care vi le punem la dispozitie.

Bogdan Hirișcău a făcut o figură foarte frumoasă, având un parcurs și un randament foarte bun pe toată durata concursului. A pescuit cu micronimfe ușoare în majoritatea timpului și a punctat la uscate atunci când a fost nevoie. A câștigat respectul tuturor colegilor de echipă, precum și a celorlalți concurenți care veneau să mă întrebe cine e colegul nostru care e mereu în primii 3 în grupă.

Adrian Pop a demonstrat încă o dată că este unul dintre cei mai buni pescari la nimfă din România, chiar dacă, uneori, stilul lui neconvențional de pescuit naște zâmbete ironice. Mi-a povestit cum se uitau râzând francezii la el, dar le-a închis gura repede când scotea lipan după lipan din locuri nebănuite. Pescuind ani de zile în acest stil, a reușit să își rafineze tehnica într-atât de mult încât, dacă condițiile îi permit, efectiv rașchetează standul.

Cosmin Roșca a avut o prestație deosebită și a reușit să obțină clasări foarte bune în situații de pescuit destul de incomode. Erau standuri, mai ales pe Vah, unde apa era mare și îți trebuia înălțime și joc de gleznă ca să obții un punctaj bun. Prin statura impunătoare a reușit să ajungă în locuri unde alți concurenți nu ar fi intrat și a punctat foarte bine. În antrenamente l-am observat atent în timp ce pescuia la uscate și pot să spun, cu certitudine, că este unul dintre cei mai buni casteri și pescari la uscate. Și-a rafinat foarte mult lanseul, prin antrenament continuu, și, efectiv, te mătura când venea vorba de scos lipani la CDC-uri.

DSC845
Cu Raul Tătar și Cosmin Roșca am avut prilejul să mă antrenez înainte de concurs, în diferite situații de pescuit. L-am văzut pe Raul cum pescuiește și pot spune că este foarte priceput în a citi apa. Este foarte important să știi unde să găsești peștele, să ai acest instinct. În plus, are un moral foarte ridicat și este un luptător. Rezultatele din ultimul an din campionatul intern întăresc aceste afirmații. Dată fiind lipsa de experiență competițională internațională și obișnuința cu apele mici de la noi, a avut situații când nu a reușit să se adapteze. În clasamentul final a contat destul de mult, dar putem să trecem cu capul sus peste acest rezultat, considerând potențialul și viitorul promițător.


Cum ați caracteriza strategia aleasă de România? Plusuri și minusuri...

Adrian Vlasiu: După partidele bune din antrenamente, aveam cel puțin câteva muște bune și știam cam ce era de făcut. Informațiile le-au avut toți coechipierii și ne-am bazat pe experiența și adaptabilitatea fiecăruia ca să scoatem un rezultat bun în manșă.

Prima manșă a fost cea mai grea și am insistat foarte mult să scoatem un rezultat bun, deoarece acolo te bazezi doar pe cunoștințele proprii. Nu ai nici o informație, nu știi ce au făcut cei de lângă tine, nu știi cum vor decurge lucrurile. În prima manșă am scos un rezultat destul de bun pe echipă, la general, după aceea am știut dacă mai avem ceva de corectat sau de schimbat.

Pescuitul la streamer și nimfe mari după păstrav au picat din start. Succesul stătea în lipani și în prinderea acestora în număr cât mai mare. Pe Poprad, Bela, Vah-Mikulas și Vah-Hradok specia țintă era lipanul. Pe Vah - Ruzomberok în cazuri extreme puteai să pescuiești și la streamer, dacă nu aveai altă opțiune, în speranța că nimerești păstrăvi mari sau lostriță, dar, așa cum am mai spus, era opțiunea de disperare. Pe Poprad, Bela și Vah-Hradok am pescuit cu trei nimfe: cea mai grea la mijloc, o micronimfă pe capăt și emerger pe săltătoare. Pe Poprad, în special datorită abundenței de lipani, era concurs de viteză și am avut pregătite trei lansete identice de nimfă. Astfel, în cazul în care se încurca instalația, să nu pierd timpul cu refacerea acesteia. Trebuie să menționez că mi se pare foarte dificil, și nu neapărat mai productiv, pescuitul cu trei muște. Se încâlcesc mereu, mai ales dacă pescuiești cu fir subțire, iar cea de-a treia muscă nu produce neapărat. Ajută la coborâre în apă, dar nu prinzi mereu. Are mai mult rolul de stimulator. Pe Poprad, cu trei lansete pregătite, am ajuns la final să pescuiesc cu ultima lansetă și cu două muște. Era foarte dificil să nu îți distrugi instalația la viteza cu care prindeai pești.


Care au fost tehnicile cele mai folosite la acest Campionat?

