Interviu - Victor Țăruș

Victor editorial

Pasionat de tainele pescuitului, pescar „cu permis" de la 7 ani, Victor Țăruș este deținatorul unor rezultate competiționale cu care puțini se pot lăuda:

- câștigător a numeroase titluri la competițiile interne și internaționale de casting, pescuit la muscă artificială și pescuit cu năluci; participant și promotor al echipei naționale la mai multe ediții ale campionatelor mondiale de pescuit la muscă artificială, casting, pescuit staționar pe cluburi, pescuit cu momeli naturale în ape de munte;
- editor al revistelor „Pescarul” (din 1990), „Pescar modern” (din 1993), „Pescar la Crap” (2007) și „Prieten cu Natura” (2008);
- protagonist al emisiunilor TV „Fir întins!", „Pescar isteț" și „Pescat hoinar";
- lider de audiență de peste 5 ani pe TVR 2 și la emisiuni radio „NADA" - cu audiență la nivel național;
- organizator al competițiilor „Cârligul de Aur" și „Crapul de Aur" - competiții pentru capturi record publicate în revistele „Pescar modern” și „Pescar la Crap” - și a numeroase alte competiții: 3 ediții de „Cupa Mondială la Crap”, „Cupa României”, „Trofelul Rapala”, „Cupa Romsilva”, „Cupa copiilor”...
- între 1990-1995 este vicepreședinte pentru pescuit al Asociației Pescarilor din APVS-România;
- specializat ca cercetator în probleme de nutriția peștilor, a lucrat în diverse zone din țară, realizând rețete de furaje moderne pentru păstrav și crap;
- din 2005 este Președintele Federației de Pescuit Sportiv din România...
... și nu în ultimul rând, cel mai consacrat autor român de cărți de pescuit: „Pescuit din Delta în Carpați”, „Pescar începător”, „La pescuit cu unchiul Virgil”, „Cu lanseta pe ape de munte”, „Răpitori - ape de șes”, „Pește gătit”, apărute în numeroase ediții și binecunoscute împătimiților acestui sport.



Reporter: România anilor '80. Vârfurile de gamă disponibile în țară erau lansetele Germina și mulinetele Rulex, nailonul se cumpăra la metru și cârligele la bucată, iar informațiile circulau exclusiv pe cale orală în micile conclavuri pescărești din magazine, talciocuri sau de la tarabele din piață. O dată pe an apărea Almanahul Vânătorul și Pescarul Sportiv, ce conținea în cea mai mare parte povești, poezii și câteva rebusuri. În acest context a fost publicată cartea „Pescuit din Deltă în Carpați”, din care puteam afla ultimele noutăți din domeniu: fibre de carbon și de bor, modele de lansetă, năluci și șnururi, producători și produse, diverse metode și tehnici de pescuit. Dar, dincolo de toate acestea, poate spre surpriza unora, încă de la începutul cărții, ne spuneați că „pescarul este modern nu pentru că folosește ustensile sofisticate, ci pentru că pescuiește ca un om al epocii sale, dornic să umble, să vadă și să cunoască”. Cum s-au născut ideea și proiectul acestei cărți?

Victor Țăruș: Haideți să împărțim enunțul primei întrebări. Oricum, răspunsurile se leagă.

În privința sculelor de pescuit am ținut la ce-i mai bun. Încă de prin '67-'68 am cumpărat o mulinetă Mitchell Prince – încă o folosesc!!! - și o lansetă franțuzească: puțin, dar bun. Dădeam deja numai la răpitori cu rotative Veltic și Celta și voblere MirrOlures... cu fir Tortue…. O singură lansetă, dar ce lansetă! Haine nu prea aveam, dar scule...

În anii următori, intrând în echipa națională de casting, am primit scule de concurs – alte mulinete
Mitchell, vergi din blancuri Sportex, fire mai bune…. Le primeam și de la concurenții din Vest, pe la Mondiale. Am avut și o Germina, modificată, dar și lansete din Franța și Germania. Încă din facultate (Silvicultura) am visat să-mi fac o lansetă telescopică (erau la modă) bună la toate, adică și la spinning și la muscă. Am făcut-o dintr-o vargă japoneză – a ieșit de vreo 2,60m, cu inele Cromex…. Puteam să plec cu ea oriunde – de la munte, unde să dau la păstrav, la șes, după biban, ori la mare, după stavrizi, la țaparină. Era un compromis care îmi permitea să umblu de colo-colo și să pescuiesc!

