William Clouston Stewart - cel care a revoluționat arta pescuitului la muscă

Dincolo de cercul său de prieteni, el era cunoscut ca un pescar cu o îndemânare aproape miraculoasă și ca autor al unei cărți despre care se poate spune că a revoluționat arta pescuitului păstrăvului. Îndemânarea sa ca pescar nu a fost depășită de nici unul dintre contemporanii sau predecesorii săi - părea că avea un instinct special, dublat de geniu.

Pe 27 ianuarie 1872, ziarul The Field publica un mic anunț cu titlul: „Moartea dlui W. C. Stewart, autorul lucrării 'The Practical Angler'”... Este deosebit de dureros pentru noi să anunțăm, la fel cum le va fi multora să afle, că deosebitul și îndrăgitul om a plecat dintre noi. Dl Stewart (care a murit în al patrulea său deceniu), deși nu avea o constituție slabă, nu s-a recuperat total, niciodată, după un episod febril, petrecut în urmă cu 20 de ani; după producerea acestuia, el a devenit vulnerabil la diferite afecțiuni (...) William Stewart a fost una dintre cele mai oneste, tandre și îndrăgite creaturi ale lui Dumnezeu. Dincolo de cercul său de prieteni, el era cunoscut ca un pescar cu o îndemânare aproape miraculoasă și ca autor al unei cărți despre care se poate spune că a revoluționat arta pescuitului păstrăvului. Îndemânarea sa ca pescar nu a fost depășită de nici unul dintre contemporanii sau predecesorii săi - părea că avea un instinct special, dublat de geniu.
stewart, pescuit la muscă udă, spiders
W.C. Stewart, în picioare, alături de un coleg de pescuit. Barba sa bogată îl făcea să arate mult mai în vârstă. În partea stângă se observă o lansetă mult mai lungă decât cele recomandate în cartea sa.
William Clouston Stewart, cunoscut de către apropiați ca Long 'Un, a fost comerciant de ceai, iar, din 1863, secretarul Clubului de Pescuit din Edinburgh. S-a născut pe 3 iunie 1832, fiind cel de al treilea din cei patru copii ai lui William Stewart. În ciuda îmbolnăvirii care i-a afectat sănătatea la 20 de ani, nimic nu a putut să-i stăvilească entuziasmul pentru pescuit. A fost considerat cel mai eficient și de succes pescar din zona sa. Colegii îl descriau ca răbdător, perseverent, pragmatic, fără să fie influențat de superstiții sau preconcepții. Putea fi văzut pescuind, fără să fie preocupat de înălțimea sa, intrând în apa râului Clyde într-un mod care ar fi înspăimântat orice pește pe 20 de metri, dar prinzând câte un păstrăv la aproape fiecare lansare.

Este una dintre cele mai importante figuri ale istoriei pescuitului la muscă. A modificat, practic, durata sezonului de pescuit la păstrăv. Cartea sa „The Practical Angler; or The Art of Trout-Fishing More Particularly Applied to Clear Water” tratează pescuitului în condițiile unei ape limpezi și scăzute - perioadă în care, înainte de apariția cărții, era aproape imposibil să prinzi vreun pește. Cei mai mulți dintre pescarii apelor de munte nu știau că pot prinde păstrăvi în apă limpede și pe vreme însorită, aceasta echivalând cu faptul că lunile de vară însemnau, practic, sezon închis. Stewart este amintit cu reverență de către mulți pescari, pentru că a reușit, prin cartea sa, să transforme lunile de vară în luni ale unor partide de neuitat.

Premisa de la care a pornit cartea sa a fost că pescarii care obțin rezultate slabe în condițiile unei ape limpezi practică „o metodă eronată de pescuit, pentru înlăturarea căreia lucrările despre pescuit deja publicate au făcut puțin pentru a o înlătura... (metodă) care nu este adaptată la apele scăzute și limpezi din zilele noastre.” Cartea propune o nouă metodă de pescuit, care poate fi la fel de productivă atât în zilele cu apă colorată cât și în zilele când apa este limpede. „Aproape că nu este necesar să specificăm că este mai greu de înșelat păstrăvul în apă limpede decât în apă colorată, iar metoda care are succes în primul caz, are succes și în al doilea caz.

