Breviarul lui Haslinger – ante 1464
Un mic manuscris medieval ce a aparținut lui Leonhard Haslinger – o culegere de practici religioase și texte personale – a devenit cel mai vechi document cunoscut care conține instrucțiuni despre legarea muștelor artificiale, exceptând, desigur, mențiunea antică a lui Claudius Aelianus.
Cartea a fost achiziționată în 2014 cu 125 $ de către firma de anticariat Maggs Bross Ltd. din Londra, descoperindu-se că aceasta conținea câteva pagini de însemnări privind diferite metode de pescuit, printre care și pescuitul cu muște artificiale. Aceste însemnări au fost transcrise și traduse de Richard C. Hoffmann și Peter Kidd, fiind publicate alături de comentarii în The American Fly Fisher, nr. 1 din 2016. Ulterior, Breviarul lui Haslinger a fost cumpărat și acum se află în biblioteca Universității Yale.
Din conținutul documentelor incluse în codexul lui Haslinger se poate afirma că acesta a fost scris între anii 1452 – 1462/1464, inclusiv textele referitoare la diferitele moduri de a prinde pești, precedând astfel cu minimum 32 de ani Treatyse of Fysshynge wyth an Angle, tipărit în 1496 și atribuit călugăriței Juliana Bender. Desigur, ambele fragmente pot fi retranscrieri după manuscrise mai vechi, practică obișnuită în Evul Mediu, însă datarea nu poate fi făcută pe baza unor presupoziții.
Breviarul lui Haslinger conține instrucțiuni pentru legarea a 21 de muște, urmate de recomandări referitoare la folosirea momelilor naturale și a capcanelor. Sunt două părți separate ca stil și abordare, foarte probabil copiate după manuscrise diferite mai vechi: pe de o parte, avem legarea muștelor în funcție de lunile anului, fără nici o mențiune a speciilor de pești sau a insectelor imitate, pe de altă parte, avem îndrumări privind folosirea de momeli naturale variate pentru prinderea anumitor specii de pești, în diferite luni ale anului.
Este puțin plauzibil ca Leonhard Haslinger – cleric, educat, fratele său făcea parte din cercul de apropiați ai Papei Pius II - să fi practicat pescuitul; în primul rând, atunci era rar să pescuiești ca hobby, iar, în al doilea rând, dacă ar fi fost pescar, textele ar fi fost diferite ca structură, conținut și coerență. Rețetarul lui Hasslinger, asemănător într-un anumit grad cu mult mai cuprinzătorul și detaliatul codex de la mănăstirea Tegernsee, cca. 1500, ține mai degrabă de privilegiul de a pescui anumite ape conferit bisericilor și mănăstirilor sau de arendarea acestora unor persoane în schimbul banilor și livrării de pește. Pescuitul cu muște este văzut ca unul dintre mijloacele de a prinde pește, fiind prezentat alături de pescuitul cu momeli naturale sau capcane. În majoritatea manuscriselor de acest tip, găsim asemenea serii de imperative practice ce vizează gestionarea și controlul treburilor curente ale unei mănăstiri: de la muncile agricole la păstrarea și pregătirea alimentelor, diferite tipuri de construcții și anexe etc... în acest caz „cum se leagă cârligul în întregul an și după fiecare lună a anului”.
Item...
avem o descriere succintă a modului de legare a 21 de cârlige cu pene, ce urmează să fie folosite din mai până în noiembrie: culoarea penei legată „deasupra”, combinația de culori ale mătăsii „dedesubt”, foarte rar pasărea de la care provine pana, în câteva cazuri sunt prezente mici detalii ale formei – precum piept auriu (guldein prùstl), vârf (wipfel) sau cotor/par (stingel), întâlnite și în codexul de la Tegernsee – fără ca acestea să fie explicate. 3-4 tipuri de cârlige sunt legate pe un șnur și pescuite astfel, singura recomandare fiind folosirea unor cârlige sau pene mai mari atunci când apa este tulbure sau crescută. Manuscrisul lui Haslinger, în partea consacrată pescuitului cu muște artificiale, nu face nici o referire la insecte – la fel de bine cele 21 de cârlige cu pene pot fi considerate modele de attractori – și nici la peștii ce poti fi prinși folosind această metodă.
Pe de o parte, textele despre pescuit din Breviarul lui Leonard Haslinger pot fi privite doar ca un inventar cu valoare exclusiv pragmatică. Pe de altă parte, luând în calcul faptul că provine dintr-o familie din orașul Gmunden, așezat lângă locul din care râul Traun iese din lacul alpin Traunsee, iar activitatea și-a desfășurat-o în zona dintre Alpi și Dunăre, între Passau și Viena, e greu de crezut că metodele de pescuit din acea vreme îi erau străine, însemnările dobândind astfel semnificația unor note personale.
Dincolo de valoarea istorică și de cea de proximitate, legarea imitațiilor după indicațiile din codex implică o serie largă de presupoziții, pornind de la forma cârligelor la materiale și așezarea acestora. Cum arătau muștele de acum cinci secole și jumătate sau cât de eficiente sunt astăzi reproducerile lor, sunt exerciții personale, ce fac parte însă din pescuitul la muscă.
