Ion Brezoianu, numărul 19… Aceasta era adresa celui mai popular magazin pentru acvariștii din București. Poarta din fier forjat vopsită în cărămiziu, curtea lungă marginită de calcanele celor două clădiri învecinate, scara din lemn, îngustă și destul de abruptă, ce ducea la demisol, ușa de glasvand în care trebuia să te împingi, sunetul clopoțelului de deasupra ușii, mirosul ușor înțepător al siliconului, holul cu acvarii până în tavan, zumzetul zecilor de pompe de aer... sunt imagini din copilăria multor generații.

„Da, vă rog!”... te întâmpina vocea inconfundabilă a domnului Becu și astfel începea vizita în magazinul care, în acele vremuri, era echivalentul unui mic Disneyland local. Desigur, existau și alte magazine de profil, plus popularele tarabe din Piața Obor, însă atmosfera jovială, poveștile și discuțiile din Brezoianu 19 erau unice.

Magazinul se afla lângă Palatul Universul, acolo unde, într-o cameră cu vitrină la stradă, funcționa o mică firmă ce comercializa articole de vânătoare și de pescuit... ceva cuțite și curele de piele, scăunele pliabile cu trei picioare, câteva mulinete și lansete, ceva plute și ace. Desigur, de fiecare dată intram și acolo, mai mult cu speranța că s-a adus ceva nou... ceea ce nu prea era cazul.

Într-una dintre vizitele la domnul Becu, în timp ce discutam vrute și nevrute, se aud pași care coborau scările magazinului… Venea un nou client, destul de hotărât, după cum a deschis ușa și agitația clopoțelului ce părea că se sufocă.

„Da, vă rog!”
„Bună ziua. Aș vrea și eu nailon de 0,35 și niște cârlige de 6 sau 8.”
„Stimate domn... eu sunt crescător de pești, eu nu sunt omorâtor de pești.”

… Pescarul a fost îndrumat către magazinul vecin, iar discuția cu dl. Becu a continuat de unde se întrerupsese.

Dincolo de replica jovială și de toată întâmplarea, cred că atunci a fost pentru prima dată când mi-am pus întrebări despre etica pescuitului: dacă eram un „iubitor” de pești, cum se făcea că celor din baltă sau din râu nu le pria o eventuală întâlnire cu mine? Mi-ar fi plăcut ca prin acvariul meu să apară, din când în când, niște pescari în miniatură? Cam ce zice peștele când îl înțep și îl scot din apă? Cât despre tigaie...

Mi-am amintit de momentul petrecut în Brezoianu 19 recitind cartea lui Paul Schullery „If Fish Could Scream: An Angler's Search for the Future of Fly Fishing”, o excelentă lucrare ce analizează critic diversele poziții față de problemele de mediu, sociale și etice ridicate de pescuit. O recomand tuturor, mai ales acum, cu o lună înainte de începerea sezonului.


PS: Între timp domnul Becu s-a mutat la Săftica, face pitici și ornamente de grădină, a devenit cunoscut în toată țara după reclama pentru berea Bucegi și articole din ziare. Săptămâna trecută am vorbit cu dânsul, după aproape 20 de ani... „Vino dom'ne încoace, că-ți dau eu un pește mare, frumos! Îl pui în grădină sau în balcon, dacă stai la bloc.”

Tags: Pescuit, Brezoianu 19