Zilele pescarilor români în Polonia - interviu cu dl. Valerian Rebenciuc

san20190930_03

Între 25 și 29 septembrie s-a desfășurat pe râul San prima ediție a Zilelor pescarilor români în Polonia, într-o atmosferă ce ne reamintește că pescuitul înseamnă, poate înainte de toate, întâlnirea cu prietenii și împărtășirea experiențelor comune legate de acest hobby. Despre evenimentul care va îmbogăți și va colora istoria și istoriile muscarilor noștri, consemnate în jurnalul de la Pensiunea Gawra din Polonia, am discutat cu domnul Valerian Rebenciuc, inițiatorul acestui demers remarcabil.


Cum s-a născut ideea acestui eveniment?

Valerian Rebenciuc: Din 2011, pescuiesc de 2-3 ori pe San. Îmi place foarte mult acest râu și am decis ca, de anul acesta, să organizez o întâlnire a pescarilor români pe San, știind bine apa, cea mai bună cazare, cunoscându-mă cu administratorii apelor. Erau ani în care au fost probleme cu emiterea licențelor, pentru că aveau mai multe solicitări, nu doar din partea românilor, ci și din partea pescarilor din alte țări. Erau ani în care pescarii erau condiționați să-și ia ghid ca să prindă zile de pescuit. Așa mi-a venit ideea unei colaborări cu cei de acolo, să stabilim câteva zile din an în care pescarii din România să se poată întâlni și pescui acolo fără a întâmpina probleme. Prin luna aprilie am creat un eveniment la care am invitat foarte multă lume, inițial au răspuns în jur de 36 de persoane care sunt pe facebook și, pe lângă aceștia, încă vreo 10 care nu au facebook... în final au fost 20 pescari, ni s-au alăturat și doi români care locuiesc în Germania.

san20190930_11

Am vrut să vadă și pescarii din județul nostru care pescuiesc de mulți ani pe râul Bistrița, pe râul Moldova, ce înseamnă un râu care are pește foarte mare, cum se prinde un pește foarte mare și să le fie drag să elibereze peștii. Să vadă că poți să prinzi un pește mare doar dacă-l eliberezi. Am vrut să invit și autoritățile locale din Pojorâta și din Câmpulung Moldovenesc, dar, fiind campanie electorală și început de an școlar, ne-au zis că nu i-am anunțat din timp, poate la anul... voiam ca autoritățile locale să vadă ce înseamnă turismul, ce însemnă un râu, câtă lume se adună, pentru că acolo pescuiești alături de francezi, nemți, polonezi... sunt pescari din toată Europa.


Condițiile sunt deosebite și e un râu foarte frumos... sunt lipani foarte mari, păstrăvi mari, există lostriță. Acum noi am plecat să prindem lipanii capitali, s-au prins lipani frumoși, dar anul acesta debitul a fost foarte mic, apa scăzută și au fost mofturoși. Spunea cineva că temperaturile ridicate din această perioadă îl fac pe lipan să se întrebe ce anotimp este - E vară sau e toamnă?!... ziua sunt 20°C, apa e caldă, nu au fost temperaturi ca în alți ani.

san20190930_07

Zilele pescarilor români în Polonia...


Valerian Rebenciuc: Am semnat cu partea polonă un protocol de colaborare prin care am stabilit că în ultima săptămână din luna septembrie au loc Zilele pescarilor români în Polonia. Din partea pescarilor români am semnat eu, din partea polonă au semnat administratorul Pensiunii Gawra, Edyta Zakrzewska, și administratorul râului, Paveł Kinal, cel care se ocupă și de eliberarea licențelor, ne zice muștele care merg în perioada aceasta, o mulțime de informații utile. Astfel, putem spune că, pentru edițiile viitoare, obligația mea este ca până în data de 15 august a fiecărui an să prezint o listă nominală cu participanții, pentru ca în ultima săptămână din septembrie, de miercuri și până duminică, să avem pensiunea și licențele asigurate, nu vor mai fi probleme din acest punct de vedere.

san20190930_10

Vorbiți-ne despre jurnalul din Polonia ce urmează să fie completat de pescarii români...

Valerian Rebenciuc: Am făcut o plachetă pe care am scris primii participanți la acest eveniment și am făcut o cutie unde am pus un jurnal și fiecare a scris impresiile de la această primă ediție. În fiecare an, cine va veni înainte de eveniment, dacă are plăcerea, deschide cutia - are un lacăt cu cifru public, 000 - și poate să-și scrie impresiile. Noi, cei care venim în toamnă, urmează să-l completăm, astfel încât, peste 10-15 ani, când vom fi bătrâni și nu o să mai putem pescui, ne vom uita la cei tineri și vom citi măcar jurnalul, aducându-ne aminte de zilele frumoase.

san20190930_09

Placheta și jurnalul se găsesc la Pensiunea Gawra, o pensiune la care au fost cazați de-a lungul timpului participanții la campionatele europene și mondiale, este o pensiune care s-a născut pe lângă râul San și pe lângă pescar... este pensiunea tradițională la care tragem toți pescarii când ajungem acolo.

san20190930_02

Câteva cuvinte despre organizare...