Stewart a practicat cu asiduitate pescuitul de la vârsta de 10 ani și a realizat că are de dus o bătălie grea pentru a reuși să-i convertească pe pescari de la ortodoxia pescuitului în aval. Principala rațiune pentru pescuitul în aval era că râul curge în acel sens, ducând, totodată, în josul râului și hrana pentru pești. Stewart a argumentat că este evident că râul duce hrana în aval, dar, în cazul acestei metode de pescuit, râul mai aduce și o umbră în formă de pescar, cu o lansetă și fir; pe de altă parte, în condițiile în care râul duce hrana în aval, nu există nici o contradicție dacă imitația este plasată în amonte.

Caracteristicile lansetelor din acea vreme nu favorizau practicarea stilului în amonte. Acestea erau mult prea flexibile, fapt cauzat atât de numărul mare de segmente, cât și de faptul că se încerca reducerea greutății prin folosirea unor esențe de lemn ușoare, dar mult prea elastice. Pe de altă parte, greutatea lor era considerabilă. Se foloseau lansete de peste 14 ft, adesea pentru două mâini, iar acestea cântăreau mult peste jumătate de kilogram.

Stewart considera că cea mai importantă caracteristică a unei lansete era rigiditatea, dar puțini producători realizau asemenea modele. El recomanda pentru stilul de pescuit în amonte o lansetă de 10 ft, mai scurtă decât lungimea comună din acea vreme, care cântărea aproape 400 de grame. Reducerea lungimii determină o acțiune mai fermă și o scădere a greutății, iar o lansetă mai ușoară pemite efectuarea de aruncări dese, necesare stilului de pescuit în amonte.

Pentru aruncarea în amonte, rigiditatea lansetei este esențială, iar acest fapt este ilustrat și de modul în care Stewart descrie plasarea muștelor pe apă. Șnurul este lansat cu fermitate, iar apoi oprim brusc mișcarea lansetei. Muștele trebuie să atingă primele apa, să se alinieze pe apă, acest moment fiind considerat de către Stewart ca fiind cel mai propice pentru prinderea păstrăvului.

stewart, comparație limerick ac clasic
Stewart face referiri precise la caracteristicile gutei și ale acelor. El recomandă o gută subțire, transparentă și cu secțiunea rotundă (guta care nu are o secțiune rotundă strălucește în lumina soarelui, ceea ce face ca peștele să refuze musca). Este recomandat un diametru cât mai mic pentru gută, după principiul „cu cât este mai subțire, cu atât este mai bună”, ceea ce o face mai greu observabilă, iar mișcarea micilor muște în curent devine mult mai naturală. Cârligele preferate și recomandate de Stewart sunt cele cu o curbură rotundă (No. 1.), clasică, unghiul de înțepare al acestora fiind mult mai potrivit decât cel al cârligelor de tip Limerick (No. 2.), care au un unghi mult prea deschis.

Stewart a promovat o strategie simplă pentru pescarii deschiși inovației din zilele sale. „Cu o lansetă ușoară, de o singură mână, și câteva muște, pescarul poate călători din loc în loc și poate prinde păstrăv oriunde se găsește acesta”. Trebuie să ne amintim că titlul cărții este „Pescarul Practic”, iar subtitlul este „Arta pescuitului păstrăvului aplicată pentru apa limpede”. Astfel, scopul este enunțat chiar din titlu, și anume prezentarea unei metode de a prinde pește în condițiile unei ape limpezi. Pescarii se pot aștepta să prindă păstrăv în momentul în care apa este colorată, deoarece ei și uneltele lor sunt mai greu de văzut, dar în condițiile unei ape limpezi și scăzute peștii sunt alertați și se ascund. În acea perioadă, sezonul de pescuit se reducea la doar la câteva zile sau la maximum câteva săptămâni.

În opinia lui Stewart, eșecul pescarilor în condițiile unei ape limpezi este cauzat de faptul că aceștia folosesc o metodă neadaptată și ignoră comportamentul și instinctele păstrăvului. Stewart arată că păstrăvul se hrănește atât când apa este colorată, cât și atunci când este limpede. În condițiile unei ape limpezi și al unui râu mare, este posibil să prindem câțiva pești, datorită faptului că lansăm departe, iar pescarul este mai greu de observat. În condițiile unei ape mici și limpezi, nu avem însă nici o șansă, deoarece suntem observați ușor, iar caracterul artificial al muștei este detectat imediat.

Stewart crede că marea eroare este practicarea metodei pescuitului în aval, când, în mod logic, ar trebui să se practice pescuitul în amonte. 99% dintre pescari practică pescuitul în aval, iar dintre cei 1% care lansează în amonte, puțini dau justificări corecte pentru metoda practicată. Stewart va demonstra eficacitatea metodei propuse de el, atât în practică, cât și prin argumentele expuse în cartea sa.