Note:
* În afară de fire de mătase, am folosit fir metalic, auriu sau argintiu, în funcție de text, unde se face clar diferența între galben și auriu (geliben – guldein)
* La prima muscă din luna august wipfel – literal fiind vârful copacilor/plantelor care se îndoaie în vânt – împreună cu specificația că este format din pene – folosirea pluralului – a fost interpretat ca un guler întors.
* La musca a patra din luna august stingel – literal par, cotor, codiță a frunzelor sau florilor – a fost interpretat ca fibre din pană așezate vertical pe tija cârligului, model asemănător cu parașutele de azi.
* Expresia „piept auriu” (guldein prùstl) a fost interpretată ca indicație de a lega un fir metalic auriu în zona toracelui, analogia cu zone ale corpului omenesc fiind prezentă și în manuscrisele spaniole din secolul al XVI-lea.
* Traducerea pentru pana folosită la prima muscă din octombrie „mawsfalibs gefider” este pană de șorecar (Buteo buteo).
Traducerea în limba română a fragmentului referitor la legarea muștelor din Breviarul lui Hasslinger
Notă despre cum se leagă cârligul în întregul an și după fiecare lună a anului
Astfel, în primul mai [luna mai] ia o pană închisă și negru maro deschis sub astfel încât să dea o strălucire bună dedesubt.
De asemenea, și ce ai avea ca pană neagră pe care o așezi deasupra și mătase aurie și neagră dedesubt și un cârlig roșu cu pană roșie și auriu și roșu dedesubt. Așadar, ai destul pentru primul mai [iar dacă] apa este tulbure sau umflată, atunci fă cârligul sau pana mult mai mare.
Din conținutul documentelor incluse în codexul lui Haslinger se poate afirma că acesta a fost scris între anii 1452 – 1462/1464, inclusiv textele referitoare la diferitele moduri de a prinde pești, precedând astfel cu minimum 32 de ani Treatyse of Fysshynge wyth an Angle, tipărit în 1496 și atribuit călugăriței Juliana Bender. Desigur, ambele fragmente pot fi retranscrieri după manuscrise mai vechi, practică obișnuită în Evul Mediu, însă datarea nu poate fi făcută pe baza unor presupoziții.
Breviarul lui Haslinger conține instrucțiuni pentru legarea a 21 de muște, urmate de recomandări referitoare la folosirea momelilor naturale și a capcanelor. Sunt două părți separate ca stil și abordare, foarte probabil copiate după manuscrise diferite mai vechi: pe de o parte, avem legarea muștelor în funcție de lunile anului, fără nici o mențiune a speciilor de pești sau a insectelor imitate, pe de altă parte, avem îndrumări privind folosirea de momeli naturale variate pentru prinderea anumitor specii de pești, în diferite luni ale anului.
Este puțin plauzibil ca Leonhard Haslinger – cleric, educat, fratele său făcea parte din cercul de apropiați ai Papei Pius II - să fi practicat pescuitul; în primul rând, atunci era rar să pescuiești ca hobby, iar, în al doilea rând, dacă ar fi fost pescar, textele ar fi fost diferite ca structură, conținut și coerență. Rețetarul lui Hasslinger, asemănător într-un anumit grad cu mult mai cuprinzătorul și detaliatul codex de la mănăstirea Tegernsee, cca. 1500, ține mai degrabă de privilegiul de a pescui anumite ape conferit bisericilor și mănăstirilor sau de arendarea acestora unor persoane în schimbul banilor și livrării de pește. Pescuitul cu muște este văzut ca unul dintre mijloacele de a prinde pește, fiind prezentat alături de pescuitul cu momeli naturale sau capcane. În majoritatea manuscriselor de acest tip, găsim asemenea serii de imperative practice ce vizează gestionarea și controlul treburilor curente ale unei mănăstiri: de la muncile agricole la păstrarea și pregătirea alimentelor, diferite tipuri de construcții și anexe etc... în acest caz „cum se leagă cârligul în întregul an și după fiecare lună a anului”.
Item...
avem o descriere succintă a modului de legare a 21 de cârlige cu pene, ce urmează să fie folosite din mai până în noiembrie: culoarea penei legată „deasupra”, combinația de culori ale mătăsii „dedesubt”, foarte rar pasărea de la care provine pana, în câteva cazuri sunt prezente mici detalii ale formei – precum piept auriu (guldein prùstl), vârf (wipfel) sau cotor/par (stingel), întâlnite și în codexul de la Tegernsee – fără ca acestea să fie explicate. 3-4 tipuri de cârlige sunt legate pe un șnur și pescuite astfel, singura recomandare fiind folosirea unor cârlige sau pene mai mari atunci când apa este tulbure sau crescută. Manuscrisul lui Haslinger, în partea consacrată pescuitului cu muște artificiale, nu face nici o referire la insecte – la fel de bine cele 21 de cârlige cu pene pot fi considerate modele de attractori – și nici la peștii ce poti fi prinși folosind această metodă.
