Lipanul de la Apahida

Collection

A fost odată ca niciodată... pe vremea aceea lipanul putea fi întâlnit la altitudini de 300 de metri, iar în amonte, la numai câțiva zeci de kilometri, găseai păstrăvi. Muzeul Zoologic Cluj deținea (
cf. P. Bănărescu, 1968) un lipan pescuit la sfârșitul secolului XIX pe Someșul Mic în zona localității Apahida, 15 km în aval de Cluj. Din alte surse sunt confirmate zone similare de răspândire a lipanului la altitudini mici: pe Argeș până la conflența cu Vâlsanul, de asemenea pe Bistrița, Suceava sau Moldova.

La începutul anilor '60 se constată fenomenul retragerii în amonte a salmonidelor, în paralel cu urcarea peștilor albi din zona de câmpie și de deal. Înainte de începerea construcțiilor hidroenergetice de pe Someșul Mic,
Lipanul de la Apahida mai putea fi întâlnit în zona Florești, circa 28 de km în amonte, confratele lui de pe Argeș urcase 30 de km în amonte de confluența cu Vâlsanul, iar pe Bistrița până la Iacobeni și pe Dorna până la Floreni lipanul aproape dispăruse, locul acestuia fiind luat de scobar. Retragerea salmonidelor în amonte era sinonimă cu restrângerea ariei lor de răspândire, deoarece doar limita din aval a zonei salmonidelor urca, în timp ce limita superioară se menținea. Lipanii nu urcau în zonele de rîu unde înainte trăiau doar păstrăvii, și nici aceștia din urmă nu puteau fi întâlniți dincolo de limita superioară a zonei lor.

Institutele de cercetare și cei din ministerele care gestionau apele de munte au tras un semnal de alarmă. Peștii albi puteau fi întâlniți la altitudini din ce în ce mai mari și în număr din ce în ce mai mare, în vreme ce salmonidele dispăreau. Totodată, coexistența pașnică între noii veniți și salmonide era exclusă, astfel încât principalul inamic al pescarilor cu musca artificială a devenit scobarul, urmat îndeaproape de clean, mreană, biban, oblete șamd.

Este interesant de analizat nu doar fenomenul, ci și discuțiile și rezolvările propuse la acea vreme. De la început s-au conturat două curente. Primul, să-l denumim pentru economia prezentării
realist, constata că sunt evidente transformările fiziografice, hidrologice și biologice ale râurilor, acestea fiind la rândul lor generate de modificările cadrului natural sub acțiunea factorilor sociali și economici. Construcțiile hidrotehnice, defrișările, încălzirea apelor, scăderea debitelor, dezvoltarea vegetației de pe pietre, creșterea turbidității, noi așezări omenești, poluare cu substanțe organice fecalo-menajere, dezvoltarea diverselor industrii și exploatări ce apăreau pe cursurile râurilor le influențau și le modificau. Fenomenul de extindere în amonte a zonei peștilor albi era considerat un fenomen natural și normal, consecință a noilor caracteristici ale râurilor. Pe de altă parte, susțineau aceștia, procesul de transformare a râurilor este ireversibil, dacă condițiile ce-i determină modificările sunt ireversibile. Încercările de refacere și restaurare a zonelor și populațiilor de salmonide nu vor da rezultatele așteptate, deoarece râurile nu mai oferă condiții pentru acestea. Apele de munte se modifică încet și sigur, faptul că nu vedem cu ochiul liber asemenea modificări nu înseamnă că acestea nu au loc, iar lupta împotriva noilor specii de pești, considerate ca nedorite pe motivul că au invadat un domeniu care nu le aparținea, este nejustificată.