Valerian Rebenciuc: Organizarea nu a fost dificilă pentru că noi am avut grijă din timp... pe 15 august știam cine o să vină, rezervările erau făcute pentru licențe și pentru cazare. Foarte important a fost că prin amabilitatea domnului Lucian Lucescu, firma Tarsin, o firmă mare de transport persoane și colete, ce acoperă toată Europa, ne-a pus la dispoziție un microbuz cu loc de bagaje și o parte din participanți așa au venit. Mașina ne-a stat la dispoziție în toate aceste zile, dimineața ne ducea la locurile de pescuit, seara ne aducea înapoi. De mare ajutor ne-a fost doamna Lucica Țebrean, soția unui pescar de la noi, Nicolae Țebrean, care știe limba polonă la perfecție și ne-a tradus, ne-a ajutat pe fiecare dintre noi. De asemenea, îi mulțumesc domnului Ioan Bedrulea care este purtătorul nostru de cuvânt.

san20190930_01

Cum s-a pescuit?

Valerian Rebenciuc: Râul a fost foarte mic, secetă, foarte greu de pescuit, dar, încet-încet, pescarii noștri au găsit muștele potrivite și, de la zi la zi, s-a prins mai bine, pești mulți și mari. Pentru mine au fost o surpriză cei trei debutanți pe San, doctorul Lucian Piticar și familia Cojocaru, care pescuiesc lipani de zeci de ani pe Bistrița, în stilul clasic, la muște ude, au distrus mitul că toamna pe San lipanul mănâncă doar la uscate minuscule. Au prins pești foarte mari cu muște ude, tradițional, respectând regulamentul, respectiv două cârlige fără barbetă.

san20190930_08

Vă gândiți și la alte ape din alte țări?

Valerian Rebenciuc: Nu... Am organizat aici acest eveniment pentru că îmi place foarte mult râul San, majoritatea celor care au venit acum au mai pescuit aici, îl cunosc, revin cu plăcere în fiecare an.

Venim și ne întâlnim în vamă la Petea, dar e altceva decât la concursuri. Înainte ne vedeam doar la concursuri, unde, desigur, erau lucruri ce țin de o competiție... nu se arătau muștele, lumea era numai cu gândul la pista de concurs și la clasament. Acum a fost o poezie. Ne-am arătat muștele, am pescuit împreună în aceleași locuri, am făcut foc de tabără, am prăjit slănină, cârnați, am avut pălincă, bere... o atmosferă super-elegantă. Nu se poate compara un concurs de pescuit cu un pescuit la liber, ca între prieteni. Nu am văzut pe nimeni crispat, nervos, toată lumea era veselă, zâmbitoare, nu era un program impus, fiecare unde voia să pescuiască, pescuia, se muta dintr-un loc în altul, ne arătam muștele unul altuia, ce ar merge și ce nu ar merge. Super-elegant, asemenea acțiuni ar trebui să se facă mai des, dar nu avem întotdeauna timp.

Acum va deveni o tradiție, un eveniment în ultima săptămână pe râul San. Garantez că de la an la an vor veni tot mai mulți oameni, eu m-am gândit că avem o capacitate maximă de 50 de oameni, pentru că nu e bună doar zona de no-kill, e bună și zona publică... acum s-a prins mai bine pe public water decât pe no-kill. Încăpem 50 de oameni... un eveniment serios, care să meargă mai departe, an de an, când nu voi mai putea eu, să treacă feciorul meu, pe care o să-l iau la anul, sau oricare dintre pescarii români să-l organizeze, dacă eu nu pot. Important a fost să organizăm prima ediție, să stabilim aceste zile ca fiind zilele pescarilor români, nu contează cine va organiza mai departe...

san20190930_05

Pentru ediția a II-a...


Valerian Rebenciuc: Anul acesta a fost prima ediție, am vrut să văd cum este primit și care este starea de spirit a pescarului român acolo: dacă vrea doar să pescuiască, poate vrea să se și relaxeze, un pic de divertisment. Pensiunea Gawra s-a modernizat, acum are un foișor unde se pot organiza diferite festivități, se poate dansa... Noi am și participat sâmbătă seara la un eveniment al polonezilor, ne-au primit cu brațele deschise, am învățat dansuri tradiționale, foarte frumos. Într-un an de zile ne vin idei, vedem cum să facem cât mai plăcută șederea noastră acolo, pe lângă pescuit.