Hippouros - Prima muscă


Prima referire la pescuitul la muscă și prima descriere a unei muște apare în jurul anului 200 în cartea lui Claudius Aeilanus - „
Despre natura animalelor”. Claudius Aelianus (170-230) a fost scriitor și profesor de retorică, istoric și fin cunoscător al limbii grecești. Cele două mari lucrări ale sale - De Natura Animalium și Varia Historia - reprezintă atât o importantă sursă bibliografică cât și o imagine de ansamblu a vieții, credințelor și obiceiurilor din Imperiul Roman.

De Natura Animalium - Despre natura animalelor - este o serie de XVII capitole ce cuprind scurte relatări de istorie naturală și întâmplări diverse, făcându-se adesea alegorii cu valoare morală. Pentru pescuitul la muscă primul fragment din capitolul XV reprezintă certificatul său de naștere - prima referire scrisă la pescuitul la muscă și prima descriere a unei muște artificiale...

De natura animalium claudius aelianus
Am auzit și pot să spun despre un mod de a prinde pește în Macedonia. Între Beroea și Thessalonica curge un râu numit Astraeus. Sunt în acesta pești cu puncte colorate, dar cum îi numesc localnicii este mai bine să-i întrebăm pe macedoneni. Acești pești se hrănesc cu muștele din zonă care stau deasupra râului și care sunt destul de diferite față de muștele din alte părți; ele nu se aseamănă cu viespile, nici nu ar putea cineva să descrie precis această creatură ca fiind comparabilă ca formă cu cele care se numesc Anthêdones (bondari), și nici chiar cu albinele, deși au trăsături comune cu fiecare dintre cele de mai sus. Astfel, ele au îndrăzneala unei muște; poți să spui că sunt de mărimea unui bondar, dar culoarea lor o imită pe cea a viespilor și zumzăie ca o albină. Localnicii le numesc Hippurus. Aceste muște se așează pe râu și caută hrana care le place; ele nu trec neobservate de peștii care înoată dedesubt. Astfel, când un pește vede un Hippurus pe suprafața apei, el se ridică fără zgomot, ca să nu tulbure luciul apei și pentru a nu-și speria prada. Atunci când este lângă ea, în umbra ei, acesta deschide gura și înghite insecta, la fel cum lupul înfașcă oaia din turmă sau cum vulturul ia gâsca din curte. După aceasta el plonjează în spatele undei de apă ridicată. Deși pescarii știu aceste lucruri, ei nu folosesc insectele ca momeală pentru pești, deoarece, dacă mâna omului le atinge, acestea își pierd prospețimea; aripile lor se veștejesc, iar peștii refuză să le mănânce și de aceea nu se vor apropia de ele, datorită unui misterios instinct care îi face să nu fie atrași de insectele care au fost prinse. Și astfel, cu priceperea pescarilor, oamenii înșală peștele prin următoarea născocire abilă. Ei înfășoară cârligul în lână roșu-aprins, iar de aceasta prind două pene care cresc sub bărbia cocoșului și sunt de culoarea cerii. Undița este de 2 metri, iar la fel este și linia. Astfel ei pun această ispită, iar peștii atrași și excitați de culoare, ies în calea ei, fascinați de imaginea unui minunat ospăț, deschid larg gura, dar se agață în cârlig și tot ce obțin este un festin amar, deoarece sunt prinși.

Acesta este prima referire la pescuitul la muscă și datează de aproape 2.000 de ani. Bineînțeles că de atunci apar și primele discuții: despre ce insectă este vorba, unde era râul, dacă musca avea coloritul unei viespi (respectiv galben cu inele negre) atunci de ce se folosește lână de culoare roșu-aprins în legarea muștei, ce culoare aveau penele pentru că ceara din acea vreme era maro... ș.a.m.d.

O primă remarcă este că Claudius Aeilanus a fost un om al bibliotecii. El și-a trăit cea mai mare parte a vieții în Roma, a scris „
Despre natura animalelor” folosind referințele altor autori ce au trăit înaintea sa (datorită acestor referințe cărțile sale o valoare bibliografică deosebită) și a făcut foarte puține observații directe asupra animalelor și comportamentelor lor. Cartea scrisă nu are ca prim obiectiv cercetarea științifică, iar prin alăturarea materialelor și citatelor diverșilor autori apar anumite contradicții sau inadvertențe. Cert este că și musca lui Aeilanus - cred că este insecta care a suscitat cel mai mare interes - suferă de anumite contradicții.

