O pisică neagră într-o cameră neagră

the-aristocats

Omul de știință este persoana care caută să prindă o pisică neagră într-o cameră neagră. Filosoful caută să prindă o pisică neagră într-o cameră neagră, deși acolo nu se află nici o pisică, iar marxistul este filosoful pe care îl auzi strigând din când în când: Am prins-o! Am prins-o! Acest banc, care putea să-ți creeze ceva probleme înainte de 1989 dacă-l auzea cine nu trebuie, este o parafrazare glumeț-dizidentă a unui citat din Confucius: „Cel mai greu lucru este să găsești o pisică neagră într-o cameră neagră, mai ales dacă acolo nu există nici o pisică”.

Imaginea pisicii negre ce mai degrabă lipsește din camera întunecată pare să fie definitorie pentru două din campionatele organizate de FIPS-Mouche: Mondianul de anul trecut din Norvegia și Europeanul din Suedia, care tocmai s-a încheiat. Pe scurt, chemi o armată de muscari pe care-i pui să pescuiască în locuri unde știi că nu se prinde nimic sau că nu există coadă de pește. Clasamentul este rezultatul unui aleatoriu-sărăcăcios, o decimare inversată în care doar al zecelea pescar poate a prins ceva. Concurenții, asemenea filosofilor, pleacă acasă cu mai multe întrebări decât atunci când au venit, doar răzleț și oficial se aude câte un strigăt:
Am prins-o! Am prins-o!

Diferite semne de întrebare se ridică în momentul în care organizatorii acestor competiții știu că lucrurile urmează să se desfășoare în acest fel. Pe râurile și lacurile norvegiene incluse în Campionatul Mondial din 2013 s-a pescuit în 2012 pentru a li se evalua bonitatea, iar rezultatele anunțau deznodământul oficial: din cele 640 de manșe de 3 ore, realizate de cei 128 de concurenți, 367 au fost
gherle. Anul acesta, în Suedia, pe râu au mai înotat ceva pești, însă problema standurilor inegale din punct de vedere al bonității și procentul de 88% gherle pe lacul Ösjön au repetat scenariul. Situația mai poate fi caracterizată și de faptul că bibanul, un scump și un iubit, ajunge să puncteze la un campionat de pescuit la muscă desfășurat în Suedia, țară renumită pentru apele și salmonidele sale.

Zilele fără capturi, la nivel individual sau în competiții, în special în cazul apelor cu specii sălbatice, fac parte din acest sport. Problema o reprezintă aceste „accidente planificate”, care la nivel personal îți răpesc ceva din bucuria participării la un concurs de un asemenea nivel, ce necesită lungi pregătiri și eforturi financiare. Ape evaluate cu un an înainte ca fiind necorespunzătoare și totuși incluse într-un campionat mondial sponsorizat de o firmă ce crește somon în ferme marine, un lac în care pare că se află numai 2 pești și
doar în unele zile mușcă ambii, standuri delimitate fără o mare legătură cu pescuitul sau cu șansele egale.... sunt subiecte ce nu-i preocupă prea mult pe organizatori sau pe cei din FIPS Mouche.

Nu am văzut în conclavurile oficiale dezbateri pe aceste teme, în schimb abundă referirile la centimetrii leaderului, mărimea cârligului, diametrul imitațiilor și numărul acestora. De fapt, se discută și se negociază efectele, în loc să se remedieze din cauzele care au dus la situația deplânsă, poate pe drept, de către unii oficiali și anume îndepărtarea acestui sport de anumite valori și standarde considerate clasice.

Dar m-aș întoarce la
felinele de la început. Pescuitul la muscă are un obiect de activitate comun și existent, încă, nefiind cazul criptozoologiei, de exemplu, ce caută animale mitologice, dispărute sau a căror existență nu a fost dovedită, precum inorogi, dinozauri, chupacabra sau yeti. Bineînțeles că pescarii vor continua să fie prezenți la competiții trecând peste condiții adverse sau arbitrare însă, chiar dacă nu o prind, ar prefera ca pisica să existe în camera respectivă.