Romania la Campionatul Mondial din Chile - interviu cu dl. Gheorghe Ardeleanu

fips_patagonia

Ianuarie - lună de vară în emisfera sudică, Patagonia - una dintre cele mai frumoase și spectaculoase regiuni, Campionatul Mondial de Pescuit la Muscă pentru Seniori - prima ediție la care România a fost reprezentată de domnii Gheorghe Ardeleanu, Andor Ciugudean Balint și Ioan Sabău. Se pot analiza statisticile sau rezultatele - 11 țări participante, 7 au prezentat o echipă completă, Italia a câștigat pe echipe, la individual aurul a fost luat de Rene Koops din Olanda, cea mai mare captură 63 cm etc. - dar mult mai importante sunt imaginea de ansamblu generată de acest eveniment, spiritul de competiție și fair play transmis de concurenți, apropierea dintre diferite generații de pescari la muscă, promovarea spiritului și a tradițiilor acestui sport. Nu în ultimul rând trebuie să mulțumim reprezentanților noștri și să apreciem eforturile personale depuse, datorită cărora România a fost prezentă la această primă ediție. Domnul Gheorghe Ardeleanu a avut amabilitatea de a ne acorda următorul interviu.



patagonia4
Muscărit la 14.000 de km... Cum a fost deplasarea și care au fost primele impresii?

Gheorghe Ardeleanu: Drumul e lung, într-adevăr. Am zburat 25 de ore, cu tot cu escale cam 33 de ore. La dus nu am fost chiar atât de obosiți, am putut dormi pe avion, zborul cel mai lung a fost Madrid - Buenos Aires și noi am zburat noaptea. Diferența de fus orar a fost de numai 5 ore, acceptabil. Acolo am ajuns relativ târziu, ședința tehnică avusese loc, dar am reușit să participăm la festivitatea de deschidere și organizatorii s-au bucurat mult. După aceasta am avut o zi liberă, o zi de odihnă, am dormit, ne-am acomodat. Am fost cazați la un lodge, împreună cu cei din echipa Scoției și cu cei din Africa de Sud. Niște tipi OK. Când am ajuns acolo totul a fost pe repede înainte, cum am sosit la aeroport ne-au luat și am ajuns la deschidere. Pe drum nu am văzut mare lucru pentru că ploua. După aceea s-a făcut vreme bună, a urmat apoi vreme rea... condițiile meteo sunt destul de schimbătoare în zonă. Într-una dintre etapele de pe lac am avut parte de o furtună cu grindină, de era să ne dărâmăm pe acolo. Așa e la ei vremea, eram și la altitudine. Însă zona e foarte frumoasă, excepțională. E ceva aparte.


patagonia14
Antrenamentele oficiale au avut loc pe Lacul Paloma și râul Ñirehuao...

Gheorghe Ardeleanu: Pe lac ne-a plouat. Lacul Paloma este un lac foarte mare. Se pescuia lângă maluri, ne-am prins și noi care e mișcarea, am mai întrebat în stânga și în dreapta. Se pescuia cu niște muște, așa zisele muște Cernobâl, care sunt prezente în toate cataloagele, plutitoare făcute dintr-un cauciuc sintetic și imită tot felul de gândaci de talie mare, de la 2-3 cm până la 6-7 cm, cu piciorușe din gumă care tremură. Acestea mergeau. Explicația era că un păstrăv de 2 kg nu se ridică de la 3 metri dacă nu are proteină multă de haleală. La muștele mici nu se ridicau, cu toate că noi am pescuit și extraconcurs și ne-am distrat grozav cu muște de-ale noastre, dar în concurs doar muștele astea mari mergeau. Lacul avea niște pereți de stâncă de 30 de metri care ieșeau din apă, era un lac glaciar, și trebuia să arunci la o palmă de mal, lângă perete. Dacă o puneai acolo și păstrăvul era la locul faptei, se ridica și o lua. Era spectaculos, numai la suprafață se pescuia. Așa a decurs antrenamentul pe Paloma.

patagonia9
Râul Ñirehuao este extraordinar, de excepție, de fapt este cel mai frumos râu pe care am pescuit. Ne-au dat și câte un arbitru care urma să facă și el antrenament, erau arbitri locali. Într-una dintre manșe am prins 7 sau 8 bucăți, dar nici un pește nu a fost sub 40 de cm, iar cel mai mare a avut 54 de cm. Numai păstrăvi indigeni erau pe acest râu. Excepțional râul, foarte interesant. Curgea ca un râu colinar de la noi, semăna foarte mult cu râurile noastre de pe aici, de exemplu cu Someșul sau cu Lăpușul, cu Mureșul pe la Târgu Mureș. Avea meandre, maluri rupte, zone de întinsură după care urmau repezișuri. Foarte frumos râul, o apă grozavă. După concurs ne-am mai dus acolo și am petrecut o zi extraconcurs pe acest râu. Antrenamentele nu au prea avut legătură cu concursul, dar și aici mergea la aceleași gângănii și numai la uscată.


