Cupa 3 Lacuri - spinning & muscă

cupa_3_lacuri
Cea de-a XI-a ediție a Cupei 3 Lacuri a prilejuit reîntâlnirea spinningului și a muscăritului în cadrul aceleiași competiții. 29 de pescari - 18 practicanți ai spinningului și 11 practicanți ai pescuitului la muscă - au concurat în trei manșe tematice a câte patru ore și jumătate pe Lacul Beliș-Fântânele, încercând să promoveze cât mai bine stilul pentru care au optat. În acest an, Cupa 3 Lacuri a fost organizată de Aqua Fishing Club și Aqua Transilvae, bucurându-se de sponsorizarea și parteneriatul Lauris, Cozma Lures, Trout Line, Loco Lures, Riverland, New Idea și RNP. Dl Dan Vasilescu, organizator și participant la spinning, și dl Mihai Vasilescu, concurent la muscă, ne-au oferit cu amabilitate informații și impresii de la acest eveniment.


Domnule Dan Vasilescu, cum ați descrie pe scurt cea de-a XI-a ediție a Cupei 3 Lacuri?

Dan Vasilescu:
Un titlu bun de articol ar fi Cleni la gheață. Vremea a fost foarte capricioasă, sâmbătă am avut o repriză de vreo 15 minute de grindină și au fost mai multe reprize de ploaie torențială. Duminică vremea a fost mai bună. Cred că, în principal, schimbările bruște de vreme și variația presiunii au dus la un număr mic de capturi. Ca organizator, consider că această ediție a fost un succes, chiar dacă nu au fost atât de multe capturi cum ne-am fi așteptat. Feedback-ul din partea concurenților a fost pozitiv, lumea s-a simțit bine, toată lumea a prins pește și consider că se continuă cu bine tradiția Cupei 3 Lacuri.


Cum s-a văzut din punctul de vedere al organizatorului reuniunea celor două stiluri?

Dan Vasilescu:
Noi avem această experiență din trecut. Cupa 3 Lacuri se desfășura împreună, spinning și muscă. Din punct de vedere al organizării știam la ce să ne așteptăm. Din partea concurenților reuniunea a fost primită foarte bine. A fost o bucurie să pescuim împreună, să facem un clasament comparativ între spinning și muscă, să schimbăm păreri, plus că iubitorii de pescuit și de munte de la ambele stiluri s-au întâlnit și atmosfera a fost foarte plăcută. Din păcate, nu am reușit să avem și cazarea împreună, fiind dispersați prin mai multe locații, însă ne-am întâlnit pe apă.


A fost un concurs cu manșe tematice. Ce specii s-au prins la spinning și cât de bine?

Dan Vasilescu:
Cele două manșe de sâmbătă, cea de dimineață și cea de seară, au fost de clean și păstrăv. Cel mai mare pește a fost un clean de 33 de centimetri, a fost și unul de 32 de centimetri... au fost mai multe capturi de peste 30 de centimetri. S-au prins însă foarte, foarte mulți cleni nepunctabili, sub 20 de centimetri... au fost prinși mai mulți pești nepunctabili decât punctabili. Duminică a fost o manșă dedicată bibanului, însă și sâmbătă s-au prins foarte mulți bibani, parcă mai mulți ca duminică, atunci când lumea s-a echipat special pentru acești pești. S-au prins și cleni dând după bibani la jig, s-a prins și un păstrăv, însă nu a punctat, deoarece era manșă de biban.


Cine a prins cel mai mare pește și cum a arătat podiumul la spinning?

Dan Vasilescu:
Marius Miu din Sibiu, de la IONY Fishing Club, a prins cleanul de 33 de centimetri, iar cele 3 locuri ale podiumului au fost ocupate de reprezentanții Aqua Fishing Club. Pe locul I s-a situat Ștefan Bondrea, care este deja o legendă pe acest lac și e la al doilea concurs câștigat în 2013, după Open-ul Cormoran, locul II a fost ocupat de Florin Dandu, iar pe locul III s-a clasat Octavian Coroiu.


Care au fost tehnicile câștigătoare de la spinning?

