Pescarul absenteist

124
Pe 14 octombrie 2012 au avut loc în Belgia alegeri locale. Cetățenii de naționalitate belgiană sunt obligați să voteze, cetățenii de alte naționalități stabiliți în Belgia au dreptul de a vota la locale în condițiile în care se înscriu pe listele de alegători.

A doua zi după alegeri cei implicați în viața politică decretează că a avut loc un cataclism. În marile orașe absenteismul a înregistrat în jur de 25%. Alegerile locale, cele care atrăgeau interesul oamenilor în cel mai mare grad (primarul și consilierii locali chiar sunt implicați în viața comunității) au fost tratate în cel mai bun caz cu indiferență.

Analiștii, comentatorii și mass media găsesc cauzele: „cei care nu vin la vot nu riscă mare lucru”, dar cel mai important este că au aflat și vinovații: pescarii sportivi !!!

123
În principalul jurnal al RTBF de la ora 19:30, subiectul absenteismului este deschis printr-un mic reportaj cu nuanțe semi-umoristice în care apar niște pescari „în acțiune” la marginea apelor. Astfel, aceștia devin imaginea absenteismului, a grupurilor marginale incapabile să înțeleagă lucruri înalte și complexe ce țin de spiritul statului. Secvențele cu cei câțiva pescari însoțesc prezentarea statisticilor privitoare la gradul de neprezentare la vot, după care urmează zicerile politologilor și ale altor specialiști de serviciu. În acest mod pescarul amator devine imaginea neimplicatului social, un locuitor al comunei primitive, lipsit de simț civic, ce a fost teleportat cumva în zilele noastre.

Asociațiile pescarilor trimit o scrisoare șefului de la RTBF pentru a sesiza că suprapunerea imaginilor cu pescari pe comentariile privind absenteismul este nedreapă și etichetează nemeritat un întreg grup de oameni, însă replica acestuia e vecină cu delirul: el îi întreabă pe semnatarii scrisorii dacă sunt în posesia rezultatelor vreunei cercetări solide care să confirme faptul că pescarii nu sunt absenteiști!!!

Se pare că niciunde practicarea pescuitului nu aduce din partea celorlalți vreo mare prețuire. În cel mai bun caz un zâmbet îngăduitor, glume mai mult sau mai puțin reușite. Cu puțină imaginație, conform ultimului exemplu, pescarul poate fi făcut chiar responsabil de subminarea societății. Nu cred că terenurile de golf erau goale în ziua votului, nu cred că prin păduri nu era picior de vânător, nu cred că meciurile s-au jucat cu tribunele goale. Iar dacă în imagini apăreau aceștia, cred că răspunsul celor de la RTBF ar fi fost mai puțin impertinent.

Continuând seria subtilelor raționamente televizionistice am avut o revelație: dacă în ziua votului atât de mulți pescari au fost pe malurile apelor, este sigur că braconierii s-au ferit și au stat în localitățile lor. Televiziunea belgiană trebuia să ne prezinte și un exemplu pozitiv: braconieri în fața urnelor dând exemplu de spirit civic și implicare socială, spre deosebire de pescarii absenteiști care se bucurau de ultima zi a sezonului la păstrăv.