Asta era și ideea cărții – pescarul umblă de colo-colo, pe diferite ape, cunoaște oameni și locuri sub pretextul… pescuitului! Pentru cei pasionați în acest triunghi, oameni – locuri – pescuit, acestuia din urma i se acordă mai multă importanță și asta nu se măsoară în kilograme, ci în feluritele încercări și metode de a prinde… și elibera peștii eventual prinși.


Reporter: „Pescuit din Deltă în Carpați” a fost prima lucrare ce umplea un gol enorm din literatura de specialitate românească. Ea a fost publicată în 1983 la Editura Sport-Turism. Peste 3 ani urma o altă lucrare, „Cu lanseta pe ape de munte”, iar în 1988 apărea o carte de introducere în acest sport: „La pescuit cu unchiul Virgil”. Cred că nu găsim mulți pescari care să nu fi citit cel puțin una dintre lucrările de mai sus. Chiar și azi, după 30 de ani, acestea reprezintă lecturi obligatorii pentru orice debutant în pescuitul sportiv. Care au fost reacțiile pe care le-ați înregistrat la apariția cărților?

Victor Țăruș: Reacțiile au fost cele firești – semănau cu cele din urmă cu 15 ani, când intrasem în echipa națională de seniori, și toți pescarii întâlniți îmi dădeau lecții; îmi dau și acum, iar eu sunt un bun primitor.

Oamenii nu înțeleg un lucru – eu am treabă cu peștii, pe solzoși trebuie să-i păcălesc. Dacă văd pescari care prind, foarte bine; încerc să înțeleg ce și cum fac, ori ce greșesc eu, când nu prind. Asta mă și atrage la pescuit – să mă frământ, să mă perpelesc până prind, așa satisfacția e mai mare!

Revenind la cărți, cei mai mulți credeau despre autor că e vreun tip de vâsta a treia și nu un puști. Unii mă credeau fiul autorului!


Reporter: Cu siguranță vi se datorează formarea și instruirea multor generații de pescari. Înainte de 1989, AGVPS-ul era activ, apele aveau mai mulți pești, braconierii nu erau atât de numeroși ca azi, se făceau controale stricte, iar râurile și lacurile erau agresate mai puțin. Apele erau repopulate, aveam institute de cercetare în domeniul piscicol, exploatarea era făcută pe baze științifice. Cum arăta pescarul sportiv de dinainte de '89?

Victor Țăruș: Eu am intrat cu greu în echipa națională de seniori, pentru că ceilalți foloseau tot felul de…. La primul concurs din afară, cu a r b i t r i,... am câștigat și mi-am promis că o să fac o echipă tânără și o să-i învăț tot ce eu furasem în ani și ani de muncă și dezamăgiri.

Și am reușit, dar la cei noi, crescuți de mine, am descoperit că dorința de a câștiga era mai mare decât aceea de a ști! Eram… ca de la început.

Cum era pescarul...? Exemplu: Vineri seara luam trenul până la Toplița, schimbam cu personalul spre Deda, la 5:30 eram la Răstolita – într-o cameră de canton. Pe la 8 ieșeam pe Mureș, cu cizmele lungi în picioare și varga de muscă. Dădeam până seara la lipan, duminică la fel, chiar dacă uneori era frig și mai luam apă…. Peste zi mâncam o conservă… Cui îi păsa? Duminică seara luam personalul, acceleratul, dimineața Trabantul de la gară și… direct la serviciu. Obosit mort, ud, sărac, nespălat… dar pescar. Sau fugeam la Dunăre să ieșim cu barca la clonc… Oricum, era pește și prindeam destul, deși acasă aduceam cel mult doi pești. Adrenalina ținea loc și de confort – dormeam și pe jos - și de foame.


Reporter: Din 1990 lucrurile s-au schimbat radical și în domeniul pescuitului, atât în bine cât și în rău. Am avut acces la noi materiale, am asistat la multiplicarea surselor de informare, au apărut noi asociații și federații centrifuge unui AGVPS mai puțin adaptat schimbărilor, au fost privatizate suprafețe de apă, dar am asistat și la desființarea institutelor de cercetare din domeniul pisciculturii, la intensificarea braconajului practicat până la dispariția unor specii de pești, la distrugerea unor lacuri și râuri cu acordul și complicitatea autorităților. Care considerați că au fost principalele lucruri greșite și principalele lucruri bune din ultimii 22 de ani?

