Lungul drum al calcanului către tigaie
27/06/12 02:42
25 iunie 2012: Alexandru Umbrărescu, fiul miliardarului Dorinel Umbrărescu, a fost prins în timp ce transporta, în autoturismul său Porsche, 14 kilograme de peşte din specia calcan fără documente de provenienţă. Alexandru Umbrărescu (21 de ani) este cercetat de poliţiştii de frontieră din Isaccea (Tulcea) pentru deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui, icrelor sau produselor din peşte obţinute din pescuit. Totul a pornit de la un control rutier al Poliţiei Măcin, care l-a oprit pe tânăr după ce a circulat cu 110 kilometri pe oră în localitate. În portbagajul maşinii, ofiţerii au descoperit cele 14 kilograme de calcan. Cantitatea de peşte a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
Știrea apare pe toate mass-media datorită notorietății numelui celui implicat, nu a lucrurilor cotidiene precum depășirea vitezei sau portbagajele cu pește și nici a clișeelor cu regi și prinți ai asfaltului, miliardari și beizadele, mașini de lux, oamenii legii, dosare penale, braconaj, valorificarea peștelui șamd. Cu toate acestea, cred că știrea are o valoare deosebită datorită clarității de a releva o trăire comună multor oameni, o trăire aflată la granița dintre sentiment și instinct.
Este greu găsit un nume pentru această trăire, dar cu siguranță este resortul care-l determină pe un om cu o situație financiară foarte bună, care-și poate permite să comande orice specie de pește de pe orice meridian astfel încât să-i ajungă chiar și viu la ușă, să care în mașina sa de lux, ca ultimul samsar, 14 kg de calcan pe drumurile găurite ale patriei. Se poate pune sub semnul întrebării orice informație sau să ne imaginăm și alte scenarii.... poate că omul nu a depășit viteza în localitate sau poate chiar staționa. Poate că este un abuz al polițiștilor de boschete. Poate că a cumpărat peștele cu bon de casă de la o firmă ce avea dreptul să vândă calcan. Orice se poate discuta, dar acest lung drum al calcanului către tigaie, în portbagajul unei mașini de lux, este indiscutabil și are resorturi profunde.
Aceeași trăire care-l face pe un miliardar să care pește cu portbagajul, dincolo de orice rațiune financiară sau senzație de foame, se manifestă într-o mulțime de ipostaze: de la indivizii ce rețin cantități de pește pentru consum personal dincolo de orice logică, la cei cărora le este imposibil să elibereze vreun pește, indiferent de dimensiunile lui - de curând am văzut o poză cu un braconier amator ce reținuse 3 peștisori cât degetul… nu putea concepe să elibereze acei pești. La fel, îi vezi pe cei care opresc mașinile pe marginea drumului, la semnele braconierilor, și cumpăra pești cu sacul, hipnotizați de imaginea tigăilor și grătarelor sfârâinde, de momentul burdușirii congelatorului cu pește.
Sentimentul de satisfacție generat de găleata de pește este șlefuit și chiar hrănit prin diverse manifestări gastronomice. Chiar și știrea de mai sus este dezvoltată de unele publicații prin adăugarea de lămuriri despre carnea dulce a calcanului și delicatesele din calcan. Prin reviste și emisiuni de specialitate, rar să nu întâlnești imaginea unui pește fumegând, secvențele de bucătărie ambulantă și indicații din belșug referitoare la preparare și condimente, de zici că s-au mutat absolvenții de Cordon Bleu pe marginea apei.
Este greu găsit un nume pentru această trăire, dar cu siguranță este resortul care-l determină pe un om cu o situație financiară foarte bună, care-și poate permite să comande orice specie de pește de pe orice meridian astfel încât să-i ajungă chiar și viu la ușă, să care în mașina sa de lux, ca ultimul samsar, 14 kg de calcan pe drumurile găurite ale patriei. Se poate pune sub semnul întrebării orice informație sau să ne imaginăm și alte scenarii.... poate că omul nu a depășit viteza în localitate sau poate chiar staționa. Poate că este un abuz al polițiștilor de boschete. Poate că a cumpărat peștele cu bon de casă de la o firmă ce avea dreptul să vândă calcan. Orice se poate discuta, dar acest lung drum al calcanului către tigaie, în portbagajul unei mașini de lux, este indiscutabil și are resorturi profunde.
Aceeași trăire care-l face pe un miliardar să care pește cu portbagajul, dincolo de orice rațiune financiară sau senzație de foame, se manifestă într-o mulțime de ipostaze: de la indivizii ce rețin cantități de pește pentru consum personal dincolo de orice logică, la cei cărora le este imposibil să elibereze vreun pește, indiferent de dimensiunile lui - de curând am văzut o poză cu un braconier amator ce reținuse 3 peștisori cât degetul… nu putea concepe să elibereze acei pești. La fel, îi vezi pe cei care opresc mașinile pe marginea drumului, la semnele braconierilor, și cumpăra pești cu sacul, hipnotizați de imaginea tigăilor și grătarelor sfârâinde, de momentul burdușirii congelatorului cu pește.
Sentimentul de satisfacție generat de găleata de pește este șlefuit și chiar hrănit prin diverse manifestări gastronomice. Chiar și știrea de mai sus este dezvoltată de unele publicații prin adăugarea de lămuriri despre carnea dulce a calcanului și delicatesele din calcan. Prin reviste și emisiuni de specialitate, rar să nu întâlnești imaginea unui pește fumegând, secvențele de bucătărie ambulantă și indicații din belșug referitoare la preparare și condimente, de zici că s-au mutat absolvenții de Cordon Bleu pe marginea apei.