Open Bucovina - interviu cu dl. Valerian Rebenciuc

Pasted Graphic

Între 23 și 25 august 2013 a avut loc Open-ul Bucovina, etapă din Campionatul Național de Pescuit la Muscă Artificială. 21 de pescari au concurat în 3 manșe pe Bistrița Aurie, partea superioară de la Cârlibaba în amonte. Despre această întrecere a muscarilor pe una dintre cele mai frumoase ape din țară am vorbit cu dl. Valerian Rebenciuc, organizatorul concursului și, de asemenea, participant la acest Open.

Câteva cuvinte despre atmosfera generală și reîntâlnirea celor 21 de pescari pe Bistrița Aurie...

_DSC0315
Valerian Rebenciuc: Majoritatea concurenților au sosit vineri seara și cei mai mulți dintre aceștia s-au cazat la pensiunea Melios, iar patru dintre participanți au stat la cort. Bineînțeles, știți cum se întâmplă la noi, la concursurile pe pescuit, întâlnirile sunt foarte frumoase, ne face o deosebită plăcere să ne revedem. Am avut și oaspeți din zona Bacăului, am invitat 3 familii cu copii și am inițiat o tabără de vara pentru cei mici, care a durat 2 zile, cât a fost și perioada concursurilor. Celor 8 copii din tabără le-am adus un instructor, dl. Macar Gheorghe, dintre pescarii mai vechi din județ, le-am pus la dispoziție un stand și au început inițierea în pescuitul cu musca artificială. Copiilor le-a plăcut, dar să vedem dacă vor fi perseverenți, dacă vor continua să iasă mai mult pe apă, să prindă drag de natură, de apă și de pește.


În anii trecuți concursul avea loc pe Neagra Broșteni, însă anul acesta s-a desfășurat pe Bistrița Aurie...

_DSC0296
Valerian Rebenciuc: În momentul în care am făcut această schimbare am avut în vedere două lucruri. Pe de o parte, ne-am așteptat la un număr mare de concurenți, practic, la un moment dat, erau înscriși 30 de participanți, iar pista de pe Neagra nu poate să găzduiască un număr așa de mare de oameni. Standurile trebuie să fie echitabile pentru toată lumea, însă o pistă scurtă precum Neagra nu permite trasarea acestora pentru a oferi tuturor pescarilor șanse egale. Pe de altă parte, în zona Broșteni nu avem o capacitate de cazare pentru atât de multe persoane... am avut tabăra de vară pentru copii, au fost concurenții și alte persoane invitate, plus arbitrii... Cred că am fost 50 de persoane în total, așa că nu aveam unde să ne cazăm pe Neagra.

Practic, Bistrița a avut și mai mult pește și posibilitatea de a găzdui mai mulți invitați. Și dl. Marius Neamț, Președintele federației, a spus că pista aceasta are o bonitate foarte bună, iar dacă o comparăm cu celelalte piste de concurs din țară, nu este cu nimic mai prejos.


Bistrița Aurie este considerată una dintre cele mai frumoase locații de pescuit... cum au fost apa și vremea pe durata celor două zile de concurs?

_DSC0247
Valerian Rebenciuc: Bistrița Aurie, precum bine ați spus, a fost una dintre cele mai frumoase locații de pescuit și este una dinte cele mai frumoase locații de pescuit. Acest lucru l-au spus și concurenții care nu au mai fost până acum aici și care au rămas uimiți de frumusețile locului, de frumusețea apei, de absolut tot. Referitor la vreme, cu două zile înainte de concurs a fost o ploaie serioasă, s-a tulburat apa binișor, dar, cum noi avem un Dumnezeu al nostru, apa s-a curățat, a devenit cristalină și nu au fost probleme de nici un fel pe durata concursului. A fost la fel de limpede ca acum o săptămână, când s-a desfășurat Festivalul Păstrăvului de la Ciocănești.


Câți pești s-au prins, câți lipani și câți păstrăvi?

Valerian Rebenciuc: S-au prins 579 de pești, dintre care 437 de lipani și 142 de păstrăvi. Bistrița Aurie este mai degrabă o apă de lipan, decât de păstrăv. Păstrăvii care s-au prins în concurs au fost, mai curând, dintre cei populați cu o săptămână și jumătate înainte de către o echipă a celor de la spinning. Aceștia au avut o manșă aici, în weekendul trecut, și au populat Bistrița cu 1600 de păstrăvi. La concursul de muscă doar păstrăvii din aceia au fost prinși, indigeni nu au fost prinși. Dacă nu era popularea făcută de către cei de la spinning se prindea 99% lipan.