Dan Vasilescu:
Tehnicile folosite au fost foarte variate. În principal s-a pescuit la vobler. Chiar câștigătorul primei manșe de ieri, Ovidiu Cherecheș, a pescuit cu voblere Cozma Lures și Loco Lures, firme care au fost și sponsori ai Cupei. În general s-a prins pe culori naturale, dimensiuni variate de voblere, dar undeva între 2 și 4 centimetri, cu prezentări foarte discrete. Apa a fost limpede și peștii au fost foarte sperioși. Trebuia să te apropii cu o discreție maximă, iar recuperarea trebuia să fie lentă. Duminică, bibanii au fost extrem de dispersați. Față de anii trecuți, când bibanii erau grupați și în anumite locuri puteai să prinzi zeci de exemplare, anul acesta au fost izolați; s-au prins 2-3 într-un loc, 2-3 în alt loc. Nu mai țin minte un concurs în care să fi scos ancora de atâtea ori și să ne mutăm în alt loc.


Câteva cuvinte despre sponsori, parteneri și persoanele care au susținut Cupa 3 Lacuri.

Dan Vasilescu:
Prima dată aș aminti Aqua Fishing Club și Aqua Transilvae, care au reușit o bună organizare a Cupei 3 Lacuri. De asemenea, doresc să-i mulțumesc domnului Marius Neamț, fără ajutorul căruia concursul de muscă nu s-ar fi organizat. Sponsorii ne-au ajutat cu premii importante: Trout Line, muscarii cunosc foarte bine firma, a oferit produse pentru locul I atât de la spinning, o afumătoare de pește, cât și de la muscă, o vestă de pescuit. Firma Lauris a domnului Laurențiu Măcăuan a oferit câștigătorilor concursului de muscă truse de muște și flotant, iar celor de la spinning noile voblere Dawn ce reapar pe piață, acum prin firma sa, cât și un băț Shimano. Loco Lures a oferit câștigătorilor de la spinning voblere, iar dl Eugen Cozma, respectiv Cozma Lures, a fost foarte generos, oferind truse de voblere pentru podiumul de la spinning și celui care a prins cel mai mare pește, dar și câte două voblere fiecărui participant de la spinning. Riverland a acordat un voucher cu o reducere de 30% pentru produsele Shimano. New Idea, o firmă de printing din Cluj, ne-a ajutat cu bannere, diplome, cupele și celelalte lucruri ce țin de imagine.


Pe când o nouă reuniune a spinningului și muscăritului?

Dan Vasilescu:
Din punctul nostru de vedere, sigur la anul, tot la Cupa 3 Lacuri. Nu știu dacă vom mai avea ocazia să ne întâlnim pe undeva, la vreun concurs, anul acesta. Este un efort foarte mare și din păcate sunt foarte puține locații care să permită un asemenea tip de concurs comun. Cred că ediția de anul viitor va prilejui o nouă reîntâlnire a iubitorilor și practicanților celor două stiluri.


***


Domnule Mihai Vasilescu, cum a apărut ideea reuniunii celor două stiluri la Cupa 3 Lacuri?

Mihai Vasilescu:
Cupa 3 Lacuri a pornit cu această idee în urmă cu 11 ani. Dacă țin bine minte, prima ediție a fost o combinație cu două manșe de spinning și o manșă de muscă. După aceea s-a organizat concomitent un concurs de muscă și unul de spinning, mai puțin la ultimele trei ediții. În acest an s-a revenit la organizarea celor două concursuri împreună, în cadrul Cupei 3 Lacuri.


Condițiile meteo nu au fost cele mai favorabile, dar cât de bun a fost lacul pentru muscărit?

Mihai Vasilescu:
Într-adevăr, vremea nu a ținut cu noi. Apa a fost însă bună, destul de caldă, limpede. Am avut și luciu de apă liniștit, dar și cu valuri, în funcție de condițiile meteo. Însă faptul că vremea s-a schimbat de la o oră la alta a influențat peștii în sensul că mușcau tot timpul la altceva și trebuia să găsești imitația potrivită la fel de des.


Ce specii s-au prins cel mai bine?

