Români la Campionatul Mondial din Bosnia și Herțegovina - Ciprian Rafan și Ionuț Cotinghi

BH_canada_2015


Între 16 și 21 iunie s-a desfășurat în Bosnia și Herzegovina a 35-a ediție a Campionatului Mondial de Pescuit la Muscă Artificială ce a reunit reprezentanți din 31 de state. Țara noastră nu a fost prezentă la această ediție, dar cu bucurie am regăsit numele a doi muscari români în echipa națională a Canadei: Ciprian Rafan și Ionuț Cotinghi. Am avut bucuria de a discuta cu ei despre acest eveniment, despre pescuitul la muscă din Canada și despre practicarea cu pasiune a acestui hobby. Le mulțumim pentru interviu și așteptăm vești de la „Transilvania”, viitoarea echipă românească din Canada.



BH_canada_team2
Cum ați ajuns să reprezentați Canada la acest Campionat Mondial?

Ciprian Rafan: M-am înscris la competiția regională din Quebec și la cea națională, pe cea din Quebec am câștigat-o, am luat medalia de aur, iar la cea națională m-am situat pe locul 3 cu echipa Airflo. Am acumulat în total aproape 300 de puncte, ceea ce mă situa al doilea la nivelul Canadei. Cu acest punctaj am putut să mă înscriu în echipa națională și să particip. Mi s-a părut o provocare interesantă Mondialul din Bosnia, luând în considerare și regulamentul ce prevedea pescuitul cu o singură muscă.


Ionuț Cotinghi: Simplu, am depus candidatura la Fly Fishing Canada și am fost admis, probabil s-a ținut cont și de experiența mea acumulată pescuind la lipan în România.



Dumneavoastră ați reprezentat Canada la această ediție, anul trecut, în Cehia, a fost prezent Sorin Comșa, putem să amintim numeroasele acțiuni ale lui Cosmin Mureșan cu Sotto Fly Fishing Club... Spuneți-ne câteva cuvinte despre această prezență notabilă a muscarilor români din Canada.

Ionuț Cotinghi: Pe Cosmin l-am întâlnit prima dată în 2004 la o ediție a Păstrăvului de Aur, însă doar în Canada am ajuns să fim prieteni și să ne cunoaștem mai bine. Cu Sorin ne-am intersectat la o mini-competiție pe râul Chateauguay în Quebec. L-am cunoscut și pe Marius Dumitru la Naționalele din Canada din 2014. Ce să zic, suntem destul de mulți români care pescuim la muscă și încercăm să ne ajutăm reciproc în evenimentele pe care le organizăm. Totuși, doar Cosmin și Sotto Fly Fishing Club au o activitate extinsă și importantă în promovarea pescuitului la muscă, noi, ceilalți, limitându-ne la participarea la competiții.


Ciprian Rafan: Încercăm să ne adunăm împreună și Cosmin face competiții după competiții în Ontario. Eu stau la Montreal, Ionuț stă la Ottawa, Sorin e și el la Toronto. Cosmin face treabă bună la Toronto, organizează multe competiții... încercăm să punem pe picioare o echipă românească, ne-am gândit la numele „Transilvania”, pentru că toți suntem din Ardeal. Anul acesta nu este posibil, Cosmin e prins, mai sunt câțiva băieți care nu pot să participe la Naționale, era important să vină Marius Dumitru care stă în British Columbia, în Vancouver, dar nu poate să fie prezent acum. Marius ar fi căpitanul echipei, fiind cel mai în vârstă și având foarte multă experiență în competiții. Sperăm ca la anul să punem pe picioare echipa „Transilvania” pentru că suntem o mână de români care știm să pescuim la muscă și să facem față în orice competiție. Dacă ne organizăm bine, cred că am avea cele mai bune rezultate. Aici toate competițiile sunt pe echipe, participi doar în cadrul unei echipe, și acest lucru este bun, deoarece se consolidează spiritul de echipă.