Primul și cel mai mare avantaj al pescuitului în amonte este acela că pescarul care abordează râul cu atenție nu este observat de către pește. Peștii stau cu fața în susul râului, iar apropierea pescarului din aval și lansările în amonte nu sunt observabile foarte ușor de către păstrăvi.

Al doilea avantaj al pescuitului în amonte este că probabilitatea de a înțepa un pește care a luat musca este mult mai mare decât în cazul înțepării când pescuim în aval, unde riscăm să tragem cârligul afară din gura peștelui.

Alt atuu al acestei metode este că lansările și poziția șnurului afectează mult mai puțin luciul de apă decât în cazul pescuitului în aval.

Ultimul avantaj al pescuitului în amonte este oferit de faptul că dinamica muștelor în curentul de apă este mult mai apropiată de mișcarea naturală a insectelor. „Indiferent pentru ce asemănare un păstrăv ia musca, nimic nu-l îndepărtează mai repede decât o mișcare nenaturală a acesteia”. Este de presupus că păstrăvul vede musca artificială ca pe o insectă moartă adusă de curent sau ca pe una care a fost prinsă de curent și nu mai poate rezista la suprafață. O ușoară mișcare a aripilor sau a picioarelor este singura încercare pe care o poate face o insectă în acest caz.

A trage o muscă împotriva curentului sau a-i imprima o mișcare din încheietura mâinii este la fel de artificial și îndepărtează peștele. Nici o insectă nu înoată prin apă, împotriva curentului, cu agilitatea unei vidre. Unii pescari experimentați, care practică pescuitul în aval, sunt conștienți că acest comportament al muștei este nenatural și de aceea lansează des, lasă musca să evolueze maximum 1,5 metri, poziționând șnurul liber, pentru a nu influența mișcarea acesteia.

Stewart subliniază faptul că pentru a fi un pescar de succes simpla plasare a muștelor în amonte nu este suficientă. „Arta pescuitului la muscă, sau a pescuitul în orice fel, poate fi circumscrisă în a știi cu ce să pescuiești, cum, când și unde se află peștele”.

Un aspect interesant este insistența lui Stewart ca la orice lansare, muștele să fie primele care ating apa, și nu șnurul. „Dacă pescuim într-un curent puternic, iar mijlocul liniei este primul care atinge apa, înainte de a putea să ridicăm linia și să ne pregătim pentru o mușcătură, muștele vor fi aproape de picioarele noastre”. Momentul în care muștele ating suprafața apei este cel mai important, iar dacă nu este corect executat, șansele de a prinde vreun pește sunt minime. Pentru ca muștele să se așeze primele pe apă, este necesar ca lansarea să fie făcută cu fermitate, iar oprirea lansetei trebuie efectuată într-o poziție destul de înaltă. Niciodată lanseta nu trebuie să facă cu apa un unghi mai mic de 40-45°. Puțin înainte de momentul în care muștele sunt pe punctul de a se alinia pe apă, se ridică ușor vârful lansetei, permițând ca acestea să cadă mult mai ușor pe apă. Șnurul, care nu trebuie să fie mai mare de două lungimi de lansetă, trebuie ținut cât mai puțin pe apă, pentru a nu influența mișcarea micilor muște. Înțeparea se face din încheietura mâinii, ferm și scurt, deoarece șnurul este ținut tot timpul sub control pentru un contact bun, iar lungimea acestuia pe apă este cât mai mică.

Este recomandată abordarea apei de la cea cu adâncime mai mică, la cea cu adâncime mai mare. Este posibil ca în zona mai adâncă să se găsească pești mai mari și este bine să începem aruncarea muștelor dinspre zona de apă mai puțin adâncă spre zona mai adâncă, folosind un șnur mai lung.

Stewart pescuia cu muștele sale la câțiva centimetri sub suprafața apei, știind că acestea sunt la fel de atractive pentru pești ca cele ținute pe suprafața apei. În timp ce micile muște sunt purtate de curent în aval, se ridică vârful lansetei pentru a avea un contact bun și pentru a ține cât mai puțin din șnur pe apă, ceea ce duce la o evoluție liberă a acestora, fără ca mișcarea lor să fie influențată. După ce muștele evoluează în apă 1m - 1,5m, acestea sunt aruncate din nou, cu jumătate de metru mai sus. „Acolo unde apa este mai adâncă sau curentul mai puternic putem să mai încercăm o dată, pentru a fi siguri că peștele a avut posibilitatea de a vedea muștele”. Constatăm că această metodă este similară cu cea din zilele noastre, când pescuim cu nimfe plasate în amonte și un fir scurt.

