Victor Țăruș - interviu

Pasionat de tainele pescuitului, pescar „cu permis" de la 7 ani, Victor Țăruș este probabil numele cel mai cunoscut din pescuitul sportiv din Romania: câștigător a numeroase titluri la competițiile interne și internaționale, consacrat scriitor de cărți de pescuit, editor al revistelor Pescarul, Pescar modern, Pescar la crap și Prieten cu natura, protagonist al emisiunilor Fir întins, Pescar isteț și Pescar hoinar.

victor_tarus
În România anilor '80, când vârfurile de gamă din țară erau lansetele Germina și mulinetele Rulex, iar nailonul se cumpăra la metru, a fost publicată cartea „Pescuit din Deltă în Carpați” din care aflam despre fibre de carbon și de bor, modele de lansetă, năluci și șnururi, diverse metode și tehnici de pescuit. Dar, chiar de la începutul cărții, ne spuneați că „pescarul este modern nu pentru că folosește ustensile sofisticate, ci pentru că pescuiește ca un om al epocii sale, dornic să umble, să vadă și să cunoască”. Cum s-au născut ideea și proiectul acestei cărți?

Victor Țăruș: Haideți să împărțim enunțul primei întrebări. Oricum, răspunsurile se leagă.

În privința sculelor de pescuit am ținut la ce-i mai bun. Încă de prin '67-'68 am cumpărat o mulinetă Mitchell Prince – încă o folosesc!!! - și o lansetă franțuzească: puțin, dar bun. Dădeam deja numai la răpitori cu rotative Veltic și Celta și voblere MirrOlures... cu fir Tortue…. O singură lansetă, dar ce lansetă! Haine nu prea aveam, dar scule...

În anii următori, intrând în echipa națională de casting, am primit scule de concurs – alte mulinete Mitchell, vergi din blancuri Sportex, fire mai bune…. Le primeam și de la concurenții din Vest, pe la Mondiale. Am avut și o Germina, modificată, dar și lansete din Franța și Germania. Încă din facultate - Silvicultura - am visat să-mi fac o lansetă telescopică (erau la modă) bună la toate, adică și la spinning și la muscă. Am făcut-o dintr-o vargă japoneză – a ieșit de vreo 2,60m, cu inele Cromex…. Puteam să plec cu ea oriunde – de la munte, unde să dau la păstrav, la șes, după biban, ori la mare, după stavrizi, la țaparină. Era un compromis care îmi permitea să umblu de colo-colo și să pescuiesc!

Asta era și ideea cărții – pescarul umblă de colo-colo, pe diferite ape, cunoaște oameni și locuri sub pretextul… pescuitului! Pentru cei pasionați în acest triunghi, oameni – locuri – pescuit, acestuia din urma i se acordă mai multă importanță și asta nu se măsoară în kilograme, ci în feluritele încercări și metode de a prinde… și elibera peștii eventual prinși.


„Pescuit din Deltă în Carpați”, publicată în 1983 la Editura Sport-Turism, a fost prima lucrare ce umplea un gol din literatura de specialitate românească. Peste 3 ani urma „Cu lanseta pe ape de munte”, iar în 1988 apărea o carte de introducere în acest sport: „La pescuit cu unchiul Virgil”. Care au fost reacțiile pe care le-ați înregistrat la apariția cărților?

Victor Țăruș: Reacțiile au fost cele firești – semănau cu cele din urmă cu 15 ani, când intrasem în echipa națională de seniori, și toți pescarii întâlniți îmi dădeau lecții; îmi dau și acum, iar eu sunt un bun primitor.

Oamenii nu înțeleg un lucru – eu am treabă cu peștii, pe solzoși trebuie să-i păcălesc. Dacă văd pescari care prind, foarte bine; încerc să înțeleg ce și cum fac, ori ce greșesc eu, când nu prind. Asta mă și atrage la pescuit – să mă frământ, să mă perpelesc până prind, așa satisfacția e mai mare!

Revenind la cărți, cei mai mulți credeau despre autor că e vreun tip de vâsta a treia și nu un puști. Unii mă credeau fiul autorului!


Cum arăta pescarul sportiv de dinainte de '89?

Victor Țăruș: Eu am intrat cu greu în echipa națională de seniori, pentru că ceilalți foloseau tot felul de…. La primul concurs din afară cu arbitri corecți am câștigat și mi-am promis că o să fac o echipă tânără și o să-i învăț tot ce eu furasem în ani și ani de muncă și dezamăgiri.

Și am reușit, dar la cei noi, cei crescuți de mine, am descoperit că dorința de a câștiga era mai mare decât aceea de a ști! Eram… ca de la început!

Cum era pescarul...? Exemplu: Vineri seara luam trenul până la Toplița, schimbam cu personalul spre Deda, la 5:30 eram la Răstolita – într-o cameră de canton. Pe la 8 ieșeam pe Mureș, cu cizmele lungi în picioare și varga de muscă. Dădeam până seara la lipan, duminică la fel, chiar dacă uneori era frig și mai luam apă…. Peste zi mâncam o conservă… Cui îi păsa? Duminică seara luam personalul, acceleratul, dimineața Trabantul de la gară și… direct la serviciu. Obosit mort, ud, sărac, nespălat… dar pescar. Sau fugeam la Dunăre, ca să ieșim cu barca la clonc… Oricum, era pește și prindeam destul, deși acasă aduceam cel mult doi pești. Adrenalina ținea loc și de confort – dormeam și pe jos - și de foame.


Din 1990 lucrurile s-au schimbat și în domeniul pescuitului… care au fost lucrurile greșite și lucruri bune din ultimii 22 de ani?