Aceasta a fost principala problemă în Bosnia, nu ne-am comportat ca o echipă. Comunicarea a fost OK, în schimb am avut un căpitan care nu prea știa ce se face la o asemenea competiție, nu știa cum să ne pregătim. La început am avut niște propuneri, cum să mergem, să ne antrenăm, dar s-a făcut cu totul altceva, era ca în vacantă, ceea ce s-a văzut și în rezultate. Căpitanul în loc să se antreneze făcea poze și filme... În loc să ieșim pe apă, să mergem să ne antrenăm în perioada de competiție, stăteam la hotel până la 9-10, ajungeam pe apă la 11-12, când alții se întorceau deja acasă... Eram total în afara orelor.



Câteva cuvinte despre sistemul competițional intern din Canada, alcătuirea echipei de fly fishing, susținerea acordată de federație, dar și eforturile personale pe care le-ați făcut pentru a ajunge aici.

Ionuț Cotinghi: Abia în ultimul an s-a ajuns la un sistem unitar în Canada. Competiții se organizau în toată Canada, dar, cum distanțele sunt foarte mari, aproape nimeni nu poate participa la toate competițiile, așa că au dezvoltat un sistem de puncte bazat pe nivelul competiției, pe numărul de participanți, urmând ca la sfârșitul anului să se facă un clasament general național. Echipa națională se formează de către o comisie a Fly Fishing Canada, pe baza candidaturilor individuale. Fly Fishing Canada face tot ce poate să susțină echipa națională din punct de vedere logistic, tehnic, dar, din păcate, nu și financiar, ceea ce este de înțeles atâta timp cât Fly Fishing Canada nici măcar nu încasează taxe de membru. În orice caz, lucrurile încep să se schimbe și aici, în bine sperăm noi, iar Fly Fishing Canada să se transforme dintr-o organizație de amatori într-una de profesioniști.

Participarea mea în Bosnia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul financiar al prietenilor, dar mai ales al familiei. Din punct de vedere al echipamentului, Greendrake Outfitters, magazinul de materiale de fly fishing din Ottawa, a fost receptiv și mi-a dat cam tot ce am avut nevoie la niște prețuri foarte mici. Chiar și ceilalți membri ai echipei au cumpărat echipament de la ei, tot la prețuri foarte bune.


Ciprian Rafan: Efortul financiar este personal, nu te ajută nimeni cu nimic din punct de vedere financiar. Federația nu ne ajută pentru că nu suntem încă federație sportivă cu statut oficial, am făcut demersurile pentru a fi recunoscuți la nivel guvernamental și în momentul acela se va schimba absolut totul, guvernul va plăti deplasările, antrenamentele, cazarea sau procente din diversele cheltuieli, plus o anumită sumă pentru fiecare medalie pe care o câștigi. În schimb, mai primim sprijin de la sponsori, companii, majoritatea din domeniu. Am fost ajutați cu reduceri de 50% la Sage, Rio, Redington, plus ce îți mai trebuie din echipamente, astfel încât ieși mai ieftin. Financiar ești liber să te agiți dacă poți, și poți dacă îți dai silința cât de cât. Pe mine m-a costat 6000 de dolari această participare, am muncit în plus, am tras mai tare. Costurile au fost mai ridicate ținând cont că am venit din Canada, am ajuns acolo cu o săptămână înainte de începerea campionatului, s-a plătit hotel, ghid șamd.

Sistemul e bine pus la punct, acumulezi puncte la competițiile la care te înscrii, fiecare competiție are un anumit număr de puncte și la sfârșitul anului contează două dintre cele mai bune rezultate. E important să te clasezi bine la fiecare competiție la care participi și e important ca în fiecare manșă a unei competiții să ai rezultate bune. Principala problemă e că apele sunt foarte diferite în Canada. În Est seamănă mult mai mult cu apele din Europa, pe când în Vestul Canadei sunt râuri mari, acolo se pescuiește cel mai adesea cu streamere, iar cei din zonă nu sunt familiarizați cu modul de a pescui în apele europene.



BH_canada_2015CR2
Cum vi s-au părut apele din Bosnia unde s-a pescuit la acest Mondial?

Ionuț Cotinghi: Primele evaluări le-am făcut, bineînțeles, pe internet. Am discutat mult cu Ciprian înainte să ajungem acolo și am ajuns la concluzia că o să fie „interesant”, mai ales ținând cont că aveai voie să folosești doar o singură muscă pe râuri. Apă foarte limpede și în multe locuri foarte rapidă, cu pești preponderent sălbatici, păstrăv și lipan, sau apă foarte adâncă și foarte încet curgătoare în care peștii aveau destul timp să studieze musca și să o refuze în ultimul moment. Cred că acesta era cel mai frustrant lucru, să vezi peștele cum urmărește musca, nimfă sau uscată, pentru ca apoi să o refuze.