Luni 20 ianuarie s-au desfășurat primele manșe oficiale, grupa dumneavoastră concurând pe râurile Emperador Guillermo și Simpson.

Gheorghe Ardeleanu: Emperador Guillermo e un râu mai mic, asemănător cu Gurghiul sau Săpânța, cam același debit, un râu nu foarte mic, mediu, plin de pește, era păstrăv indigen și curcubeu, amestecat. Aici eu am greșit un pic la tactică, pentru că am dat tot la uscată, la gângăniile acestea, și poate că era mai eficient dacă dădeam la nimfă. Am avut un stand destul de prost, trebuia să arunci foarte departe, la nimfă era greu de dat, așa că am optat pentru uscată. Am luat 15 bucăți, iar asta m-a poziționat pe la mijlocul clasamentului. A fost și o perioadă când s-a tulburat un pic apa, atunci am dat la nimfă în niște șuvoaie și am scos de acolo câțiva curcubei frumoși. Poate că am făcut o greșeală tactică, poate că dacă insistam la nimfă, având la începutul și la sfârșitul sectorului două șuvoiașe, reușeam să scot în plus încă 10 bucăți, dar asta fost. Ce incomoda foarte mult era vântul care sufla foarte tare, de fapt pe toate râurile a suflat vântul. Sufla de jos în sus tot timpul, iar în anumite zone era foarte dificil de aruncat. Pe Emperador Guillermo nu au fost atât de mari probleme din cauza vântului, dar probleme au fost în manșa a doua, pe Simpson. Acesta e un râu mare de tot, de talia Oltului, curge puțin mai agresiv, cu șuvoaie mari, însă standurile de concurs au fost într-o zonă mai lejeră, am avut standuri unde practic apa curgea foarte lent și era adâncă de 2-3 metri.
patagonia10
Aici vântul a fost infernal, 60-70 km/h, tot de jos în sus bătea, dar era foarte greu de lansat. Nu s-a pus problema de uscată, de fapt știam lecția pentru că ne-au mai spus ghizii locali. Am dat cu nimfe pompate, aruncam cât puteam, după care pompam nimfa spre mal. Trebuie să vă spun că s-a dat cu o singură muscă, nu era voie cu mai multe, bineînțeles cu cârlig fără spin. Am luat acolo 5 bucăți și m-am situat destul de bine cu aceste capturi în grupă. A fost o manșă grea pe râul acesta mare. Înaintea mea, cel de dimineață prinsese 10 bucăți exact pe singurul șuvoi pe care îl aveam la începutul sectorului. Numai acolo a prins. Eu am prins în zona standului unde apa era mai liniștită. În timpul concursului am avut un păstrăv care mi-a luat tot șnurul de pe tambur până la backing. Nu am reușit să-l strunesc, s-a dus până pe malul celălalt și când am văzut că mi-a ieșit backingul, am încercat să-l opresc, iar în acel moment mi-a rupt. A fost un păstrăv serios, cred că avea 4-5 kg. Erau curcubei foarte mari, ne-au și spus că sunt curcubei până la 6-7kg pe Simpson. Râu frumos, dar vântul.... am vrut să dăm și după concurs, dar de câte ori am venit, bătea la fel de tare vântul, indiferent dacă era senin sau înnorat.


patagonia3
A urmat o zi de pauză...

Gheorghe Ardeleanu: Da, marți a fost o zi de pauză, când a fost o vreme mizerabilă. În program aveam o vizită la un ghețar, San Rafael, un ghețar care vine de la 4000 de metri și se varsă în mare, foarte spectaculos. Din cauza vremii nu ne-am dus, ca de altfel o mare parte dintre concurenți. Cei care au fost s-au trezit la 5 dimineața, dar nu au văzut mare lucru, pentru că era ceață și vreme urâtă. Noi am stat și ne-am relaxat, a doua zi urmând ultimele două manșe.


Miercuri, grupa dumneavoastră a avut manșe pe lacurile Atraversado și Frio...

