Extensiile pentru păr dăunează grav pescuitului!



steven-tyler-feather-extensions
Noua modă de atașare a penelor de păr, cunoscute ca extensii de pene, a declanșat o concurență acerbă pentru penele care se produc în doar trei ferme din vestul Statelor Unite.

Până anul acesta, penele lungi, subțiri și flexibile erau dedicate aproape în exclusivitate celor care legau muște. Acum, industria produselor de frumusețe, cu ale sale miliarde de dolari, a început să ofere spre vânzare extensii de pene, declanșând o frenezie a cererii, ceea ce a pus față în față pescarii și designerii. Aceast tip nou de criză, începută tot în Statele Unite, se pare că-i va afecta în 2012 și pe muscarii europeni.

Stiliștii folosesc penele cu o frecvență ce a dus la epuizarea stocurilor, situație neîntâlnită nici chiar în mijlocul sezonului de pescuit la muscă. În istoria civilizată și politicoasă a pescuitului la muscă, mulțimile de oameni care caută pene și stiliștii care flutură teancuri de bani generează consternare.

Au venit tinere blonde care-și atașează pene de păr, am primit telefoane din California și din Colorado.... este ca și cum am sta pe un munte de aur” a declarat proprietarul unui magazin de unelte de pescuit. Din ianuarie, cererea pentru anumite tipuri de pene - precum sunt cele purtate în păr de starurile TV - au lăsat magazinele goale, iar profiturile fermelor care cresc păsările au sporit semnificativ.

Prețurile pentru anumite pene, cum ar fi cele folosite la gulerul muștelor, au crescut de la 60$ la 400$, odată cu restrângerea stocurilor, în condițiile în care creșterea unui cocoș pentru pene durează un an.


feather-extensions
Penele de tip hackle, negre cu dungi albe, sunt cele mai căutate, atât de saloanele de frumusețe, cât și de pescarii la muscă. Stiliștii spun că clienții preferă penele cu fibre lungi și culori diverse, care sunt, de asemenea, apreciate de pescari pentru flotabilitatea pe care le-o oferă muștelor, dar și pentru asemănarea cu aripile insectelor.

Cluburile de pescari consideră că această nebunie a ajuns să amenințe vechea tradiție a legatului muștelor. Diferitele modele de muște, perfecționate pe durata a zeci de ani, sunt realizate cu anumite tipuri de pene, care nu mai sunt disponibile acum pe piață.

La ora actuală, extensiile din pene folosite de stiliști, care rezistă câteva săptămâni, costă între 8$ și 15$ per pană. Anul acesta s-au vândut în saloanele de frumusețe din Statele Unite și din Canada aproape 1,5 milioane de pene, comparativ cu 3.000 în 2010. Producția fermelor de pene pe 2012 a fost cumpărată în avans de către companiile de produse de frumusețe, ceea ce anunță un an dificil pentru cei care doresc să-și lege singuri muștele.