Ciprian Rafan: Părerea mea e că FIPS Mouche a făcut o mare prostie, nu pentru că a ales Bosnia, ci pentru că a acceptat două dintre apele de concurs. Două dintre râuri erau foarte frumoase, într-adevăr râuri pentru pescuit la muscă unde te simțeai excelent, însă pe două dintre ele nu aș fi permis să se pescuiască din motive de securitate. Primul este Vrbas care era tot timpul extrem de murdar, niciodată nu știai ce adâncime are. Era și foarte poluat, fiind plin de scutece, oamenii aveau toaletele pe râu, câini și șobolani morți în apă... dezgustător, nici nu-ți venea să-ți legi muștele și să dai în apa respectivă. Vrbas era populat cu pește în partea din amonte, aproape de oraș, în partea din aval nu era nimic în el... cum să trăiască peștele în apa aceea murdară?! În primele cinci standuri se prindea pește mult, de la sectorul 5 în jos abia dacă prindeai un pește. Eu am prins un lipan în ultima jumătate de oră, dar am avut pur și simplu noroc, recunosc. În acel stand doar un singur concurent a mai reușit să prindă un pește...

Celălalt râu nepotrivit a fost Pliva, care este o apă frumoasă, foarte frumoasă în zona privată, dar ei au ținut competiția în zona publică, adică s-a trecut prin oraș, prin Šipovo. Pe multe dintre sectoarele din oraș nu aveai acces la stand... În standul meu a trebuit să sar peste garduri cu sârmă ghimpată, pe la oameni prin grădini, pentru a ajunge într-o zonă de pescuit. Aveam acces pe 20 de metri din standul meu, în rest nu aveam cum să ajung la apă, pentru că apa era adâncă de 2-3 metri, șuvoi rapid, iar pe mal nu aveam cum, era gardul omului. Au fost și standuri ce permiteau un acces bun, dar erau unele, așa cum am prins și eu, în care nu aveai ce să faci. Am tot încercat, nu am intrat prin curțile oamenilor și nu am prins nimic. În ultima oră mi-am luat inima în dinți, am sărit peste un gard cu sârmă ghimpată, cu o mână mă țineam de gard cu cealaltă pescuiam... așa am luat patru pești în ultima oră. Arbitrul stătea de partea cealaltă a gardului și îi dădeam peștele peste gard ca să-l măsoare.

Sana și Sanica sunt râuri foarte frumoase, foarte pitorești. Pe Sanica mergea foarte bine lipanul la uscată, iar pe Sana era și lipan și păstrăv... oricând pescuiești pe aceste două ape cu foarte mare plăcere.

Lacul a fost unul dintre cele mai dificile pe care am pescuit vreodată, fapt ce s-a văzut și în rezultatele celorlalți competitori. Am avut neșansa să pescuiesc în barcă împreună cu un croat ce folosea o linie plutitoare și 3 streamere foarte grele... de fiecare dată când arunca pleznea apa în fața mea, iar eu vedeam cum dispăreau peștii care urmăreau musca mea. Am avut norocul că i s-a încâlcit linia și timp de 15 minute am putut să pescuiesc singur și am prins un pește. Peștele acela mi-a adus locul patru în sesiunea respectivă.



La ce stiluri s-au pretat cel mai bine apele din Bosnia?

Ionuț Cotinghi: Toate râurile au avut și sectoare care s-au pretat la nimfărit, dar și sectoare clasice pentru uscată. Unele sectoare au avut apă foarte mare și foarte rapidă, chiar lângă mal, așa că totul depindea de sectorul pe care-l pescuiai în concurs. În orice caz, pescuitul a fost dificil, la distanță mare, fire subțiri, muște mici pentru apă lentă și grele pentru apă rapidă.