Gheorghe Ardeleanu: Lacul Atraversado avea pe aproape jumătate din maluri o pădure scufundată. Acolo, între acei copaci, stăteau peștii, erau numai păstrăvi indigeni. Am stat în barcă cu un chilian, medic din Coyhaique, chirurgul spitalului, și am socializat un pic cu el. Aici ne-a prins vremea aceea urâtă, cu grindină și cu furtună.
patagonia1
Nu s-a putut da la uscată și acolo era vânt foarte puternic. Am dat tot la nimfă pompată, am încercat și la un streamer. Tot ghizii ne-au spus că merg streamere de culoare olive, chiar aveam două. Am prins trei bucăți și am mai avut 2 rateuri, chilianul a prins două bucăți. Erau pești mari, însă din cauza vremii s-a pescuit greu. Chilianul mi-a spus că atunci când e vreme bună, el aici vine și pescuiește, pe acest lac putându-se prinde și 30 de bucăți. Era pește foarte mult, dar vremea a fost nefavorabilă. Oricum, a fost OK și cu trei pești.

A urmat manșa de pe Lacul Frio, lacul de lângă lodge-ul unde stăteam noi, unde aveam căbănuța. Avea numai păstrăv curcubeu, și mai mare și mai mic, media era pe la 35-38 de cm. În barcă am fost cu un italian, eu am prins 7 bucăți, italianul 9 bucăți. Aici se dădea numai la nimfă pompată, pe fund.
patagonia11
A fost un pescuit mai ciudat, așa, la adâncime, dar astfel ne-au recomandat localnicii pentru pescuitul pe acest lac. Se putea da și la streamer, dar mai bine se prinde la nimfă. Am dat cu nimfe de-ale noastre, de aici, făcute de prietenul nostru Pupu Pașca.


Cum s-a comportat Verde a lui Bimbi în Patagonia?

Gheorghe Ardeleanu: Nu am dat cu ea în concurs, în schimb noi am mai rămas acolo patru zile după concurs. Într-o zi ne-am dus pe râul Ñirehuao și două zile am fost pe râul Coyhaique. Acesta din urmă curgea pe deasupra orașului și pe el am pescuit atât în partea din amonte, cât și în partea din aval, la mijloc râul intrând într-un canion unde eu nu am fost. Aici nu am mai dat cu chestiile alea, Cernobâl, ci am dat cu muște de-ale noastre, iar nimfa mea prindea excepțional. Dar cred că orice le dădeai mergea foarte bine, pentru că era foarte mult pește. De exemplu, pe Coyhaique, într-o după-amiază am prins 100 de bucăți, însă nu erau mari, între 25 și 38 de cm. Era pește în prostie, amestecat curcubeu cu indigen, te și plictiseai la un moment dat de pescuit.
patagonia7
Pe porțiunea din amonte era mai puțin pește și râul curgea altfel, era apa mai mică și mai rapidă, acolo punea mai multe probleme de tehnică, dar a fost super. Eu am avut o fractură la un picior în vară și nu am intrat în canion, dar Balint, prietenul meu, a intrat. Era foarte greu de umblat pe acolo, mai mult alpinism a făcut decât pescuit, dar a prins niște bucăți foarte frumoase, 45-50 de cm, indigeni, dând la uscată. Celălalt prieten, Nelu Sabău, și-a luat și bățul de spinning, și pe Ñirehuao a dat în niște gropi mari cu vobler. A avut 7 lansări cu 7 păstrăvi cam la 60 de cm. Acolo era greu de dat cu streamer și cu un fir scufundător. Am vrut să mergem într-o zi și pe râul Simpson, dar bătea vântul atât de tare, încât, până la urmă, ne-am reîntors pe Coyhaique. Mai erau râuri, dar la depărtare destul de mare și trebuia să faci 80-100 de km. În afară de drumul principal care vine dinspre Santiago de Chile și merge până la Punta Arenas, cel mai sudic oraș al lor la Strâmtoarea Magellan, restul drumurilor nu sunt asfaltate, sunt de macadam, dar bune, însă 100 de km pe asemenea drumuri îți iau câteva ore. Destul de anevoioasă deplasarea.


patagonia6
Cum au fost organizarea, gazdele și programul extracompetițional?