_DSC0346
Cine a prins cel mai mare pește și cum a arătat podiumul...

Valerian Rebenciuc: Cea mai mare captură a avut-o dl. Marius Neamț, un lipan de 31,5 cm, iar podiumul a fost ocupat de dl. Raul Tătar, care s-a clasat pe locul întâi, de dl. Gal Zsolt, căruia i-a revenit locul II, și de dl. Andrei Sălăgean, care a obținut locul III.


La ce s-a prins cel mai bine?

Valerian Rebenciuc: La nimfă s-a prins cel mai bine, de exemplu dl. Raul Tătar a pescuit la nimfă, dl. Gal Zsolt a pescuit și la uscată, iar pe dl. Sălăgean nu l-am putut observa, pentru că am concurat și eu. Personal am pescuit exclusiv la uscată și am prins lipan doar la uscată. Bistrița Aurie este o apă ce se pretează cel mai bine la pescuitul cu muște uscate, dar, fiind înnourat, lipanii au fost destul de mofturoși și cred că au fost mai bine prinși la nimfă...


_DSC0311
Câteva cuvinte despre gazde și cei care au ajutat la organizarea concursului....

Valerian Rebenciuc: Gazdele noastre au fost cei de la pensiunea Melios, o pensiune cu circuit închis, respectiv ei pun pensiunea și personalul la dispoziție pentru grupuri organizate. Meniul era stabilit de dinainte, am avut prima masă vineri, sâmbătă au fost trei mese, iar duminică două. Toată lumea a fost mulțumită, locația curată, spațioasă, sâmbătă am făcut foc de tabără. Oamenii au vrut să fie la înălțimea zonei, ca să spun așa, și au reușit.

Apa este în grija Ocolului Silvic Cârlibaba și Iacobeni, care o administrează. Am avut sprijin de la Ocolul Silvic Cârlibaba, întrucât ne-au pus la dispoziție paznicul de apă și încă doi pădurari care să ne ajute și să păzească zona pentru ca localnicii să nu intre peste standuri.

Cu arbitrajul a fost totul în regulă, în sensul că au fost prezenți 10 arbitrii, un număr suficient pentru cei 21 de concurenți. Peștii s-au reținut în saci de nailon, iar arbitrul care avea în observație 2 sau 3 standuri, trecea rapid pe la fiecare concurent. Peștii au fost măsurați foarte repede, nu au fost nici un fel de probleme.

Aș reveni la Neagra Broșteni, Bistrița Aurie și celelalte râuri din zonă... cum vedeți viitorul acestor ape, care ar fi acțiunile de creștere a calității acestora?

_DSC0310
Valerian Rebenciuc: Referitor la Neagra Broșteni vă pot spune că s-au sistat lucrările la microhidrocentrale și sperăm să nu reînceapă, pentru ca aceasta să redevină ce a fost o dată... o apă cu foarte mulți lipani. Pentru Bistrița Aurie, dacă vom putea și sper să inițiez un astfel de proiect cu Primăria din Cârlibaba și cu cea din Iacobeni, vom încercăm să implementăm un proiect de repopulare și de reamenajare în partea superioară a râului. Sperăm să putem reuși, deși este un efort foarte mare din partea mea să pot realiza acest lucru, considerând și condițiile actuale și cum se mișcă lucrurile la nivel înalt, cum, de fapt, nimeni nu se gândește la aceste ape... va fi greu să sensibilizăm factorii de decizie...


Care sunt acțiunile pe care le are în vedere clubul dumneavoastră, Fly Bucovina?

Valerian Rebenciuc: La Festivalul Păstrăvului de la Ciocănești, desfășurat în urmă cu o săptămână, membrii clubului nostru au participat doar în calitate de concurenți, nu am avut nici o implicare în organizarea evenimentului. Dar proiecte avem și, în primul rând, dorim să readucem pe ape câți mai muți copii, să-i formăm, să le punem la dispoziție priceperea, experiența noastră și logistica necesară pentru ca aceștia să ducă mai departe ceea ce noi facem acum. Este un paradox, pentru că avem cele mai frumoase ape și cei mai puțini pescari. Nu este în regulă să fim doar 3 pescari de competiție în tot județul... aici vin pescari din toată țara și noi, cu asemenea ape, nu avem pescari. Tabăra de copii din acest an a fost doar primul pas... am dori ca această tabără să dureze minimum 7 zile, să fie o adevărată tabără pentru tinerii pescari. Dacă reușim acest lucru, celelalte acțiuni vor veni de la sine...

Mulțumim d-lui Gal Zsolt pentru fotografiile oferite