Ciprian Rafan: Pliva, Vrbas și Sana au mers bine pe nimfă, o singură nimfă, foarte grea, pentru că apa era mare, rapidă. Cel mai bine mi-au mers nimfele făcute cu rășină UV, care merg ca piatra jos, pe fund, culori cât mai naturale pentru că pe Pliva și Sana apa era foarte curată. Lansai la 45° de grade în amonte, după care lăsai nimfa să coboare, iar când ajungea în dreptul tău începeai să o controlezi și în acel moment aveai atacul. Dacă lăsai nimfa necontrolată, să coboare singură, nu aveai nici un atac.

Pe Sanica mergea doar la muscă uscată, cu niște muște cu corp din quill natural, pe cârlig de 18, cu puțină pană CDC deasupra. Pe lac mergeau streamere mici, pe mărimi de 10, maximum 8, cu un cap orange și un corp de culoare cât mai naturală. Pe lac lansam cât mai departe cu un DI7 și recuperare roly poly, ceea ce făcea ca imitațiile să evolueze între ape. Eu am folosit doar două muște, legate la distanță mare între ele, 1-1,5 metri, și leader de 2-3 metri.




BH_canada_2015_apa
Care râu v-a plăcut cel mai mult și care apă a fost cea mai dificilă?

Ionuț Cotinghi: Sana mi-a plăcut cel mai mult, chiar dacă în concurs nu am prins un stand prea bun. Înainte de concurs, la antrenamente, am prins lipan foarte frumos. Pliva cred că a fost cel mai dificil râu, dar și aici depindea de standul pe care-l prindeai la tragerea la sorți. De Vrbas nu prea pot să spun nimic... a fost foarte tulbure în zilele de concurs și să prinzi un pește era pură loterie. Doar în porțiunea superioară, standurile 1-5, s-a prins foarte bine pentru că zona respectivă a fost populată cu păstrăv.


Ciprian Rafan: Cel mai mult mi-a placut Sanica și apoi Sana. Sanica mi-a plăcut cel mai mult pentru că se prindea pește la uscată. Era într-adevăr pescuit la muscă, râul foarte frumos, apa nu era adâncă, semăna mult cu râurile de la noi din România și mi-a trezit sentimente și amintiri. Și Sana era frumos, avea și locuri mai adânci, dar și zone mici, găseai apă de toate felurile pe Sana. Pliva era frumos în zona privată, în schimb în zona de concurs era dificilă. La un moment dat un competitor din Mongolia a căzut în apă, iar râul l-a dus vreo 500 de metri... era apă de 2-3 metri ce curgea foarte rapid.



Care sunt avantajele și dezavantajele unui campionat cu patru manșe pe râu cu o singură muscă și doar una de lac?

Ionuț Cotinghi: Eu cred că nu contează prea mult. Aici, în Canada, pescuim destul de mult pe lacuri, așa că ne-ar fi plăcut să fie măcar două sesiuni pe lac. Regula cu o singură muscă pe râu a făcut pescuitul foarte dificil în sectoarele cu apă rapidă.


Ciprian Rafan: Folosirea unei singure muște pe râu a fost un avantaj doar pentru cei care au mai pescuit acolo, pentru ceilalți a fost un total dezavantaj. Era foarte greu să controlezi o singură muscă, să o aduci pe fund, iar peștii din zonă sunt sălbatici, pur și simplu dacă nu le dădeai ce le plăcea și nu aveai prezentarea exactă la adâncimea la care vroiau ei, vedeai peștele cum venea, se uita la muscă și pleca... Pentru cei care erau obișnuiți cu apa și aceste tehnici a fost un mare avantaj. Știu sigur că echipa Poloniei s-a antrenat acolo cu un an înainte, la fel și spaniolii și alte echipe din Europa. În ceea ce privește lacul, nu aș fi preferat mai multe manșe pe acest lac, mai ales că era, așa cum zicea cineva, un fel de cimitir.... Lacul era foarte greu de pescuit, erau doar niște curcubei care au scăpat dintr-o păstrăvărie cu ceva ani în urmă, în rest tot ce era în lac era natural și la adâncimi foarte mari. Era greu să găsești peștii pe lacul respectiv.



BH_canada_2015CR
Spuneți-ne câteva cuvinte despre echipamenul folosit, despre muște dacă ați încercat „tradiționale românești” la această competiție...