Victor Țăruș:
Principala greșelă – incusiv a mea ca și părtaș la farsa ce a urmat - a fost continuarea existenței asociației de vânători de pescari - avps, element principal în distrugerea apelor și naturii și în umilirea pescarilor. Aceștia au rămas dezbinați, iar „forul conducator” nu a fost și nu e capabil să se adapteze lumii noi. De fapt, nu le pasă decât de putere, cu orice preț, și asta se vede din starea apelor. Bine este că oamenii pot să umble, să vadă cum e pe la alții. Din păcate, metehnele din țară, mizeria, distrugerile, ignorarea legii, lipsa de respect pentru natură, oameni și pești sunt luate de unii români cu ei și în afară. I-am vazut și în Italia și în Spania – îți este jenă când vezi de ce sunt în stare.


Care dintre acțiunile întreprinse de dumneavoastră după 1990 considerați că au avut cel mai mare impact asupra pescuitului sportiv?

Victor Țăruș: După 1990, în afara greșelii menționate, în afara unei atitudini constante manifestate în cărți, reviste, emisiuni radio și TV – toate pledând pentru un altfel de pescar, am avut și trei acțiuni punctuale: am format și scos în lume echipa de muscă, am condus 3 ediții ale Cupei Mondiale la Crap pe Sărulești, acest gen de pescuit progresând rapid și, totodată, denaturat la noi, iar, cea de a treia, e reprezentată de scoaterea compețiilor de pescuit din „tufiș”, aducându-le la vedere, în cele trei ediții ale Cupei României – Oriflame, din București, cu peste 500 de participanți... fiecare au aruncat o rază de lumină asupra undițarilor.


Care au fost cele mai mari satisfacții și cele mai mari dezamăgiri pe care acest sport vi le-a oferit până acum?

Victor Țăruș: Satisfacții mari am avut când învățam copiii din tabere la pescuit și casting. Satisfacții mari am în fiecare dimineață când răsăritul mă prinde pe apă și-I mulțumesc Domnului că m-a făcut pescar. Dezamăgirea cea mai mare este caracterul mioriticilor, crescuți, învățați, cărați în spate, care s-au dovedit niște… Probabil că e o boală moștenită, să n-ai respect, să dai pe la spate…


În revista Pescar modern, nr. 122, ați publicat datele unui sondaj realizat de IMAS despre pescari și pescuitul din Romania…

Victor Țăruș: Sondajul făcut cu IMAS, iarăși, ceva în premieră în România, arată niște cifre mai puțin îmbucurătoare. Lucrurile se pot încă schimba în bine cu două condiții: educație pentru natură și pescuit încă din școli și ape publice cu pește. Este simplu, trebuie doar să se vrea… acolo sus, sus! Fără aceste măsuri pescuitul din România se va transforma în prinderea contra cost a copiilor de crap! Și asta în mai puțin de 10 ani!


Ce i-ar spune „Unchiului Virgil” nepotului său astăzi, cum l-ar convinge să devină pescar?

Victor Țăruș: În 2012, dacă Unchiul Virgil este cinstit față de nepot, i-ar spune: „Dacă vrei să te faci pescar… emigrează!” La ce se întâmplă în țară, cam greu să ai satisfacții din pescuit! Văd asta din ce se întâmplă cu băiatul meu, Andu. Cum să-l atragă ceva, când ore în șir nu prinde mai nimic, pentru că nu are ce. Degeaba prind eu 2-3 pești!


Ce sfaturi ați da pescarilor cu musca artificială?

Victor Țăruș: Nu pot să dau sugestii. Am fost primul care am atras atenția și am protestat la distrugerea a sute de râuri de munte. Muscarii, cei implicați… n-au facut nimic… Acum e cam târziu! Probabil vor aparea mici ape (iazuri) private unde se va pescui cu musca. La muscă… poate prin Slovacia, Slovenia ori Polonia… La noi muscăritul nu va crește decât ca modă!


La începutul cărții „Cu lanseta pe ape de munte” găsim parabola pescarului chinez căruia Împăratul îi cere să-i aducă peștele uriaș din Fu-Kien.

„...Odată ajuns, se apucă de îndată de pescuit. Primul pește a fost un crap lung cât brațul. «Prea mic», își spuse pescarul, aruncându-l în apă. Al doilea, un somn cât piciorul, «Trebuie să mai crești», murmură eliberându-și învinsul. Și tot așa trecură doi ani. Pescarul străbătu munți conțuroși și platouri aride, luptându-se cu furia torentului. Iată că într-o zi, după o luptă îndârjită, pescarul scoase la mal un pește dintr-o specie cum nu mai văzuse, mare cât el și îmbrăcat în solzi de aur. Era chiar peștele uriaș din Fu-Kien. Obosit, pescarul îl privi cu blândețe și zise: «Fără îndoială, n-o să te duc Împăratului. Prea semănăm amândoi. Păstrează-ți libertatea.» După această ispravă, rămase liniștit să-și petreacă restul vieții acolo, în munți”.

Care sunt proiectele lui Victor Țăruș?

Victor Țăruș: Semnificația pe atunci era alta - pescarul din munți nu va împărtăși bucuria pescuitului, nici a peștilor prinși, cu mai marii vremii, niște aparatcici comuniști… purtători de puști, căci nu erau nici vânători. Aș fi vrut să creez o zonă complexă de pescuit, dar nemerniciile de pe la noi nu-mi permit să-mi bat joc de munca și banii familiei. Planul meu este să fiu sănătos și să merg la pescuit cât mai mult!