O revistă a presei comentată
30/12/15 18:08
Trout Fisherman, Trout & Salmon, Fly Fishing & Fly Tying... trei reviste de peste 100 de pagini fiecare, plus suplimente. Apărute în condiții grafice excelente, format premium, nenumărate articole despre prinderea salmonidelor în lunile de iarnă, pagini întregi despre tehnicile și imitațiile cele mai eficiente pentru acest sezon.
Sunt câteva subiecte și probleme comune tratate în numerele pe decembrie și ianuarie ale celor trei publicații: imitații de killer shrimp, reintroducerea castorilor pe câteva râuri din Scoția, poluarea apelor, declinul pescuitului somonului și obligativitatea C&R pentru somon. Dezbaterea acestora este normală, având în vedere anumite evenimente ce au avut loc și pe care le vom preciza. Dar ceea ce atrage însă atenția sunt încercările stângace de a masca unitățile de măsură diferite și retorica slabă ale pescarilor și organizațiilor ce reprezintă interesele acestora. Pare să fie la fel de actuală replica unui personaj din Salmonia, carte scrisă de Sir Humphry Davy în 1828: „Susținătorii unei activități favorite nu doresc vreodată ca sofismele să o apere. Cu toate acestea, am auzit chiar afirmații conform cărora iepurele se bucură să fie vânat”.
Citește mai mult...
Street Fishing
15/11/15 17:57
„Această atitudine a oamenilor gravi și serioși vădește disconsiderarea de care se bucură la noi, mai ales în vechiul regat, îndeletnicirea pescuitului cu undița; dar mai vădește și o împătrită ignoranță: ignoranță a evoluției pescuitului cu undița, - ignoranță a farmecelor acestei îndeletniciri, - ignoranță a avantagiilor ei nu numai fizice dar și intelectuale - și ignoranță a legăturilor ei cu interesele superioare ale Statului.
Da, la noi, mai ales în vechiul regat, - cu toate că existența multelor lacuri din jurul Capitalei putea îngădui propășirea acestei îndeletniciri, - pescuitul cu undița e cu totul disconsiderat, lăsat pe seama lăutarilor, a bărbierilor, a oamenilor cam într'o ureche. Cel ce e văzut plecând cu undița la pescuit e întâmpinat cu un zâmbet compătimitor, zâmbetul acordat nebunului nevătămător. Și această atitudine a oamenilor cuminți față de pescarul cu undița e cel puțin de nouăzeci de ori la sută justificată.”Citește mai mult...
Ultimul...
09/06/15 16:43
Una dintre statisticile sociolingvisticii ne spune că o limbă moare o dată la 14 zile. Ultimul vorbitor al unei limbi dintr-o comunitate izolată sau al unui trib dezrădăcinat, eventual prins în globalizarea cotidiană, dispare și, împreună cu acesta, o unică viziune asupra lumii în ansamblul său. Cifra este tulburătoare pentru lingviști. Unii aleargă în toate colțurile lumii pentru a-i înregistra pe acești ultimi vorbitori. Ca de fiecare dată, pe marginea oricărei statistici se nasc noi întrebări... Când moare o limbă? Când dispare ultimul ei vorbitor sau când penultimul vorbitor moare, deoarece ultimul nu mai are cu cine vorbi? Este celebru un exemplu dintr-un sat de pescari din Estonia, unde traiau ultimii doi vorbitori ai unui dialect, însă aceștia nu-și mai vorbeau de 30 de ani, fiind certați dintr-un motiv pe care nici unul nu și-l mai amintea.
„Ultimul” este un termen tare, limită, folosit cu referire la un sistem viu, cum ar fi cazul științelor naturii: ultima plantă pe care mai putem să o vedem într-un mediu controlat... ultimele semințe păstrate în borcane hi-tech... ultimul animal ținut în spatele gratiilor unei grădini zoologice… Priviți filmulețul cu ultimul tigru tasmanian din 1933: se învârte în jurul cozii, pe 2 m2, la soare, pentru ca filmul să fie bine expus. Pentru multe din aceste „ultimul/ultima” ar trebui să încercăm sentimente de vinovăție, complicitate și responsabilitate, dar pentru a nu intra în depresie și prelungi starea de spleen, apare lunar câte un genetician tip „Descopery” și ne spune cum o să readucem la viață mamuții... din seria „Să facem din tun tractoare/ Din atom, lumini, izvoare.” Întrebarea este ce ar putea să facă în zilele noastre niște mamuți? Să fugă, eventual, de dinozaurii ce urmează să fie și ei readuși la viață?!
Citește mai mult...
Brezoianu 19
30/03/15 02:47
Ion Brezoianu, numărul 19… Aceasta era adresa celui mai popular magazin pentru acvariștii din București. Poarta din fier forjat vopsită în cărămiziu, curtea lungă marginită de calcanele celor două clădiri învecinate, scara din lemn, îngustă și destul de abruptă, ce ducea la demisol, ușa de glasvand în care trebuia să te împingi, sunetul clopoțelului de deasupra ușii, mirosul ușor înțepător al siliconului, holul cu acvarii până în tavan, zumzetul zecilor de pompe de aer... sunt imagini din copilăria multor generații.
Citește mai mult...