Ionuț Cotinghi: Lansetă Gatti 11.6 clasa 2-3 pentru pescuitul cu nimfe, un băț făcut de mine pentru uscate de clasă 3 și lung de 9 picioare și un Grey de clasa 6 pentru lac. Ca șnururi, le-am folosit pe cele de la RIO, EuroNymphing, Clear slow intermediate DI3, DI5, DI7 și altele…

Despre muște ce să zic, cele „de acasă” nu prea au mers. Au dat rezultate bune o variantă de Pheasant Tail și una cu corp din quill și UV. Dintre uscate, o furnică cu UV și aripă de CDC, pe cârlig de 18, o variantă de Klinkhammer cu corp din quil legată tot pe cârlig de 18 și o variantă de Yellow Sally pe cârlig de 14 cu aripă din picior de iepure alb și corp gălbui, destul de stufoasă.


Ciprian Rafan: Nu am folosit muște românești tradiționale, am folosit câteva modele pe care le fac eu și le-am încercat de-a lungul anilor. Sunt modele cunoscute pe care le-am adaptat, am mai schimbat ceva. Dintre nimfe preferata mea este Pheasant Tail pe care modificat-o și mai am un Stone Fly, de asemenea schimbat. La uscate m-am bazat mult pe Klinkhammer care este legat cu mult CDC, caddis-uri legate tot cu CDC. Nu am avut multe modele, doar pe cele pe care le folosesc în mod curent. Pe lac ne-am antrenat două zile până am găsit musca ce le plăcea și am ajuns la combinația aceasta de streamer micuț cu capul orange care a dat cele mai bune rezultate.

Ca lansete, pentru pescuit la nimfă am avut un Sage ESN de 11 picioare clasă 3, pentru uscată un Sage SLT de 8.9 picioare clasă 3, iar pe lac un Hardy Swift 2 de clasă 6 de 10 picioare. Ca rezervă la nimfă mi-am adus un Cabelas CZN clasă 3 de 11 picioare. Acestea au fost cele patru lansete pe care le-am avut cu mine. Șnururi pentru Sage ESN am avut Rio EuroNymphing, pe Cabelas un Rio Clasic de uscată, la Sage un Rio Grande pentru uscată, iar pentru lac am avut un fir plutitor Rio și intermediare DI3, DI5, DI7 la anumite niveluri de scufundare în apă. Este foarte important ca pe lac să găsești adâncinea la care stau peștii, zona și adâncimea.



Sunt convins că muscarii din România au urmărit prezența dumneavoastră la acest campionat mondial. Ce ați dori să le transmiteți?

Ciprian Rafan: Să se ducă la competiții pentru că știu sigur că România are pescari de nivel internațional. Sunt sigur că băieții de acolo, dacă se țin de treabă, își fac un program competițional pus la punct, se ajută unul pe altul și trimit cea mai bună echipă, pot să aducă medalii în țară. Eu sunt sigur de acest lucru. În România ca să prinzi pește la ora actuală trebuie să fii bun, nu oricine poate prinde pește acolo. Românii sunt buni, cei care pescuiesc și participă la competițiile interne sunt foarte buni, cred că problema e lipsa de unitate, faptul că nu sunt uniți. Se ceartă între ei, ceea ce nu dă bine. În România fac 10 asociații de pescari și apoi nu mai știu care dintre ei e cel mai bun și cel mai tare.

Dacă stau uniți o să facă performanță. În pescuitul la muscă nimeni nu e mai bun ca celălalt, nu există unul mai bun decât celălalt, este vorba doar de experiență și de faptul că unul a primit informații pe care altul nu le-a primit.

Este ceea ce îți aduce, de fapt, echipa. Fără echipă nu poți să fii niciodată locul I, doar echipa aduce locul I. Dacă nu ai echipă, nu poți face performanță. Poți să fii cel mult pe undeva pe locul 10, 15. Doar echipa te ajută pentru că sunt mai multe idei, mai multe tehnici puse cap la cap, antrenamente împreună, aceasta este cheia succesului în competițiile de fly fishing. Echipele țărilor care câștigă se antrenează împreună, pescuiesc împreună, fac totul împreună, nu se ceartă între ei.


Ionuț Cotinghi: În primul rând vreau să le mulțumesc pentru că au fost alături de noi, iar celor interesați de pescuitul de competiție le sugerez să facă tot ce pot și să participe la un campionat mondial, chiar dacă doar ca observatori.