Victor Țăruș: Principala greșală – incusiv a mea ca și părtaș la farsa ce a urmat - a fost continuarea existenței asociației de vânători de pescari - avps, element principal în distrugerea apelor și naturii și în umilirea pescarilor. Aceștia au rămas dezbinați, iar „forul conducator” nu a fost și nu e capabil să se adapteze lumii noi. De fapt, nu le pasă decât de putere, cu orice preț, și asta se vede din starea apelor. Bine este că oamenii pot să umble, să vadă cum e pe la alții. Din păcate metehnele din țară, mizeria, distrugerile, ignorarea legii, lipsa de respect pentru natură, oameni și pești sunt luate de unii români cu ei și afară. I-am vazut și în Italia și în Spania – îți este jenă când vezi de ce sunt în stare.


Reporter: După 1990, activitatea dumneavoastră din domeniul pescuitului sportiv a devenit și mai intensă. Ați editat și editați numeroase reviste, ați realizat, realizați și participați la emisiuni radio și TV, sunteți organizator a numeroase competiții. A crescut însă și „zgomotul de fond” generat atât de persoane interesate mai puțin de pescuitul sportiv, cât și de firme care-și promovează, uneori exclusiv, produsele sau interesele comerciale. Care dintre acțiunile întreprinse de dumneavoastră considerați că au avut cel mai mare impact asupra pescuitului sportiv? Sau poate o atitudine constantă și nu acțiunile punctuale contează mai mult?

Victor Țăruș: După 1990, în afara greșelii menționate, în afara unei atitudini constante manifestate în cărți, reviste (Pescar modern din 1990, Pescar la crap din 2007 și Prieten cu NATURA din 2008), emisiuni radio și TV – toate pledând pentru un altfel de pescar, am avut și trei acțiuni punctuale:
  • am format și scos în lume echipa de muscă
  • am condus 3 ediții ale Cupei Mondiale la Crap pe Sărulești – acest gen de pescuit progresând rapid (și denaturat) la noi
  • am scos compețiile de pescuit din „tufiș”, aducându-le la vedere, în trei ediții ale Cupei României – Oriflame, în București, cu peste 500 de participanți... fiecare au aruncat o rază de lumină asupra undițarilor.


Reporter: Sunteți pescar „cu carnet” de la vârsta de 7 ani. În 1968 ați devenit campion național pe echipe la seniori și practic ați intrat în rândul „oficialilor” pescuitului sportiv. Care au fost cele mai mari satisfacții și cele mai mari dezamăgiri pe care acest sport vi le-a oferit până acum?

Victor Țăruș: Satisfacții mari am avut când învățam copiii din tabere la pescuit și casting. Satisfacții mari am în fiecare dimineață când răsăritul mă prinde pe apă și-I mulțumesc Domnului că m-a făcut pescar. Dezamăgirea cea mai mare este caracterul mioriticilor, crescuți, învățați, cărați în spate, care s-au dovedit niște… Probabil că e o boală moștenită, să n-ai respect, să dai pe la spate…


Reporter: Vremurile prezente ar putea fi caracterizate și ca vremuri ale sondajelor. Generalizarea relativității ne determină adesea să căutăm majorități și procente. Însă, indiferent de cum am privi lucrurile, întrebarea „Câți pescari mai sunt în România și ce mai fac ei?” este perfect legitimă. Revista Pescar Modern (nr. 122) a publicat datele unui sondaj inedit realizat de IMAS. Concluziile sunt cam sumbre: un număr de pescari mult mai mic decât am crede, ce investesc destul de puțini bani în materiale și care, în marea lor majoritate, se documentează de la emisiunile TV. Întreb și eu ca tovarășul Lenin în 1902... Ce-i de făcut? Cum credeți că va arăta acest sport în anii următori? Care sunt provocările pentru pescari și autorități?

Victor Țăruș: Sondajul făcut cu IMAS – iarăși ceva în premieră în România, arată niște cifre mai puțin îmbucurătoare. Lucrurile se pot încă schimba în bine cu două condiții:
  • educație pentru natură și pescuit încă din școli
  • ape publice cu pește
Este simplu, trebuie doar să se vrea… acolo sus, sus!
Fără aceste măsuri pescuitul din România se va transforma în prinderea contra cost a copiilor de crap! Și asta în mai puțin de 10 ani!