Pe de o parte, textele despre pescuit din Breviarul lui Leonard Haslinger pot fi privite doar ca un inventar cu valoare exclusiv pragmatică. Pe de altă parte, luând în calcul faptul că provine dintr-o familie din orașul Gmunden, așezat lângă locul din care râul Traun iese din lacul alpin Traunsee, iar activitatea și-a desfășurat-o în zona dintre Alpi și Dunăre, între Passau și Viena, e greu de crezut că metodele de pescuit din acea vreme îi erau străine, însemnările dobândind astfel semnificația unor note personale.
Dincolo de valoarea istorică și de cea de proximitate, legarea imitațiilor după indicațiile din codex implică o serie largă de presupoziții, pornind de la forma cârligelor la materiale și așezarea acestora. Cum arătau muștele de acum cinci secole și jumătate sau cât de eficiente sunt astăzi reproducerile lor, sunt exerciții personale, ce fac parte însă din pescuitul la muscă.
Note:
* În afară de fire de mătase, am folosit fir metalic, auriu sau argintiu, în funcție de text, unde se face clar diferența între galben și auriu (geliben – guldein)
* La prima muscă din luna august wipfel – literal fiind vârful copacilor/plantelor care se îndoaie în vânt – împreună cu specificația că este format din pene – folosirea pluralului – a fost interpretat ca un guler întors.
* La musca a patra din luna august stingel – literal par, cotor, codiță a frunzelor sau florilor – a fost interpretat ca fibre din pană așezate vertical pe tija cârligului, model asemănător cu parașutele de azi.
* Expresia „piept auriu” (guldein prùstl) a fost interpretată ca indicație de a lega un fir metalic auriu în zona toracelui, analogia cu zone ale corpului omenesc fiind prezentă și în manuscrisele spaniole din secolul al XVI-lea.
* Traducerea pentru pana folosită la prima muscă din octombrie „mawsfalibs gefider” este pană de șorecar (Buteo buteo).
Traducerea în limba română a fragmentului referitor la legarea muștelor din Breviarul lui Hasslinger
Notă despre cum se leagă cârligul în întregul an și după fiecare lună a anului
Astfel, în primul mai [luna mai] ia o pană închisă și negru maro deschis sub astfel încât să dea o strălucire bună dedesubt.
De asemenea, și ce ai avea ca pană neagră pe care o așezi deasupra și mătase aurie și neagră dedesubt și un cârlig roșu cu pană roșie și auriu și roșu dedesubt. Așadar, ai destul pentru primul mai [iar dacă] apa este tulbure sau umflată, atunci fă cârligul sau pana mult mai mare.
Astfel, pentru celălalt mai [luna iunie] ia o pană maro deschis și negru și roșu dedesubt și ia o pană albă și auriu și negru dedesubt și ia o pană maro-roșiatic și alb și roșu dedesubt și cu un cârlig negru legat cu ea și, de asemenea, cu un cârlig roșu întotdeauna pe șnur, așa cum am scris înainte și bine legate și mari și corect după apă, așa cum am scris înainte.
Astfel, în primul august [luna august] trebuie să legi un vârf (wipfel) roșu din pene roșii cu roșu și maro și un piept auriu dedesubt, după aceea trebuie să legi o pană gri închis și legi mătase argintie și roșie dedesubt și iei o pană albă de potârniche de stâncă [Alectoris graeca] și legi mătase albă și roșie dedesubt, iei o pană roșie cu cotor (stingel) și legi roșu și galben dedesubt și întotdeauna cu un cârlig negru și unul roșu pe șnur și corect alese după apă.
Astfel, în celălalt august [luna septembrie] ia o pană cenușie și leagă dedesubt gri și albastru deschis și ia o pană galbenă și leagă roșu și galben dedesubt cu un mic piept auriu și ia o pană de capîntortură [Jynx torquilla] și leagă gri și alb dedesubt și ia [o pană] albă de ciocănitoare [Dendrocopos major] pe care o are sub [pe piept] și taie și amestecă cu altă pană gri deschis și roșu și alb dedesubt și leagă două cârlige ca înainte și potrivește-le după apă.
Astfel, în prima toamnă [luna octombrie] ia o pană de șorecar (mawsfalibs) cu alb și cu roșu și un piept auriu dedesubt și ia o pană gri de la un stârc și pune auriu și gri dedesubt și ia [o pană] de culoarea sticlei închisă și leagă roșu și alb dedesubt și un cârlig galben așa cum am scris înainte și muncește astfel din greu, cu cât mai mică este apa, așa tu trebuie să legi mai mic, și negru și roșu ca înainte.
Astfel, în cealaltă toamnă [luna noiembrie] trebuie să legi chiar mic și trebuie să așezi o pană gri deschis și albastru deschis și alb dedesubt și ia pene de la o ciocănitoare verde [Picus viridis] și leagă verde și galben dedesubt și ia o pană de culoare cenușiu deschis și leagă auriu și alb dedesubt, ceea ce iei ca pene deschise sunt toate bune și ia roșu și alb ca înainte, așa ai întregul meșteșug al legatului și de la care să pornești în fiecare lună și toate cârligele pe care trebuie să le faci în culorile așa cum sunt ele legate.