Adrian Vlasiu: Discutând cu alte echipe și având informații despre ce făceau alții, se pare că cehii și spaniolii au pescuit, în mare parte, la fel, cu două micronimfe și o uscată. Micronimfele erau pleznite de suprafața apei într-un ritm alert, nu erau lăsate să coboare foarte mult, iar musca uscată era pe post de indicator sau stimulator. Astfel, peștii erau stimulați de musca uscată și atacau nimfele între ape. Ca să vizualizați mai exact această tehnică, încercați să vă imaginați o linie clasică de pescuit cu pluta, în care musca uscată este pluta, iar plumbul și cârligul sunt muștele. Această tehnică necesită foarte multă îndemânare și experiență, deoarece pescuiești tot timpul cu lanseta îndreptată în sus, aproape la 90 de grade. Ca să înțepi peștele și să-l aduci direct în minciog, trebuie să ai o viteză de reacție formidabilă.

Apoi, pescuitul la uscate a fost decisiv în multe sectoare. Eu am pescuit exclusiv la uscate în două din cinci manșe. La sfârșit, uitându-mă pe statistici, am văzut că am reușit să prind cei mai mulți pești pe sectorul de pe Vah-Ruzomberok și numai la uscată. Bogdan și Cosmin au pescuit și ei la uscate, cu rezultate foarte bune.

Pescuitul la ude în aval, sau mai degrabă la nimfe în aval, era o soluție mai ales în șuvoaiele rapide. Lipanii nici nu se atingeau de nimfe dacă erau târâte pe fund și punctai doar dacă le pompai sau pe ridicate, la vale. Pescuitul la streamer nu s-a remarcat printre concurenți, dată fiind specia țintă, lipanul. În schimb, anul viitor în Cehia pescuitul la streamer va fi una din tehnicile principale.

Mă repet ca și concluzie: e nevoie să stăpânești toate stilurile de pescuit pentru a fi un sportiv de talie mondială. Te vei lovi mereu de situații când stilul tău de bază nu e eficient și trebuie să schimbi automat tehnica pentru a puncta foarte bine.


Să vorbim și despre imitațiile care au prins cel mai bine...

Adrian Vlasiu: La nimfe cel mai bine au funcționat imitațiile de caddis oliv și micronimfele. Slovacii aveau o muscă care era foarte eficientă, se numea golden black. Pe Poprad a prins foarte bine.

Se pare ca bilele de tungsten de culoare perlă și argintiu au functionat cel mai bine. Pe Bela și Vah, red tag, pink tag și orange tag-urile au fost criminale. Aproape pe toate apele, în materie de muște uscate, CDC-urile marimile 18-20 cu corp din quill de păun și uneori dubbing olive au funcționat cel mai bine. Secretul era să le schimbi mereu... după câteva lanseuri peștii se obișnuiau cu musca și o refuzau.


DSC_0840
Cât de asemănătoare sau cât de diferite sunt apele din Slovacia față de cele din România?

Adrian Vlasiu: Slovacia are multe ape și, din fericire, toate sunt foarte bine administrate și populate cu pești. Râul Vah este un râu de pescuit superb, de dimensiuni mari, precum Mureșul în defileu sau Crișul Repede. Acum era destul de scăzut și condițiile de pescuit au fost foarte bune. Poprad-ul este râul cu cea mai mare densitate de pești pe care am văzut-o în viața mea. Sunt destul de asemănătoare ca dimensiune cu râurile noastre medii. Nu sunt râuri mici pe care să le sari într-un picior. De multe ori faci baie în încercarea de a trece râul. În schimb, configurația și stilul de pescuit sunt asemănătoare cu ce avem noi în țară.


V-aș întreba și despre peștii din aceste ape...

Adrian Vlasiu: Discuția despre peștii din Slovacia cred că presupune un alt interviu. Este extraordinar de mult pește în toate râurile pe care am pescuit, braconajul este aproape inexistent. Legile sunt aspre, populările sunt făcute des și corespunzator. Licența de pescuit costă 17 euro pe zi. La asta se mai adaugă licența de stat care variază între 3,5 euro/săptămână și 15 euro pe an. Fiecare râu este delimitat în diferite sectoare de pescuit, de regulă administrate de unul sau mai multe cluburi. Pe Vah ai nevoie de 3 - 4 licențe diferite în aceeași zi, dacă vrei să pescuiești pe 10 - 20 de kilometri de râu. Cum vă puteți imagina să fie așa ceva în România, când la noi costa 30 de lei pe toate apele și pe un an întreg ?!

Au fost 16 echipe din 15 țări... Care au fost echipele și participanții care v-au impresionat cel mai mult?

Adrian Vlasiu: Au fost 16 echipe și 16 țări, Bulgaria fiind reprezentată de un singur concurent, Stanislav Mankov. La ei e și mai rău ca la noi. Stanislav, care îmi este prieten bun, mi-a spus că se gândește serios să participe la concursurile din România anul viitor.

M-au surprins plăcut finlandezii care au o echipă tânără și pescuiesc foarte bine. De la spanioli și de la cehi mă așteptam la rezultate bune, cunosc valoarea și stilul lor de pescuit, fiind rezultatul multor ani de antrenamente și a numeroaselor competiții la care au participat.