Mihai Vasilescu:
La muscă s-au prins cleni și bibani, păstrăvi nu s-au prins. Cleanul a fost foarte activ comparativ cu manșa de lac a Păstrăvului de Aur care s-a desfășurat tot pe Beliș-Fântânele, în urmă cu trei săptămâni. Însă acum nu s-au prins cleni mari, deoarece aceștia sunt în perioada de depunere și au urcat pe râu. Majoritatea clenilor prinși acum au fost până în 25 de centimetri. Au fost și câțiva de peste 30 de centimetri, dar puțini. Cei mai mulți au fost sub 20 de centimetri, nepunctabili. De exemplu, eu am prins în prima manșă vreo 60 de cleni, dintre care numai 12 au fost de peste 20 de centimetri și au punctat. Putem spune că pescarii au avut ceva activitate pe lac, uneori s-au înregistrat chiar și dubleuri. Bibanul, în schimb, nu a fost la fel de activ ca altădată, s-au prins destul de puține exemplare, și la muscă și la spinning, ceva mai bine la spinning, dar totuși un număr mic. Din ce știu eu, s-a câștigat manșa cu 13 bibani, pe când, altădată, se câștiga cu 40-50 de exemplare. Bibanul a fost mai greu de găsit și de prins.


Care a fost cel mai mare pește prins?

Mihai Vasilescu:
La muscă, eu am fost cel care a prins un clean de 31,6 centimetri.


Cine a ocupat podiumul?

Mihai Vasilescu:
Eu am ocupat și locul I, dl Luca Moga s-a clasat pe locul al II-lea, iar pe locul al III-lea s-a situat dl Vasile Pop.


Evitând o abordare de genul „Bruce Lee vs. Van Damme” v-aș întreba totuși care dintre cele două stiluri s-a adaptat mai bine apei și condițiilor date?

Mihai Vasilescu:
Situația s-a diferențiat în funcție de specii. La clean muscarii cred că au prins mai bine, la biban au prins mai bine cei de la spinning. Cam aceasta este situația de obicei. Cleanul stă foarte aproape de mal, de multe ori la 10-20 de centimetri de mal, așteaptă să cadă în apă vreo insectă de pe uscat, ceea ce este ușor de imitat cu muștele, în timp ce pescarii la spinning au nevoie de un timp mai mare ca năluca să înceapă să lucreze și să fie văzută și urmărită de pește, ceea ce de multe ori se întâmplă prea departe de mal pentru ca aceasta să fie atacată. Pe de altă parte, năluca ajunge mai repede la adâncimi mari, acolo unde stau bibanii, iar la această specie practicanții spinningul prind mult mai bine.


Care au fost tehnicile și imitațiile câștigătoare ale muscarilor?

Mihai Vasilescu:
S-au prins cleni și la uscată, și la udă. Eu am prins în prima manșă cu muște uscate, o imitație de furnică neagră și o imitație de greiere din spumă. În cea de-a doua manșă clenii nu prea mai mâncau la suprafață și atunci am pescuit cu o furnică udă, ce se scufunda 10-15 centimetri, moment în care aveam atacuri pe ea. La biban s-a prins, în general, cu streamere. Șnurul era lansat la distanță și apoi recuperat pe deasupra ierbii sau cu fir scurt, la pipăit pe lângă maluri adânci, unde apa avea 2-3 metri.


Câteva cuvinte despre organizare și sponsori?

Mihai Vasilescu:
De organizare s-a ocupat Aqua Fishing Club, persoana care a muncit cel mai mult fiind Dan Vasilescu. A adunat o serie de sponsorizări care s-au văzut în premii destul de consistente. De asemenea, toți banii din taxa de participare care nu s-au cheltuit au revenit ca premii pentru cei de pe podium. Consider că organizarea a fost bună, iar arbitrajul, de asemenea, fără nicio problemă.


Care ar fi concluziile acestei întâlniri dintre stiluri și pe când o nouă reuniune a spinningului și muscăritului?

Mihai Vasilescu:
O nouă reuniune, probabil, anul viitor la același concurs, pentru că nu știu să se organizeze alte competiții de acest fel în țară. Ceea ce vreau să remarc este faptul că muscarii și cei de la spinning se înțeleg tot timpul foarte bine, sunt interesați de aceleași specii și mulți din cei care practică spinningul pescuiesc la muscă și viceversa. Toți sunt familiarizați cu ambele stiluri și asistăm la fiecare reuniune la discuții interesante. Participanții la un asemenea eveniment sunt interesați de tehnicile și experiențele celorlalți. Astfel de reuniuni sunt binevenite, există o comunicare reală atât între pescari, cât și între cluburi.