Fiind pescari la muscă observăm cu ușurință următoarele caracteristici ale insectei numită Hippouros:
  • plutește în aer și se așează pe suprafața apei (îndeajuns de mult timp ca peștii să o înghită) și se hrănește (poate să existe o confuzie cu momentul ieșirii din stadiul de nimfă când insecta stă de asemenea un timp pe suprafața apei)
  • are mărimea unui bondar
  • coloritul este galben cu negru, dar diferă ca formă de o viespe
  • când zboră, zumzăie ca o albină

O primă problemă este că musca Hippouros descrisă de către Aeilanus este galbenă cu negru, iar iminația, „născocirea abilă”, este roșie cu un hackle de culoarea cerii - aici este din nou o discuție pentru ca ceara poate fi rafinată și atunci avem o culoare alb-gălbui sau nerafinată și atunci avem culoarea maro. Conform caracteristicilor de mai sus avem următoarele posibilități, discutate multă vreme în literatura de specialitate:

  • Este o insectă cu o culoare galben-negru în momentul eclozării, dar se transformă într-o insectă roșie, stă „agățată” în aer și se așează pe suprafața apei - caracterizare ce ne duce cu ușor către familia Ephemeridae, iar musca descrisă poate să se asemene destul de bine cu un red spinner contemporan
    Ephemeres

  • Este o specie de libelulă pentru că se hrănește pe suprafața apei (subînțeles cu alte musculițe, nimfe etc), culoarea roșie fiind, de asemenea, posibilă, iar la unele specii comune din Europa femelele sunt galben cu negru, iar masculii au culoarea roșie, după ce inițial sunt de culoare galbenă. Cu toate acestea ipoteza este greu de susținut, deoarece libelulela era cunoscută, ușor identificabilă și intrată în cultura populară încă de la începuturile istoriei, deci nu era nevoie de denumirea Hippouros și de descrierea ei.
    Dragonfly libelula

Dr. Andrew Herd pe site-ul său dedicat istoriei pescuitului la muscă „A Fly Fishing History” prezintă următoarele variante bine documentate de Fred Buller:

  • Therioplectes tricolor o specie din familia diptera asemănătoare cu bondarul, păstrând totodată zumzăitul și cu aproximație culoarea unei viespi, iar musca legată respectă specificațiile lui Aeilanus - corp din lână roșie cu două pene albe prinse lateral - dar apare problema lipsei caracterului de imitație a insectei
    Therioplectes

  • Episyrphus balteatus este cea de a doua insectă propusă de Fred Buller. Aceasta face parte tot din familia diptera și respectă întocmai culoarea galben și negru a insectei descrisă de Aeilanus. Ea însă nu reprezintă o sursă de hrană semnificativă pentru păstrăvi. Musca legată prezintă patru spire de lână galbenă peste corpul din lână roșie, iar a doua variantă are înfășurată o pană albă deasupra corpului roșu - aceeași problemă a diferenței dintre insectă și musca legată
    Episyrphus

hippouros varianta prima musca
Tot pe site-ul lui Andrew Herd, sunt prezentate și două modele legate de Goran Grubic. Ele sunt realizate plecând de la constatarea că ceara de albine din acea vreme era, în mod comun, nerafinată, fiind de culoare maro, iar penele folosite trebuie să aibe aceeași culoare. Astfel cei doi noi candidați pentru Hippouros sunt construiți conform specificațiilor lui Aeilanus și nu se face referire la insectele ce au stat ca model.




***



În încheierea prezentării aș dori să fac câteva observații. Prima este presupoziția conform căreia musca trebuie să imite insecta prezentă pe apă... Este o presupoziție veche de sute de ani, pe care o facem și noi în fiecare dimineață la marginea apei, când ne uităm cu atenție ca să vedem ce insecte sunt active, pentru a folosi cele mai apropiate replici ale lor. Presupoziția imitației dă naștere unei școli de legare a muștelor,
a școlii realiste, dacă putem să o numim așa, care, datorită și noilor materiale apărute pe piață, realizează modele cu greu diferențiabile de insectele naturale.