Dar, cel mai mult m-a impresionat echipa României. Concurez de 9 ani în competiții internaționale și nu mă impresionează foarte ușor prestația unei echipe. Îi cunosc pe majoritatea concurenților personal, știu cum pescuiesc sau ce potențial au. Echipa noastră m-a impresionat foarte mult prin voința de a depăși un prag, anumite bariere impuse de un sistem prost și plin de lacune.

Pentru ca un român să aibă rezultate la un astfel de concurs e nevoie de un sacrificiu triplu față de 90% din țările participante. Asta pentru că în România prima competiție pe care trebuie să o câștigi este cea din campionatul intern. Apoi, cel mai greu pas este să faci rost de finanțarea tuturor cheltuielilor cu participarea. Niciodată aceste cheltuieli nu vor fi sub 1500 de euro pentru participarea unei persoane la un concurs. Apoi, după ce ai trecut de aceste etape, trebuie să demonstrezi că ești un pescar complet, că te poți integra într-o echipă și ai o talie internațională și că poți aduce un rezultat bun acasă. Niciunul dintre membrii echipei Cehiei nu cred că și-a pus vreodată problema cât costă licența pe zi, câtă motorină mai este în rezervor sau de unde să facă rost de 1000 de euro pentru taxa de participare.

De aceea, România nu are aceleași șanse comparativ cu alte națiuni. De multe ori facem echipa cum putem. Ultimele locuri în echipă se ocupă adesea pe ultima sută de metri, cu mult după data limită de înscriere. Din păcate, această mare limitare ne privează de bucuria unei medalii. Sunt câțiva pescari buni care nu au mijloacele financiare de a face parte constant din echipă și atunci, când nu ai posibilitatea, te resemnezi și accepți faptul că, probabil, nu e cel mai important lucru pentru tine să fii Campion European sau Mondial. În momentul în care ți-ai pierdut voința și atitudinea de învingător, nu ai nici o șansă în fața altora care își doresc mult mai tare ca tine acest lucru.

Din păcate, cei care ne reprezintă atât la nivel guvernamental, cât și la nivel de AGVPS nu își merită locul. Nu numai că nu fac absolut nimic pentru sportul acesta, deși sunt plătiți pentru asta... România nu a avut absolut nici un sprijin din partea AGVPS, mai mult, Bogdan Vasilescu, omul însărcinat cu reprezentarea muscarilor în cadrul asociației, a reușit să pună piedici în calea spiritului de echipă, încercând prin tot felul de combinații să își impună punctul de vedere.... Nu mă așteptam la laude și sunt convins că nici băieții nu așteptau un covor roșu la intrarea în țară, dar cu siguranță ne-am simțit inferiori atunci când am văzut trandafirul roșu la pieptul englezilor, cravatele brodate sau managerii și căpitanii francezi și cehi lucrând cot la cot cu echipa lor pentru rezultate. Fiecare neam își merită conducătorii.

Eu, în calitate de căpitan, și toți membrii echipei naționale am demonstrat că avem voință, pregătire tehnică și strategia ca să aducem rezultate bune. Avem nevoie de lideri care să se zbată pentru noi și să demonstreze că nu suntem cu nimic mai prejos decât alte nații.


echipa
Cum ați caracteriza arbitrajul și câteva cuvinte despre spiritul de fair-play de la acest Campionat?

Adrian Vlasiu: Comparativ cu alte campionate la care am participat pot să spun că arbitrajul a fost foarte corect. Aproape toți arbitrii erau pescari experimentați. În plus, au fost instruiți foarte bine de către organizatori și au știut exact la ce să se uite la fiecare concurent. Au fost respectate distanțele dintre muște, dimensiunea bilelor, precum și dimensiunea muștelor. De asemenea, lungimea înaintașului a fost verificată în permanență.

După 19 ediții ale campionatului, la nivel internațional s-au coagulat niște prietenii și relații care se manifestă altfel acum. La început, toată lumea era reticientă, însă acum toți se cunosc, fac schimb de experiență, pescuiesc împreună, construiesc business-uri comune. Dacă nu reușești să te integrezi ca individ și ca națiune, nu ai nici o șansă să fii admirat. Cu toții se bucurau pentru tine când aveai un rezultat bun și îți recunoșteau valoarea atunci când îi întreceai. Desigur, sunt anumite țări unde se manifestă un spirit de superioritate, dar, într-un fel poate, pe bună dreptate. Cehia, Franța și Anglia pleacă mereu de pe alte poziții și uneori chiar cu nasul pe sus. Dar important e cum arată scorul pe tabelă la sfârșitul meciului.

De data aceasta a câștigat Pablo Castro din Spania. Cu toții ne-am bucurat și toată lumea a recunoscut că a fost cel mai complet pescar și cel mai bun performer.