Reporter: Să ne imagimăm următorul scenariu:
Anul 2012. Unchiul Virgil vine la nepotul său, ce tocmai a intrat în vacanța de vară, cu un permis eliberat de ANPA. Copilul se află în fața unui monitor și tastează cu rapiditate. Pe ecran apar și dispar ferestrele multiplelor aplicații. Căștile de pe urechi zumzăie, interferând ușor cu piesa difuzată la televizor. Telefonul mobil, aflat lângă tastatură, începe să se miște ușor pe masă, vibrând și luminând. Își dă căștile jos și începe să vorbească în timp ce din mouse mai inspectează niște ferestre. Se ridică în picioare pentru a se dezmorți. E cam plinuț. Termină convorbirea și aude vocea unchiului Virgil care tocmai sosise...
Cam aceasta este situația de azi a Unchiului Virgil... ce i-ar spune acesta nepotului său, cum l-ar convinge să devină pescar?

Victor Țăruș: În 2012, dacă Unchiul Virgil este cinstit față de nepot, i-ar spune: Dacă vrei să te faci pescar… emigrează! La ce se întâmplă în țară, cam greu să ai satisfacții din pescuit! Văd asta din ce se întâmplă cu băiatul meu Andu. Cum să-l atragă ceva… în care ore în șir nu prinde mai nimic pentru că nu are ce. Degeaba prind eu 2 -3 pești!


Reporter: Știu că obiectivitatea nu este punctul forte al practicanților unui anumit stil de pescuit, dar situația din domeniul pescuitului la muscă merită privită cu atenție: muscarii sunt mai puțini comparativ cu celelalte stiluri, însă activi și implicați. Participă în fiecare an prin eforturi proprii la campionatele europene sau mondiale unde obțin rezultate bune, organizează campionate naționale de pescuit la muscă și se organizează în asociații și federații, încearcă să populeze și să ecologizeze cursuri de apă, mențin site-uri și forumuri de susținere a acestui sport. Pe de altă parte, obsevăm că țări din jurul nostru, mai mici și cu un potențial natural mai redus, sunt cu mult înaintea noastră în domeniul muscăritului. Care sunt pașii pe care practicanții acestui sport ar trebui să îi urmeze pe termen scurt și pe termen lung pentru ca muscăritul să crească?

Victor Țăruș: Nu pot să dau sugestii. Am fost primul care am atras atenția și am protestat la distrugerea a sute de râuri de munte. Muscarii, cei implicați… n-au facut nimic… Acum e cam târziu! Probabil vor aparea mici ape (iazuri) private unde se va pescui cu musca. La muscă… poate prin Slovacia, Slovenia ori Polonia… La noi muscăritul nu va crește decât ca modă!


Reporter: La începutul cărții „Cu lanseta pe ape de munte” găsim parabola pescarului chinez căruia Împăratul îi cere să-i aducă peștele uriaș din Fu-Kien.

„...
Odată ajuns, se apucă de îndată de pescuit. Primul pește a fost un crap lung cât brațul. «Prea mic», își spuse pescarul, aruncându-l în apă. Al doilea, un somn cât piciorul, «Trebuie să mai crești», murmură eliberându-și învinsul.
Și tot așa trecură doi ani. Pescarul străbătu munți conțuroși și platouri aride, luptându-se cu furia torentului. Iată că într-o zi, după o luptă îndârjită, pescarul scoase la mal un pește dintr-o specie cum nu mai văzuse, mare cât el și îmbrăcat în solzi de aur. Era chiar peștele uriaș din Fu-Kien. Obosit, pescarul îl privi cu blândețe și zise: «Fără îndoială, n-o să te duc Împăratului. Prea semănăm amândoi. Păstrează-ți libertatea.» După această ispravă, rămase liniștit să-și petreacă restul vieții acolo, în munț
i”.

Dincolo de semnificația principală a parabolei, retragerea în munți a celebrului pescar poate fi interpretată și ca opțiunea finală a acestuia pentru apele de munte și metodele specifice acestei zone. Care sunt proiectele viitoare ale lui Victor Țăruș legate de aceste ape și metode?

Victor Țăruș: Semnificația pe atunci era alta <pescarul din munți nu va împărtăși bucuria pescuitului, nici a peștilor prinși, cu mai marii vremii> niște aparatcici comuniști. Purtători de puști, căci nu erau nici vânători. Aș fi vrut să creez o zonă complexă de pescuit, dar nemerniciile de pe la noi nu-mi permit să-mi bat joc de munca și banii familiei. Planul meu este să fiu sănătos și… să merg la pescuit cât mai mult!





Cărți scrise de Victor Țăruș



victor-tarus-carti