Al doilea curent, să-l denumim
intervenționist, nu contrazicea faptul că modificările cadrului natural determină anumite transformări ale râurilor și implicit ale populațiilor și zonelor de viață a peștilor, dar respingea abordarea primilor ca fiind generalistă. O primă observație era că factorii ce determină modificările râurilor au grade diferite de impact. Astfel, anumite activități cu un impact major și imediat precum plutăritul au încetat pe anumite râuri. Altă observație era că, deși amenajările hidrotehnice au afectat structura râurilor, acestea ofereau în multe situații nu doar protecție în cazul viiturilor, ci și posibilități și zone noi pentru salmonide, precum lacurile de acumulare. Totodată, se considera ca fiind necesare monitorizări și evaluări precise ale modificărilor survenite pe anumite râuri în vederea identificării precise a cauzelor și a punerii în aplicare a unor acțiuni de compensare, cum este cazul construcțiilor pentru ameliorarea cursurilor de apă: cascade, pinteni, împăduriri și stabilizări ale solului. Reprezentanții acestui curent considerau că extinderea peștilor albi în amonte nu este determinată întotdeauna de modificarea râurilor; de multe ori s-a înregistrat dispariția salmonidelor ca urmare a pescuitului și braconajului, viiturilor sau altor accidente, iar acest fapt a condus la apariția de zone libere, fără concurență pentru speciile de pești din zona colinară, ce au putut astfel să le ocupe. Repopularea acestor râuri este viabilă și oferă soluții atât pentru restaurarea zonelor salmonidelor, cât și pentru desfășurarea în condiții optime a pescuitului sportiv. Deși nu se pot reface zonele salmonidelor pe toate râurile, există multe locuri unde acest lucru este posibil. Sunt necesare soluții și acțiuni specifice pentru cazurile specifice.

La acea vreme
intervenționiștii au acționat. Au fost oameni dedicați, s-au alocat ceva resurse, s-au instituit astfel de politici la nivel guvernamental și multe dintre apele de munte au fost salvate și aduse la standarde la care astăzi putem doar visa sau întâlni în afara țării. Popularea lacurilor de munte, popularea lacurilor de acumulare, reintroducerea lostriței pe Mureș, Criș, Bistrița sau Someș, populările constante cu păstrăvi indigeni, controlul reproducătorilor pentru obținerea celui mai viabil puiet, amenajări specifice ale apelor de munte, monitorizarea apelor și paza acestora. Toate acestea au oferit „Lipanului de la Apahida” o șansă, nu întotdeauna pe locul originar, poate monitorizat, poate ajutat, dar în zone de protecție și refacere a naturii. Până la începutul anilor '90, populația de salmonide din râurile de munte a fost susținută și protejată, cu soluții nu neapărat pentru un status quo ante, ci pentru protejarea, maximizarea potențialului acestor ape și dezvoltarea unor populații viabile de salmonide. Relatările celor care au pescuit în acea perioadă despre ape, lipani și păstrăvi nu sunt povești pescărești.


PS: trei observații... din păcate
realiste:

  • În 2013 microhidrocentralele au produs 505 MW, față de 405 MW în 2012. Pentru 2030 UE va propune ca procentul de energie regenerabilă să fie între 24-27%, dar la nivel colectiv și nu la nivelul fiecărei țări în parte (pentru 2020 cota era stabilită la 20% și obligatorie la nivelul fiecărui stat). România a depășit demult nivelul de 20% și probabil că ne vom oferi să depășim și pragul de 27%.


  • În 2012 au fost recoltate legal 19 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, valoare record în ultimii 23 de ani. Pentru 2013 și 2014 se dorea atingerea volumului maxim de masă lemnoasă ce poate fi exploatat anual: 22,3 milioane de metri cubi. La aceste cifre trebuie să adăugăm și masa lemnoasă exploatată ilegal.


  • În afară de diferitele cabane, căbănuțe și alte construcții de agrement izolate ce deversează apele menajere direct în râuri, harta de mai jos prezintă localitățile mai mari de 2.000 de locuitori și tipul stațiilor de epurare... cele în roșu sunt localități fără stații de epurare!

Plan National