Pe de altă parte folosim, la fel de des, muște care nu au nici un corespondent în realitate... North Country Spiders, Bare-Hook Nymph creată de Oliver Kite, modelele din clasa attractor ș.a.m.d. Ele aparțin
școlii simboliste (numită în opoziție cu prima), prin care musca prezentată este, mai degrabă, un instrument sau o convenție utilă, ce nu încearcă să imite o insectă particulară, ci o clasă de insecte sau de comportamente ale insectelor. Astfel putem să considerăm fragmentul lui Aelianus din cele două perspective:

  • Din perspectiva presupoziției imitației discuția este deschisă de 2.000 de ani; Insecta numită Hippouros nu a fost identificată, descrierea este vagă, iar comportamentrul ei ridică semne de întrebare; chiar dacă insecta era identificată și cunoscută, este greu de pus în concordanță trăsăturile ei cu cele ale muștei legate de pescarii macedoneni.

  • Din perspectiva presupoziției simboliste sau instrumentaliste, textul are foarte puține contradicții; Aelianus ne descrie o insectă pe care păstrăvii o consideră un „minunat ospăț”, iar pescarii folosesc un attractor - ca să folosim terminologia de azi - ce nu imită insecta descrisă, dar se dovedește utilă pentru prinderea peștilor ce sunt „atrași și excitați de culoare”. Bineînțeles că peștii nu se hrăneau exclusiv cu musca Hippouros, iar „născocirea abilă” a pescarilor macedoneni era de succes și este posibil să fi imitat alte genuri de insecte. Noi identificăm anumite incoerențe între insectă și musca legată pentru că citim instinctiv textul din perspectiva cărților moderne de pescuit. Textul antic este prima atestare scrisă a pescuitului la muscă, acesta putând exista cu mii de ani înainte de descrierea sa în cartea lui Aelianus. Textul nu descrie prima muscă și prima partidă de pescuit la muscă. Este o forțare a textului respectiv să ne imaginăm că pescarii nu mai aveau și alte muște, de alte forme și de alte culori. Poate chiar faptul că musca legată nu imita insecta ce trăia în zona râului a prezentat un interes și mai mare, ceea ce a dus la descrierea sa în „Despre natura animalelor”.

Bineînțeles că, indiferent de perspectiva din care citim textul, nu putem să nu ne imaginăm noi ipoteze. Dacă recitim textul observăm că Hippouros are „
îndrăzneala unei muște”, iar aripile lor sunt foarte fragile... sunt „destul de diferite de insectele din alte locuri”... Una dintre singurele efemeride ce posedă un zbor special este „musca de Rin” (Rheinmücke), aripile lor sunt lipsite de nervurile transversale, având un aspect fragil, specie cu areal restrâns în Europa continentală, iar, în prezent, datorită poluării și construcțiilor hidroenergetice zona ei se restânge cu rapiditate.

Musca de Rin sau Oligoneuriella rhenana este o efemeridă care prezintă numeroase particularități. Tinerele larve nu eclozează decât după 7-10 luni de la depunerea ouălelor, cel mai devreme la începutul lunii aprilie. Larvele se dezvoltă atunci foarte rapid și pot atinge în stadiul de nimfă o lungime a corpului de 18mm. Biotopul larvei acoperă zona lipanului și zona mrenei. În aceste cursuri de apă ele trăiesc exclusiv în zonele de curenți rapizi. Larvele se agață de pietre și sunt ideal adaptate condițiilor de viață în curenții puternici. Culoarea corpului este verde-masliniu, devenind maro închis în ultimele stadii larvare. Emergența începe la apus sau chiar puțin înainte de apus. Zborul nupțial, la rândul său, se desfășoară într-un mod diferit de cel observat la majoritatea efemeridelor. În locul jocului pendular caracteristic, acestea au un zbor orizontal cu opriri bruște și viraje neașteptate asemănator zborului libelulelor. Acest zbor special, în zig-zag, se desfășoară, cel mai adesea, aproape de suprafața apei, și are drept scop evident explorarea unei mari suprafețe, în căutarea femelelor care eclozează un pic mai târziu. Cu o lungime a corpului cuprinsă între 15-19mm, Oligoneuriella rhenana este una dintre cele mai mari efemeride, dar cu una dintre cele mai mici durate de viață. Aripile sale sunt gri-fumuriu și prezintă cinci nervuri longitudinale accentuate, în timp ce nervurile transversale lipsesc aproape cu desăvârșire. La femele culoarea portocalie a ouălelor lucitoare transpare prin tegumentul abdominal. La mascul abdomenul este translucid, cu inele verde-măsliniu care corespund diferitelor segmente.

Mascul și femelă de Oligoneuriella rhenana, stadiu spent; Muștele - nimfă, emerger și spent - sunt legate pe cârlige nr. 10

Oligoneuriidae