Gheorghe Ardeleanu: Organizarea a fost OK, chiar foarte bună. Problema lor este că nu au cazari atât de multe. Acum se dezvoltă și își promovează această zonă. De aceea și acest campionat s-a organizat aici. Mai au câteva zone spre ocean și mai la sud care sunt bine organizate, dar acelea se adresează mai degrabă celor care pescuiesc la somon. Zona aceasta nu a fost atât de mediatizată, au numai câteva clădiri, lodge-uri din acestea. Cabana unde am stat noi era la 28 de km de oraș, deci făceam o oră și ceva, zilnic faceam acest drum, ne ducea și ne aducea un ghid cu mașina. Italienii au stat mai aproape de oraș, la 10 km, însă nimeni nu a stat în oraș. Aveau un hotel în centrul orașului, dar fiind vorba de pescuit... vii cu waderșii uzi, cu bocancii uzi, trebuie să-i pui la uscat, nu poți intra așa într-un hotel de patru stele. De aceea ne-au cazat la lodge-uri și nu a fost rău deloc. Acolo aveam și micul dejun și cina, iar la prânz ne ofereau sandvișuri, o supă, câte o bere. Organizarea a fost foarte bună. Festivitatea de premiere a avut loc la o cabană de pe domeniul privat al unui chilian asociat cu un american, aveau și un teren de vânătoare și de pescuit acolo, câteva mii de hectare și un lac.

Zona aceasta a Patagoniei este excepțională și ca relief și ca oameni. Oamenii trăiesc modest, însă sunt foarte cumsecade, ospitalieri și serviabili. În Coyhaique sunt doar 2 ghizi americani care i-au învățat pe localnici ce și cum să facă. Dar sunt foarte mulți ghizi locali, foarte mulți băieți tineri care au bărci tractate, deoarece mulți dintre cei care vin vor să pescuiască pe lacuri și mai puțin pe râuri. Apele sunt ale statului, iar taxele nu sunt mari, în jur de 10-15 dolari pe zi. Toate sunt catch&release. Există anumite porțiuni, cum e pe Coyhaique, unde se pot reține 2 pești de persoană și am reținut și noi o dată ca să vedem cum e păstrăvul. Să știți că nu e așa de bun ca al nostru. Are alt gust, e mai fad. Dar, în general, nu se reține. Chilienii nu mănâncă pește, nu au conceptul de a pescui pentru a mânca. Pentru ei faptul că au aceste râuri și lacuri e doar o sursă de venit, vin o grămadă de străini și aduc bani în zonă. În rest, regiunea e destul de săracă, cresc vite, celebra vită argentiniană cu acea carne grozavă, am mâncat acolo și e foarte bună, într-adevăr. Mai cresc ceva lame, am văzut și o crescătorie de lame... iar în rest au păstrăvării în prostie. Mi-au făcut o impresie foarte bună, și oamenii și zona care este superbă.


IMGA0013 (2)
Ce impresii v-au făcut ceilalți concurenți și echipe?

Gheorghe Ardeleanu: Italienii, care au luat și locul I, au venit cu doi campioni mondiali, unul chiar anul trecut, în 2013. Tipi deosebiți și abordabili, pe unul dintre ei, Carlo Baldassini, îl știam de la concursul de acum 10 ani. Cu Valerio Santi am stat în barcă și am avut posibilitatea să mai discut cu el. Foarte simpatici au fost sud-africanii, am fost și colegi de cabană, băieți deosebiți, le plăcea mai mult pe lac, nu prea știau pe râu. Managerul echipei Scoției, și el coleg de cabană cu noi, un personaj deosebit, a fost foarte încântat de Patagonia și de acest concurs și își propunea ca la anul sau peste 2 ani să organizeze un master în Scoția, ținea neapărat la chestia asta. Am mai vorbit cu spaniolii, cu cei din echipa gazdă care până acum nu au mai participat la un astfel de concurs, dar probabil că o să mai apară pentru că au câțiva pescari buni și au și unde învăța. Din echipa Cehiei știam pe 2 dintre concurenți, dar din vedere, de la alte campionatele. Cehii sunt foarte buni, de fapt ei sunt creatori de nimfe și de stiluri de pescuit. Olandezul care a venit și a luat locul I la individual, Rene Koops, a fost elevul unuia din echipa Cehiei și i-a mulțumit public la festivitatea de premiere pentru că l-a învățat să pescuiască.


patagonia12
Putem vorbi chiar de generații de pescari, profesori și elevi...