Stewart recomandă, de asemenea, să aruncăm muștele în amonte și puțin lateral de locul în care considerăm că se găsește păstrăvul, iar curentul va aduce micile muște deasupra zonei vizate de noi. Acest lucru face ca linia să nu cadă deasupra peștelui, iar cele trei muște acoperă o zonă mai mare decât în cazul în care ar evolua în șir. Se dorește plasarea muștelor cu 50 cm în amonte de locul în care credem că se găsește peștele.

Principalele caracteristici ale muștelor depind de culoarea și mărimea apei. Este esențial să folosim o muscă destul de mare pentru a fi siguri că peștii o pot vedea, dar nu atât de mare încât să devină evident că este ceva artificial. În condițiile unui râu mare și a unei ape colorate, muștele pot fi cu un număr sau două mai mari decât în condițiile unei ape limpezi. Cu cât apa este mai limpede și ziua mai însorită, cu atât muștele trebuie să fie mai mici.

Stewart are o abordare empirică a modului de alegere a muștelor care urmează să fie legate pe lider. Când începem ziua, indiferent de sezon, punem un spider negru în vârf, la mijloc o muscă cu aripi de sitar, corp galben și guler roșu sau o muscă cu aripi din presura sură (Miliaria calandra) și corp din păr de iepure și un spider cenușiu pentru ultima muscă. În funcție de preferințele pe care le arată păstrăvii în acea zi, putem să punem mai multe muște de același fel pe lider.

stewart, pescuit la musca, udă, spiders
Modul de legare a muștelor de leader este descris astfel: prima, cea din vârf, este legată direct pe fir, a doua este pusă pe un dropper (săltătoare) de 10 cm, a treia pe un dropper de 15 cm șamd. Distanța dintre punctele de legare este cuprinsă între 50 cm și 70 cm, în funcție de mărimea apei în care urmează să se pescuiască. Stewart consideră că 3 muște sunt suficiente pentru majoritatea situațiilor, dar numărul lor poate crește în cazul unui râu mare.

O bună parte din reputația lui Stewart se datorează folosirii muștelor de tip spider. „În zilele însorite, păstrăvul poate fi observat în apa mică, care, la prima vedere, abia pare că îi acoperă. În asemenea împrejurări, ei vor lua adesea un spider, dacă pescarul stă neobservat și aruncă ușor muștele deasupra lor”.

Stewart consideră că, din cele două clase de muște artificiale descrise de el, numai cele cu aripi merită numele de muște. Celelalte sunt denumite păianjeni (en. spider).

model musca tip spider, păianjen
El consideră că aceste muște nu seamănă cu nici una dintre insecte, poate doar cu păianjenii, ceea ce este implauzibil. Aceste imitații sunt considerate mult mai eficiente decât muștele cu aripi, fiind foarte puține cazuri în care ultimele sunt mai atractive.

Stewart pune succesul păianjenilor pe seama faptului că acul este mai bine mascat, iar prin folosirea la legare a penelor flexibile, curenții de apă mișcă fibrele gulerului, ceea ce le dă aparența de viață. Singurul dezavantaj este că fibrele păianjenilor sunt foarte fine și sunt distruse ușor de dinții păstrăvului, astfel încât după 10-15 capturi trebuie schimbată musca.

Metoda propusă de Stewart și cele trei muște de tip spider au depășit de mult granițele Scoției. El ne-a mai lăsat o carte aproape completă despre pescuitul somonului și a contribuit cu un capitol la antologia Fishing Gossip (1866) publicată de Cholmondeley-Pennell. Cartea a fost scrisă când autorul avea în jur de 20 de ani... probabil că, dacă ar fi trăit, ar fi adăugat și alte observații. În decursul deceniilor un număr mic dar dedicat de pescari au continuat și extins metoda lui Stewart. Adaptarea metodei pescuitului în amonte pentru nimfe, influența asupra lui Skues, apariția surorilor americane soft-hackle și flymphs sunt doar câteva din influențele cărții lui Stewart. De asemenea, trebuie amintită perseverența din ultimii 50 de ani a lui Sylvester Nemes cel care a reînviat tradiția pescuitului în amonte și a micilor muște de tip spider, cu pasiunea și dăruirea arătate de Stewart acum 150 de ani.