Din romanul Război cu salamandrele al lui Karel Čapek se poate decupa ipotetica reacție a societății britanice în momentul întâlnirii cu o specie nouă, invazivă. Această mini-psihologie britanică rezultă colateral din distopia lui Čapek și, deși e scrisă cu aproape 80 de ani în urmă, pare la fel de valabilă și în prezent. Mi-am reamintit de această carte nu pentru că este iminentă vreo invazie a salamandrelor sau a zecilor de milioane de români și bulgari ce se pregătesc să ia cu asalt insula din 2014, ci pentru că am văzut câteva patternuri de muște ce imită un reprezentant al familiei Gammaridae.

Dikerogammarus villosus este un mic crustaceu originar din Europa de Est, care trăiește în apele ce se varsă în Marea Neagră și în Marea Caspică, nativ în România, Bulgaria, Moldova și Federația Rusă. Este tolerant la ape slab oxigenate, poluate, cât și la variații mari de temperatură. Între 1920 și 1980 a ajuns să fie prezent pe toată porțiunea de jos și mijloc a Dunării, iar în 1994 a fost găsit și în partea inferioară a Rinului. Canalele fluviale (prezența în Rin se datorează canalului Main-Dunăre) și transportul fluvial sunt principalele căi de răspândire a acestui crustaceu. La ora actuală este prezent în toată Europa, din lagunele Mării Baltice și până în unele lacuri pre-alpine și alpine din Elveția, Italia și Franța (cu impact semnificativ în aceste lacuri), excepție făcând Peninsula Iberică și cea Scandinavă.

Are un impact negativ asupra mediului din cauza agresivității sale față de populațiile native de nevertebrate. Este supranumit killer shrimp, prezintă un corp mare comparativ cu membrii familiei sale și mandibule bine dezvoltate, ceea ce-l face un prădător eficace. Omoară și mușcă mai mult decât consumă, atacând chiar icrele și larvele peștilor. În toate ecosistemele în care s-a stabilit Dikerogammarus villosus înlocuiește rapid populațiile native concurente, cum este cazul cu Gammarus pulex sau Gammarus roeseli. Spre deosebire de confrații lui, acesta are un rol redus în regenerarea și întreținerea calității apelor.

În 2010 Dikerogammarus villosus este întâlnit pentru prima dată în Marea Britanie, în lacul Grafham. Autoritățile și publicațiile de specialitate intră în alertă. Presa tabloidă dedică subiectului coloane întregi în care sunt descrise detaliat crimele pe care le face și sunt contabilizate viitoarele pierderi economice, crustaceul devenind astfel Public Enemy No. 1 și fiind comparat cu Hitler. Dincolo de câteva exagerări, media reacționează corect, problema este conștientizată atât la nivelul celor direct implicați, precum pescari, administratori de ape, persoane ce practică sporturi nautice etc, cât și la un nivel general. Ca urmare a campaniilor, Dikerogammarus villosus se extinde destul de puțin - doar 4 alte locații au fost identificate până în prezent ca fiind gazde ale acestui crustaceu.

Să revenim la Grafham, acolo unde a fost identificat pentru prima dată crustaceul. Grafham Water este un lac artificial construit în 1965, unul din primele 10 ca mărime din Marea Britanie, creat în scopul alimentării cu apă potabilă. Lacul cu o
suprafață de peste 6 km2 este totodată un punct de atracție pentru pescarii la muscă, fiind populat cu păstrăvi.

După 2010 - identificarea invaziei cu Dikerogammarus villosus - pescarii au evitat o vreme să viziteze lacul. Însă, după trei ani, pescarii sunt tot mai numeroși pe Grafham, aceștia fiind atrași de dimensiunile și de numărul peștilor. S-a dovedit că păstrăvii nu fac mare deosebire între diferitele specii de crustacei și sunt foarte bucuroși de numeroșii noi veniți, consumându-i cu plăcere.

Doar că acum cutia pescarului conține doar o singură imitație, cea a crustaceului Dikerogammarus villosus, bineînțeles cu bilă sau fără. Păstrăvii nu mai sar la uscate, deoarece larvele insectelor care eclozau au fost demult mâncate. La fel, imitațiile de corixa nu mai tentează nici un păstăv... și aceste insecte au disparut.

Pe termen scurt, administratorii de la Grafham au avut de câștigat de pe urma acestei specii endemice. După 3 ani, crustaceul pare că acolo a fost dintotdeauna, nivelul inițial de alarmă și conștientizare a scăzut, există credința că s-a exagerat în privința efectelor negative, iar pescuitul merge mai bine ca niciodată. Sunt respectate indicațiile agenției de mediu ca după fiecare partidă de pescuit sculele și waderșii să fie curățați.

La câțiva zeci de kilometri sunt persoane din același domeniu, iar problema se pune în termeni economici: un lac artificial, păstrăvi populați, cheltuieli și venituri. Unii se gândesc că Dikerogammarus villosus poate crește profitul pe termen scurt. Nu o spun cu voce tare, dar sunt convinși că „Ce e bun pentru păstrăv e bun și pentru mine!”… o parafrazare a unui slogan de pe meleagurile de origine a crustaceului.

Tags: Mediu, Pescuit