Gheorghe Ardeleanu: Da, eu am fost la câteva campionate mondiale și europene, iar echipele nu sunt formate doar din tineri sau din vârsnici, sunt amestecate. În fiecare echipă sunt 2-3 mai cu experiență și câțiva tineri, apăruți în urma unei selecții foarte stricte. De exemplu cehii, polonezii sau italienii organizează concursuri interne și selecția este foarte bine pusă la punct, într-adevăr în echipa națională ajung cei mai buni. Dar ei sunt sponsorizați, nu vin pe banii lor, au căpitan de echipă, de exemplu italienii au venit și acum cu un legător de muște în echipă. Făcea acela muște tot timpul, se interesau ce merge și imediat făcea modelele. Cehii leagă singuri muște, nu au venit cu legători, ei sunt și pescari și producători de muște. Mă mir că polonezii nu au participat, probabil că nu au fost sponsorizați la această ieșire, pentru că și ei au sistemul competițional intern bine pus la punct. Deci, toate echipele sunt mixte, și seniori și tineri.

patagonia5
Aveți planuri pentru ediția din 2015?

Gheorghe Ardeleanu: Nu, eu nu mai particip. M-am dus acum în Patagonia pentru că a fost o ocazie unică în viață, să ajungi până acolo. Pe mine nu mă mai țin genunchii și spatele, mi-e greu din punct de vedere fizic, dar sunt băieții aceștia mai tineri care ar putea să meargă, însă, din păcate, nu au întotdeauna fonduri. Poate că o să mă duc așa, să stau, să chibițez, să mă uit la concurenți și poate să arbitrez, în cazul în care o să se desfășoare pe aici, prin zonă. Dacă e în Europa, merită să te duci și numai ca să caști gura. De exemplu, mi-ar fi plăcut să-l văd pe italianul acesta care e campion mondial, Valerio Santi, un băiat foarte fain, a prins 79 de bucăți într-o manșă, pe Emperador Guillermo. Cum a putut să prindă 79 de bucăți în trei ore, nu știu. Am făcut un calcul și rezulta că la mai puțin de 2 minute prindea un pește. Numai până îl bagi în mincioc și vii și ți-l măsoară, trebuie să ieși la mal cu peștele, te duci din nou în apă, nu e așa de ușor, că doar nu-l prinzi și-l arunci și dai după altul. Poate că avea un arbitru mai rapid, și asta contează. Eu am avut două manșe cu fete, care nu prea știau. Mi-au scăpat peștii pe jos... în fine, până la urmă nici nu mai scoteam peștii din mincioc, îi măsura din mincioc pentru că stăteau mai bine.


patagonia2
După acest Mondial, ce recomandări ați face colegilor de muscărit din țară?

Gheorghe Ardeleanu: Aici, la noi în țară, e o problemă serioasă. Există un sistem competițional, există o ierarhie care se stabilește după etapele care se desfășoară, dar nu sunt bani. Degeaba faci competiții interne, stabilești care este ierarhia, care ar fi echipa, dacă nu ai bani să susții echipa afară. Băieții aștia tineri care sunt pe primele locuri nu au întotdeauna posibilități financiare pentru așa ceva. O taxă de participare la un campionat mondial este de 1000 de euro. Cine le dă 1000 de euro de persoană ca să participe? Plus cheltuieli de drum și așa mai departe. Dar dincolo de problema banilor, recomandarea mea ar fi să încerce să participe la un concurs de top, un campionat mondial sau european, chiar dacă nu concurează. Este o experiență deosebită. În primul rând îi vezi și pe alții cum pescuiesc, vezi ce concept este în pescuitul la muscă artificială, mai socializezi, mai vezi ce se întâmplă în lumea asta, vezi ce tehnologii apar, ce echipamente apar, stiluri de pescuit. De exemplu, mie mi-ar plăcea să mă duc să arbitrez și să pot arbitra câțiva participanți foarte valoroși, un ceh, un polonez, un francez, un italian, să văd cum pescuiesc. Ar fi o chestie deosebită. În urmă cu 5 ani a fost un mic scandal când au fost Europenele la polonezi, pe San. Pentru că se pare că polonezii au fost un pic favorizați atunci, iar italienii și francezii au făcut reclamație, s-a hotărât ca echipa țării gazdă să fie arbitrată de arbitrii străini. Poate am avea și noi asemenea șanse, să arbitrăm. E foarte interesant să te duci să arbitrezi, după care poți să pescuiești și în afara competiției. Nu neapărat să te duci să concurezi pentru că, v-am spus, este scump. Dar să te duci și să te uiți cum pescuiesc ceilalți e foarte important. Întotdeauna vei avea de învățat. O participare la un astfel de campionat este o experiență din care ai doar de învățat.